Colecția de artă BCR va fi expusă la Art Safari București 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/colectia-de-arta-bcr-va-fi-expusa-la-art-safari-bucuresti-2018/

Banca Comercială Română va expune în cadrul celei de-a cincea ediţii a Art Safari Bucureşti (11-20 mai, Piaţa George Enescu, Bucureşti) o parte importantă a tezaurului ei cultural.

Un articol de Liliana Matei|19 aprilie 2018

Expoziția de pictură „50 de pictori impresioniști din colecția BCR” este compusă din valoroase opere ale marilor artiști români, care nu se află în circuitul public: Tonitza, Petrașcu, Pallady, Dărăscu, Ressu, Țuculescu, Baba, Bernea și mulți alții.

„Arta este considerată adesea ca una dintre singurele constante din viața noastră. Ca un reper constant în viața românilor, BCR a colecționat, de-a lungul timpului, valori ale creației artistice, pe un traseu paralel muzeelor și colecțiilor. Banca a devenit astfel un fin observator, dar și deținător al patrimoniului cultural românesc. BCR își expune o parte din tezaurul său, cu o selecție de pictură românească, de la Nicolae Tonitza la Ion Țuculescu. Colecția băncii, care cuprinde și o secțiune de artă contemporană, s-a dezvoltat în principal pe coordonatele stilistice ale perioadei interbelice. Este o epocă în care mari artiști, cu viziuni puternic individualizate, au contribuit la apariția unei arte românești cu o abordare diversificată a momentelor din spațiul românesc, dar și în Europa, în consonanță cu marile direcții estetice ale epocii”, a declarat Ionuț Stanimir, Director Executiv Direcția de Comunicare BCR.

„Colecționând artă, o bancă își extinde tezaurul și devine un conservator al patrimoniului cultural. Suntem onorați că vom expune în cadrul Art Safari București acest tezaur al BCR, o instituție cu o lungă tradiție de colecționar”, a declarat Ioana Ciocan, Director Art Safari București.

Nicolae Tonitza, „Peisaj la Balcic”, 1934-1936, ulei pe carton, Colecția BCR / Art Safari

În cadrul expoziției „50 de pictori impresioniști din colecția BCR”, iubitorii de artă vor putea admira opere ale artiștilor: Alexandru Ciucurencu, Aurel Băeșu, Camil Ressu, Corneliu Baba, Dumitru Ghiață, Eustațiu Stoenescu, Gheorghe Petrașcu, Henri H. Catargi, Horia Bernea, Ion Theodorescu Sion, Ion Țuculescu, Iosif Iser, Jean Alexandru Steriadi, Marius Bunescu, Max Arnold, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Octav Băncilă, Rodica Maniu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mutzner, Ștefan Luchian, Ștefan Popescu, Theodor Pallady, Vasile Popescu.

Art Safari București va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și expoziția “Natural-Cultural”, dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina

Șerban. Pavilionul expozițional este semnat de arhitectul Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent.

Biletele early-bird pot fi achiziționate până pe 25 aprilie, pe www.artsafari.ro.

Foto sus: Horia Bernea, „Grădina verde”, ulei pe pânză, Colecția BCR / Art Safari

03
/08
/21

Scopul proiectului Eforie Colorat - Intervenție Culturală este să aducă laolaltă artiști plastici și oameni preocupați de bunăstarea mediului înconjurător. Iar pentru că arta nu trebuie să existe numai în galerii, evenimentele au fost concepute astfel încât publicul larg să fie implicat, direct sau indirect, în procesul de creație.

23
/07
/21

Inaugurată în urmă cu o lună la ARCUB, expoziția „Chimonoul întâlnește ia” curatoriată de Iulia Gorneanu a avut parte de un finisaj special în seara zilei de miercuri, 21 iulie, în pasajul Hanului Gabroveni. Fashion styling show-ul – sub direcția artistică a lui Alin Gălățescu – s-a desfășurat în prezența Ambasadorului Japoniei în România, ES Dl Hiroshi Ueda și a prezentat ținute ale designerilor români în ritmuri de muzică live interpretată de Jezebel.

21
/07
/21

Asociația Forumul Artelor Vizuale lansează „Eforie Colorat - Intervenție culturală” inițiază un demers artistic și ecologic ce va schimba atmosfera și peisajul în cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc, Eforie Sud.

21
/07
/21

După ce la finalul lunii iunie strada Ion Ghica din București a intrat în circuitul proiectului „Străzi deschise”, iar Centrul Ceh a profitat de ocazie pentru a organiza o după-amiază specială în stradă, a venit momentul ca această experiență să se repete, pe 24 iulie, între orele 16:00-22:00.

21
/07
/21

Începând de joi, 22 iulie 2021, în clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6, Iași, vor funcționa 5 noi muzee: Muzeul Literaturii Române, Muzeul Poezie(i), Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism și Muzeul Pogromului de la Iași. În ziua inaugurării, intrarea la toate muzeele componente va fi gratuită.

13
/07
/21

Până pe 5 septembrie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă în expoziția „50 de ani. Școala de Modă din București” o sinteză a activității profesorilor și studenților de la Departamentul Modă din cadrul Universității Naționale de Arte București (UNArte).

28
/06
/21

Printr-o examinare atentă a unor forme de horror folcloric și prin optica ecologistă în care umanul și natura, umanul și non-umanul se suprapun și dialoghează, expoziția explorează intersecția dintre ezoterism și știință, folclor și tehnologie, feminism și ecologie, precum și istorie culturală și ficțiune speculativă.

25
/06
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

18
/06
/21

Porumbel gulerat, fazan, coțofană, pitulice sfârâitoare, ciocănitoare, bufniță, stăncuță, pițigoi. Sunt câteva dintre cele 36 de specii monitorizate de Societatea Ornitologică Română în crângul verde din fața Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC).

15
/06
/21

Printre artiştii care au schimbat modul în care ne raportăm la artă se numără și Max Hermann Maxy (Brăila, 1895- Bucureşti, 1971). El este doar unul dintre artiștii români care au reușit să uimească o lume cu lucrările lor. Un articol de Mihaela Ion.