Colectie online despre Revolutie disponibila in curand
https://www.ziarulmetropolis.ro/colectie-online-despre-revolutie-disponibila-in-curand/

Prima colecţie online despre Revoluţia Română va putea fi accesată din 16 decembrie, telespectatorii putând să redescopere „evenimentul care a schimbat istoria ţării”.   „Revoluţia Română a pornit din stradă, a ajuns la Televiziune şi de aici în lumea întreagă. După 23 de ani, portalul Televiziunii Române redeschide dosarul Revoluţiei într-un proiect fără precedent pentru […]

Un articol de |13 decembrie 2012

Prima colecţie online despre Revoluţia Română va putea fi accesată din 16 decembrie, telespectatorii putând să redescopere „evenimentul care a schimbat istoria ţării”.

 

„Revoluţia Română a pornit din stradă, a ajuns la Televiziune şi de aici în lumea întreagă. După 23 de ani, portalul Televiziunii Române redeschide dosarul Revoluţiei într-un proiect fără precedent pentru online-ul românesc”, se spune în comunicatul TVR.

Din 16 decembrie, publicul are posibilitatea de a accesa prima colecţie online despre Revoluţia Română, pentru a redescoperi evenimentul care a schimbat istoria ţării şi pentru a înţelege rolul pe care TVR l-a jucat în schimbarea naţiunii.

Astfel, în intervalul 16 – 22 decembrie, TVR+ va prezenta în fiecare zi câte un episod dintr-o selecţie amplă a materialelor din Arhiva TVR, cu cele mai relevante momente din desfăşurarea evenimentelor de acum 23 de ani.

 

Cele şapte episoade sunt menite să marcheze prin conţinutul lor cele mai frământate zile ale Revoluţiei, după cum urmează: 16 decembrie 2012 – „Revoluţia în ţară”; 17 decembrie 2012 – „Sfârşitul domniei lui Ceauşescu”; 18 decembrie 2012 – „TVR – Centru de putere”; 19 decembrie 2012 – „Biserica şi Revoluţia”; 20 decembrie 2012 – „Călăi şi victime”; 21 decembrie 2012 – „Voci româneşti despre libertate”; 22 decembrie 2012 – „Averea Ceauşeştilor”.

Potrivit comunicatului, Arhiva Televiziunii Române deţine una dintre cele mai bogate colecţii de documente audiovizuale despre Revoluţia Română din decembrie 1989. Realizarea celor şapte episoade ce vor fi difuzate  aparţine redactorilor Arhivei TVR: Mihai Ciobanu, Gabi Fiter, Irina Bordeianu, Denisa Badea şi Irina Negraru.

„Ei sunt cei care, prin munca lor de cercetare şi recatalogare a colecţiei „Revoluţia Română”, au descoperit imagini inedite ce au fost difuzate doar în decembrie 1989. Astfel, conceptul colecţiei online are în vedere reconstituirea evenimentelor Revoluţiei prin prisma a ceea ce s-a văzut la televizor în acele zile, cu momentele încărcate de emoţia şi dramatismul evenimentelor. Cu ajutorul editorului Marius Butnariuc, aceste imagini unice sunt prezentate într-un pachet grafic de excepţie, cu un montaj dinamic”, se mai spune în comunicat.

Portalul video al Televiziunii Române  a fost lansat pe 12 iunie 2012, fiind platforma care a oferit live unele dintre cele mai importante transmisiuni sportive din acest an: EURO 2012 şi Jocurile Olimpice de la Londra, meciurile din Liga Campionilor şi cele ale echipei naţionale de fotbal transmise de TVR. Vizitatorii portalului pot urmări emisiile tuturor canalelor TVR, pot viziona înregistrările emisiunilor TVR 1, TVR 2 şi TVR Internaţional.

Portalul oferă şi conţinut exclusiv online, precum concertul Jon Lord în România, dar şi secţiunea ce cuprinde contribuţia TVR la parteneriatul cu Google. Concret, TVR şi Google au lansat pe 8 noiembrie, în parteneriat, o colecţie online de materiale video şi texte sub titlul „Căderea Cortinei de Fier”, dedicată Revoluţiei din 1989, un proiect la care televiziunea publică a lucrat timp de şapte luni şi care este disponibil pe platforma Google Cultural Institute.

În perioada 12 iunie – 10 decembrie 2012,tvrplus a înregistrat 5.297.332 de accesări, dintre care 1.856.852 vizite şi 788.181 vizitatori unici, se mai spune în comunicatul TVR.

 

Sursa: Mediafax

19
/04
/14

Cristi Puiu, unul dintre realizatorii filmului colectiv „Les ponts de Sarajevo", selectat la Cannes, a declarat pentru Mediafax că a regizat în cadrul acestui proiect scurtmetrajul „Das Spektrum Europas", cu Valeria Seciu şi Marian Râlea, în care vede Sarajevo de la distanţă, din România.

19
/04
/14

Paisprezece titluri semnate de Gabriel Garcia Marquez au apărut în ultimii 20 de ani în România şi s-au vândut în peste 600.000 de exemplare, au declarat pentru agenţia Mediafax reprezentanţii editurii Rao, care deţine exclusivitatea la nivel naţional pentru operele scriitorului columbian.

19
/04
/14

Spectacolul de teatru „Vocea umană“, regizat de Sanda Manu, în interpretarea actriţei Oanei Pellea, va fi prezentat, pe 19 mai, pe scena Sălii Bizantine a Palais de Béhague din Paris, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala franceză.

18
/04
/14

Indiferent de cum vor arăta filmele selecționate în competiția oficială a ediției din acest a Festivalului de la Cannes (14-25 mai), un lucru e cert după anunțarea regizorilor aruncați în lupta pentru Palme d’Or: este anul numelor cunoscute, o îmbinare între cineaști deja clasicizați, maeștri recenți și valori în ascensiune.

18
/04
/14

Gabriel García Márquez a fost, așa cum rezultă și din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

18
/04
/14

Scriitorul Gabriel Garcia Márquez a murit, joi, în Mexic, la vârsta de 87 de ani. Márquez este laureat al premierului Nobel pentru cartea "Un veac de singurătate".

17
/04
/14

Teatrul Nottara organizează, între 23 şi 25 aprilie, la Sala George Constantin, a doua ediţie a proiectului Spectacolul începe cu o lectură, iniţiat în decembrie 2013 şi desfăşurat în parteneriat cu Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, „I.L. Caragiale” (UNATC).

17
/04
/14

MEMORIA CULTURALĂ Pe 17 aprilie 2014 se împlinesc 50 de ani de la dispariţia lui George Vraca (1896-1964). Copilul care fugea de acasă şi care era educat de nuieluşa învăţătorului îşi schimbă destinul de student la Agronomie şi devine unul dintre cei mai mari actori din România.

17
/04
/14

Vineri, 18 aprilie, de la ora 21.00, la Godot Cafe Teatru din Capitală, puteţi vedea, în premieră, "Bartender Blues", cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, cu Liviu Pintileasa şi Alin Florea în distribuţie.

16
/04
/14

Am văzut şase spectacole regizate de Chris Simion în stagiunea 2012-2013. Regizoarea montează atât în teatre-cafenea, cât și în teatrele clasice și în sălile de cinema. Oriunde și-ar duce spectacolele, acestea sunt jucate cu sala arhiplină, locurile fiind suplimentate de fiecare dată, indiferent de vechimea montării.