„colectiv”. Filmul unei traume ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/colectiv-filmul-unei-traume-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmăreşte mai degrabă efectele tragediei asupra societăţii. Este o alegere ambiţioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 februarie 2020

Când cei mai mulți dintre documentariști ar fi ales calea mai ușoară, și anume să filmeze supraviețuitori și rude ale victimelor tragediei din clubul Colectiv, regizorul Alexander Nanau propune o altă abordare.

El pornește de la incendiu, a cărui izbucnire o și arată în debutul filmului, pentru a reaminti profunzimea traumei – este o secvență puternică, greu de privit.

Pe mai departe însă, miza este de a releva ce a schimbat drama în societate în primul an. Sau dacă a schimbat ceva.

Pentru asta, intuind parcă impactul viitoarelor dezvăluiri, Nanau se plasează, pentru o mare parte de film, alături de jurnalistul Cătălin Tolontan și de echipa sa de investigații de la cotidianul Gazeta Sporturilor, Mirela Neag și Răzvan Luțac.

Pătrundem astfel în spatele celebrei serii de anchete de presă, demnă de un film american, care avea să scoată la lumină că multe dintre decesele din spital ale răniților de la Colectiv au fost cauzate de infecții grave produse pentru că biocidele erau diluate chiar și de zeci de ori, dar și, în general, de amplele probleme ale sistemului de sănătate.

Modul în care Nanau îi urmărește, din culise, pas cu pas, pe cei trei jurnaliști, este pasionant, pentru că regizorul, urmând rolul dintotdeauna al unui documentarist, aduce în față ceea ce nu s-a putut vedea (mai ales discuțiile cu sursele).

Structura prin care, de la o informație la alta, de la o sursă la alta, de la un caz la altul, se ajunge la devoalarea, fie și parțială, a corupției din societate și a potențialelor complicități și înțelegeri ascunse între șefii din sistemul sanitar, politică și servicii secrete, cu efecte tragice asupra oamenilor simpli, este una de film-anchetă, de film care poate să zguduie conștiințe, cum extrem de puține a dat cinematografia română.

Nanau refuză stilul observațional atât de des întâlnit și lipsit de cele mai multe ori de imaginație, precum și orice interviu sau comentariu direct. Dimpotrivă, camera de filmat (majoritatea filmărilor sunt făcute de Nanau însuși) este foarte implicată și alertă, mereu atentă la protagoniști, dar și la cei cu care interacționează ei, încercând să țină pasul și să surprindă esențialul, momentele tari, dintr-o derulare imprevizibilă și rapidă a evenimentelor.

Iar montajul păstrează numeroase cadre, de cele mai multe ori scurte, care înregistrează și redau, de aproape, îndoielile, efortul, oboseala, dar și micile bucurii vizibile din gesturile și pe chipurile celor trei jurnaliști.

Printr-o astfel de alegere stilistică ce ocolește cu obstinație observarea rece, detașată, neangajată, documentarul solicită, fără drept de apel, empatia totală a privitorului. Iar protagoniștii sunt transformați în eroi. Însă e vorba de un eroism cât se poate de lumesc și, prin urmare, credibil – jurnaliștii nu fac decât ceea ce se presupune că trebuie să facă, doar că asta devine o excepție într-o țară dezobișnuită cu acest tip de presă.

Probabil de aceea, dar și pentru că realitatea se schimba, de la un punct încolo cei trei sunt abandonați, iar protagonist devine al doilea ministru al Sănătății din timpul guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș – Vlad Voiculescu, care și-a deschis mașina și biroul pentru camera de filmat a lui Nanau.

Este o opțiune riscantă, pentru că întotdeauna e primejdios – sau, în cinema, mai puțin ofertant – să transformi în erou un politician, chiar dacă atunci el încă nu era asta și chiar dacă intențiile sale bune nu pot fi puse la îndoială.

Dramaturgic, narativ, alegerea se explică și se justifică prin structura filmului, care se dezvoltă ca o spirală, în cercuri tot mai mari – de la incendiu, o anchetă de presă arată gravele nereguli din sănătate, dezvăluirile sunt preluate de mass-media mainstream (și în special de televiziuni), cetățenii se emoționează și reacționează pe bună dreptate, inclusiv prin multe ieșiri în stradă, iar asta duce la schimbări politice care ar putea atrage, mai departe, transformări în bine ale societății.

Jurnaliștii și-au făcut treaba, nu pot și nu e rostul lor să meargă mai departe. Acum e rândul justiției și al celor cu putere de decizie să ia măsuri, așa cum este arătat că încearcă să facă Vlad Voiculescu în film, ca om venit din afara politicii.

La fel ca în cazul lui Cătălin Tolontan, filmul își asumă că este de partea oficialului și invită și spectatorii să facă asta. Dacă în cazul unui jurnalist o astfel de preferință e de înțeles (asta și pentru că, în fond, misiunea unui jurnalist se aseamănă, până la un punct, cu cea a unui autor de documentare), în situația unui politician lucrurile sunt discutabile.

Sigur, Nanau introduce unele momente menite a arăta că deciziile lui Vlad Voiculescu nu sunt primite de toată lumea cu brațele de deschise (unele televiziuni și mai ales politicienii de opoziție, în frunte cu primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, îl atacă). Însă asta e folosit nu pentru a-i știrbi portretul, ci pentru a arăta că sistemul este foarte greu sau chiar imposibil de schimbat în bine.

Iar finalul nu face decât să întărească această idee, ca o concluzie pesimistă – Vlad Voiculescu privește descumpănit la televizor cum, la alegerile de la sfârșitul lui 2016, harta României se înroșește prin victoria covârșitoare a PSD-ului, iar apoi se întreabă, în mașină, ce se va întâmpla cu reformele sale.

Ca efect cinematografic, momentul este puternic și servește perfect structurii gândite de Nanau, pentru că încheie rotund anul pe care filmul îl documentează.

Doar că o astfel de concluzie ar fi necesitat o explicație ceva mai elaborată, o mai bună contextualizare (lucru pentru care filmul nu mai are timp, pentru că l-a preluat pe Vlad Voiculescu din mers ca personaj), decât clasica idee că un idealist bine intenționat și deschis, care e prezentat și ca un reprezentant al unei noi clase politice, este învins de sistemul corupt.

Realitatea socială și politică, mereu în mișcare și dificil de pus într-o construcție dramaturgică definitivă, s-a dovedit mai complexă (victoria covârșitoare a PSD din 2016 nu era cauzată doar de incapacitatea populației de a alege schimbarea, așa cum pare să sugereze filmul, ci de o serie de alți factori) și a arătat că unele transformări se pot totuși produce, doar că e nevoie de mai mult timp.

Este singurul reproș pe care l-aș aduce acestui film care va rămâne ca una din realizările majore ale cinematografiei române a acestor ani.

Un documentar care, de altfel, nu ignoră nici victimele, de care se apropie însă cu respect, cu decență și fără senzaționalism, chiar dacă erau inevitabile și cadre cu oameni plângând.

Portretele în mișcare pe care Nanau le face jurnaliștilor și politicianului aleși ca protagoniști sunt intercalate cu secvențe care au centru unele victime și rudele lor: de la discuții publice sau în cadru neoficial și până la o ședință foto artistică la care s-a supus una dintre supraviețuitoare și un parastas organizat de familie la mormântul băiatului lor dispărut.

Sunt scene emoționante, teribil de intense, de lungimi atent decupate pentru a evita sentimentalismul și cu un ritm care inspiră calm și care sugerează tulburări interioare profunde, de neșters. Ele reamintesc în permanență de unde a pornit totul și ce nu trebuie uitat niciodată.

„colectiv” se lansează oficial în cinematografele din toată țara la 28 februarie, după o serie de avanpremiere în mai multe orașe. Filmul este distribuit în România de Bad Unicorn.

31
/03
/20

Premiile Radio România Cultural, care ar fi trebuit să fie decernate în cadrul unei gale programată inițial să aibă loc pe scena Teatrului Odeon, au fost anunțate, luni, 30 martie 2020, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii GPS Cultural.

28
/03
/20

TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalul Internațional de Film Transilvania, oferă gratuit o selecție de filme pentru a vă transforma serile de weekend în care #StămAcasă, în perioada de izolare socială, în evenimente cu premiere de cinema online.

25
/03
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat anul trecut în premieră mondială în competiţia de documentare a Festivalului de la Sarajevo şi disponibil pe platforma HBO GO, "Fata de aur" (2019), de Denisa Morariu-Tamaş şi Adrian Robe, îi face un portret fostei gimnaste Andreea Răducan.

18
/03
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă și prezentat în premieră în secțiunea Forum la Berlinale, documentarul de aproape trei ore „Ieșirea trenurilor din gară” (2020) este cel mai solicitant, dar și cel mai tulburător film al lui Radu Jude. Un film-document despre Pogromul de la Iași din 1941.

17
/03
/20

Bad Unicorn pune la dispoziție pe platforma video on demand Vimeo 8 titluri din portofoliu: Despre trup și suflet (r: Ildikó Enyedi), Tărâmul Binecuvântat (r: Francis Lee), Atelierul (r: Laurent Cantet), Dovlatov (r: Alexey German Jr), Utoya: 22 iulie (r: Erik Poppe), Vinovatul (r: Gustav Möller), Păsări Călătoare (r: Cristina Gallego, Ciro Guerra) și Amanda (r: Mikhaël Hers) sunt acum disponibile online pe https://vimeo.com/badunicorn.

16
/03
/20

Ținând cont de evoluția epidemiei COVID-19, dar și de măsurile luate recent de autorități, cu părere de rău vă anunțăm că am decis amânarea celei de-a IV-a ediții a rezidenței-consurs The Script Contest.

16
/03
/20

Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, scris și regizat de Dan Chișu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră națională pe 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ținând cont de contextul epidemiologic actual și în acord cu măsurile luate deja de autorități pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.

Page 1 of 25912345...102030...Last »