„colectiv”, lansat în SUA și Marea Britanie, și-a început cursa oficială pentru Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/colectiv-lansat-in-sua-si-marea-britanie-si-a-inceput-cursa-oficiala-pentru-oscar/

Lungmetrajul „colectiv” este nominalizat şi la premiile Academiei Europene de Film, unde poate fi votat de către membrii Academiei în categoria „Documentar European”.

Un articol de Liliana Matei|23 noiembrie 2020

Filmul „colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, s-a lansat pe 20 noiembrie în cinematografele și platformele VOD (video-on-demand) din SUA, Canada, Marea Britanie și Irlanda, acest moment marcând startul campaniei oficiale pentru premiile Oscar.

Luna trecută, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) a desemnat „colectiv” ca fiind propunerea României la premiile OSCAR® 2021, în secțiunea „Cel mai bun lungmetraj internațional”, anterior numită „Cel mai bun film străin”. Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiția pentru premiile Academiei Americane de Film.

Presa și criticii de film din Occident aplaudă „colectiv”: „Unul dintre cele mai bune filme despre jurnalism făcute vreodată”

În zilele premergătoare lansării din SUA și Marea Britanie, critica de film și presa elogiaza filmul, relatând că este unul dintre cele mai bune și relevante filme documentare ale momentului. Rând pe rând, titluri de presă precum The Guardian, The Times, Daily Mail, New York Times, Los Angeles Times, Washington Post, Chicago Tribune, IndieWire, Variety, Hollywood Report, Sight and Sound, și multe altele, refac traseul evenimentelor de după incediul din clubul Colectiv, așa cum au fost redate de film, cei mai mulți dintre critici descriindu-l ca unul dintre cele mai bune filme despre jurnalism din câte au existat vreodată. Pe Metacritic, cea mai mare platformă internațională de recenzii de filme, muzică și seriale, „colectiv” are un scor de 94 din 100, pe baza a 15 recenzii din partea criticilor.

„colectiv” este un documentar observațional, dar este la fel de captivant ca cele mai bune filme artistice despre jurnalism, fie că vorbim de All the Presidents’ Men (Toți oamenii președintelui) sau Spotlight. (The Guardian)

Unele documentare asigură că lumea este un loc mai bun atunci când se termină, inegalitatea fiind astfel expusă; altele insistă că lumea ar putea fi mai bună. „colectiv” nu oferă astfel de remedii paliative. În schimb, schițează un exemplu utopic onest, emoțional, oarecum demodat, despre ceea ce este nevoie pentru a face lumea mai bună sau măcar mai puțin îngrozitoare. (The New York Times)

Dacă „Moartea Domnului Lăzărescu” a fost o dramă care s-a desfășurat cu un realism de neclintit, atunci „colectiv” este un documentar marcat de sentimentul de urgență al unui thriller, în care competențele dubioase ale managerilor de spitale și specificul protocoalelor de transplant pulmonar devin într-un fel la fel de captivante ca orice secvență de urmărire dintr-un thriller. (Los Angeles Times)

„colectiv” începe ca unul dintre cele mai bune filme despre jurnalism făcute vreodată, dar după aceea merge un pas mai departe, expunând democrația în război cu ea însăși. (Indiewire)

În noiembrie, la opt luni de la debutul pandemiei COVID-19 care devastează în continuare SUA, nu este niciun dubiu că acest film despre pericolele reale ale unui guvern care își minte cetățenii săi despre o criză din sănătate este incredibil de previzibil și reprezintă de fapt o poveste care trage un mare semnal de alarmă. Captivant, incisiv și șocant de puternic, „colectiv” este fără doar și poate documentarul anului. (Chicago Tribune)

Au existat și în trecut filme despre echipe mici dar neobosite de jurnaliști, precum jurnaliștii de la Boston Globe care au expus în Spotlight abuzurile sistemice ale preotilor catolici asupra copiilor sau echipa din “Toți oamenii președintelui”, însă relatarea observațională a faptelor din “colectiv” este mult mai vie. (Daily Mail)

„Este o mare împlinire pentru noi că jurnaliști din toată lumea văd în colectiv ceea ce și este de fapt. Un film despre nevoia si curajul avertizorilor de integritate si a jurnalismului de investigație, de a expune fapte sistemice de corupție din partea guvernului, un film care ne arată de fapt cât de mult avem nevoie de presă pentru a fi cu adevărat o democrație funcțională. Fără investigatiile acestor jurnaliști, nu doar din România, ci de peste tot, lumea ar fi un loc mult mai periculos”, a declarat regizorul Alexander Nanău.

Distribuitorii americani ai filmului, Magnolia Pictures și Participant, vor înscrie filmul “colectiv” și pentru secțiunea „Cel mai bun film documentar” din cadrul Oscarurilor. Participarea unui film la două secțiuni îi sporește şansele de a fi nominalizat. Anul trecut de exemplu, Honeyland, apreciatul documentar din Macedonia de Nord, a intrat în istorie ca primul documentar nominalizat simultan la secțiunile „Cel mai bun film documentar” şi „Cel mai bun lungmetraj internațional”.

Premiera mondială a filmului a avut loc anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la Toronto International Film Festival. „colectiv” a fost și în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020 și a făcut parte din selecția mai multor festivaluri internaționale, printre care New Directors/New Films, IDFA, True/False, CPH DOX, San Francisco International Film Festival, Göteborg International Film Festival sau Full Frame.

De asemenea, „colectiv” este nominalizat în cadrul premiilor Academiei Europene de Film (European Film Awards) în categoria „Documentar European” si poate fi votat până pe 3 decembrie de către membrii Academiei. Premiile vor fi anunțate pe 12 decembrie.

Recent, la DOCNY cel mai mare festival de documentar din America de Nord, Alexander Nanau a fost distins cu premiul Robert and Anne Drew Award, premiu aflat la a șaptea ediție și acordat celor mai buni regizori contemporani de documentar observațional pentru cariera cinematografică.

Filmul va intra în cinematografe și VOD în mai multe țări în această toamnă, inclusiv în Europa, printre care Franța, Germania, Israel, Belgia, Olanda și Elveția, pelicula fiind disponibilă în 20 de țări și prin intermediul HBO Europe.

Distribuția în cinematografele din România a fost realizată de către Bad Unicorn. „colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în coproducție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania, RTS Elveția, RSI – Elveția și YES Docu – Israel.

Alexander Nanau, regizor și producător germano-român, a studiat regia la Academia Germană de Film și Televiziune din Berlin (DFFB) și este deținătorul a două burse la Institutul Sundance, respectiv Academia de Artă (Akademie der Künste) din Berlin. În 2007 a înființat în România casa de producție Alexander Nanau Production. Filmul său documentar, „Lumea văzută de Ion B.”, a câștigat, în 2010, premiul Emmy Internaţional la categoria „Arts Programming”, iar „Toto și surorile lui”, următorul documentar al lui Nanau, a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film în 2015. Cel din urmă a avut o distribuție internațională numeroasă și a avut succes în rândul festivalurilor din întreaga lume. Nanau a fost director de imagine pentru documentarul francez-german „Nothingwood”, filmat în Afganistan, care a avut premiera la Cannes în 2017, în selecția Quinzaine des Réalisateurs.Ultimul său film documentar, “colectiv”, a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția în 2019 făcând parte din selecția oficială din afara competiției, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival), unde Magnolia Pictures și Participant au obținut drepturile de distribuție în SUA, Dogwoof și Sophie DuLac pentru Europa și Madman pentru Australia. „colectiv” este produs de către Alexander Nanau Production în co-producție cu Samsa Film Luxemburg și HBO Europe. Alexander Nanau este profesor și mentor în cadrul mai multor universități și laboratoare de film din lume.

 

 

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.