“Colentina”, prima expoziție de fotografie a actriței Ada Condeescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/colentina-prima-expozitie-de-fotografie-a-actritei-ada-condeescu/

Considerată o revelaţie a cinematografiei europene, actriţa Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziţia “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2016

Delicate și profunde, un exercițiu de explorare a lumii pornind de la sofisticate resorturi interioare, fotografiile incluse în această expoziție cu vânzare constituie un mix contrastant, pornind de la discrepanța dintre griul unui cartier pierdut la marginea Bucureștiului și poetica subtilă a imaginilor, de la geometria urbană, la sălbăticia impredictibilă a naturii.

Momente de inspirație într-un sezon plin, fotografiile au fost realizate în timpul filmărilor pentru „Dincolo de calea ferată“, cea mai recentă producție a regizorului Cătălin Mitulescu, o poveste misterioasă şi tensionată de dragoste, la rândul ei împărțită între scene dramatice și nuanţe comice, film selecționat anul acesta în competiția pentru Globul de Cristal la Festivalul Internațional de la Karlovy Vary.

Eduard Uzunov si Ada Condeescu

Eduard Uzunov si Ada Condeescu

Fac fotografie de multă vreme, încă dinainte de vremea studenției. Este vorba de o moștenire de la tata, el mi-a dăruit primul aparat foto pe film, iar în anul doi de facultate am luat premiuL pentru imagine la Festivalul “Cinemaiubit” organizat de UNATC. De altfel, profesorii și oamenii de meserie m-au încurajat mereu și asta a fost foarte important. – Ada Condeescu.

Vernisajul expoziției cu vânzare “Colentina” va avea loc  joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din strada Constantin Esarcu nr. 1. Expoziția va fi prezentată de Sever Voinescu, redactor șef al publicației Dilema Veche, Pavel Șușară, critic de artă și Mihail Rotenberg, co-fondator al galeriei Rotenberg-Uzunov.

Compoziția este elementul care mă intrigă cel mai mult și care îmi conduce privirea într-o imagine, dinamica pe care o poți recrea și senzația pe care o ai ca spectator, mă incită. Nu mă limitez la un subiect, încerc să compun cât mai mult în interiorul unei imagini, să fac din asta un exercițiu vizual din care instinctul redă imaginea finală. Mă las în voia lui, și îmi place asta. Văd lucrurile în mintea mea într-o anumită așezare și din asta se naște și nevoia de a fotografia. Fac asta de mult timp, însă abia acum am simțit că e momentul să împărtășesc. E o zona deocamdată neexpusă a mea și mi-a plăcut perioada de mister, acum cred că trebuie să eliberez aceste imagini, să aibă drumul lor. –  Ada Condeescu.

Foto: Ada Condeescu – facebook

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

Comisia Națională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO - a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediție a Galei anuale de sfârșit de an, care a reunit partenerii instituționali, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului privat, precum și alți colaboratori, personalități din domeniile de interes ale UNESCO - educație, științe, cultură, comunicare și informare.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.