Colindele de Crăciun se ascultă la SALA RADIO!
https://www.ziarulmetropolis.ro/colindele-de-craciun-se-asculta-la-sala-radio/

Crăciunul nu este parcă întreg până în momentul în care atmosfera creată de bradul împodobit şi de mirosul de cozonaci nu este completată de colinde. Ca în fiecare an, la Sala Radio, mai multe evenimente speciale, concepute în jurul tradiţiilor sărbătorilor de iarnă, oferă publicului bucureştean ocazia de a intra în povestea Crăciunului într-un mod deosebit.

Un articol de Liliana Matei|11 decembrie 2014

După gala extraordinară „CELE TREI DIVE” (12 decembrie) şi concertul de colinde al Corului SONG (13 decembrie), alte două concerte dedicate Crăciunului vor întregi afişul evenimentelor de sărbători la Sala Radio, oferind două perspective complet diferite asupra colindelor şi datinilor de Crăciun.

Luni, 15 decembrie (19.00), CORUL ACADEMIC RADIO vă poartă în atmosfera magică a sărbătorilor printr-un frumos concert de colinde tradiţionale româneşti, alături de piese extrem de cunoscute şi îndrăgite din repertoriul altor popoare. Sub bagheta dirijorului Dan Mihai Goia, cu participarea pianistei Carmen Săndulescu şi a Simonei Săndulescu la orgă, veţi asculta O ce veste minunată, Astăzi s-a Născut Hristos, Iată vin colindători, La poartă la Ţarigrad, Gazde mari nu mai dormiţi etc., dar şi cântece de Crăciun internaţionale, ca Jingle bells,  Silent night, Deck the halls sau We wish you a Merry Christmas.

Sâmbătă, 20 decembrie (17.00), seria de evenimente speciale se încheie printr-o altă seară închinată Naşterii Mântuitorului: concertul tradiţional „ÎNCEPEM A COLINDA…”, ce aduce pe scena Sălii Radio oameni din lumea satului românesc.

De 24 de ani consecutiv, în preajma Crăciunului, la Sala Radio se reunesc ansambluri de datini şi obiceiuri din Gorj, Maramureş, Mureş, Sibiu, Suceava, Teleorman, Mehedinţi, Bistriţa Năsăud, Timiş, Dolj care vor aduce în faţa publicului bucureştean Sfintele Colinde, datinile şi obiceiurile de Crăciun şi An Nou, aşa cum ele se păstrează în vatra satului. Invitat special ale serii este Cristian Pomohaci.
Într-un număr impresionant, peste 200 de persoane din cetele de colindători – copii, tineri şi bătrâni, cu recuzita adecvată (colaci, mere, nuci, cârnaţi, ţuică) – dăruiesc spectatorilor de la Sala Radio datinile păstrate în satele noastre din moşi strămoşi.

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

25
/04
/19

Tinerii muzicieni selectați în programul SoNoRo Interferențe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

20
/04
/19

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program „À la française”!

19
/04
/19

În Joia Mare (25 aprilie – 19.00), în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri  - dintre cele peste 2000 compuse vreodată! - Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

18
/04
/19

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.