Coloravirus la Teatrul Gong!
https://www.ziarulmetropolis.ro/coloravirus-la-teatrul-gong/

De 1 iunie, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă „Coloravirus”, un program online cu momente de teatru, muzică, lecturi, dar şi ateliere de creaţie, de gătit şi de magie.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2020

Pagina de Facebook a teatrului va fi transformată, astfel, într-o scenă virtuală pentru a sărbători Ziua Copilului. Pe tot parcursul zilei de 1 iunie, cei mici se vor putea bucura de întâlniri ce promovează schimbul de idei și emoția descoperirii.

Prima zi oficială de vară marchează și primul spectacol de teatru în aer liber, în acest an, la Sibiu. Luni, 1 iunie, de la ora 11:00, copiii sunt invitați să urmărească aventurile gâscanului Gagaga. Spectacolul transmis din curtea interioară a teatrului va fi prezentat fără public, dar accesibil tuturor online. „Gagaga și alții ca el” este un spectacol educațional, ce reunește mai multe povestiri inspirate din literatura universală, în care cei mici descoperă că fiecare acțiune are și o reacțiune cu consecințe pe măsură. Muzical și exaltant, spectacolul creat de actrița Raluca Răduca a fost creat pentru audiențe restrânse, fiind ușor de adaptat în orice spațiu. Evenimentul are o durată de aproximativ 35 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani.

Totodată, Diana Ribana revine la sediul teatrului pentru o transmisiune în direct, ce își propune să îi provoace pe cei mici să construiască o mini-grădină. Participanții vor avea nevoie de 2 coli de carton A4, o cutiuță de plastic, pământ pentru flori, semințe de flori sau plante, carioci sau creioane colorate, o riglă, o foarfecă și câteva accesorii de decorat (floricele, paiete sau nasturi). Atelierul „1 iunie în grădină” va fi transmis de la ora 17:00 și este recomandat copiilor cu vârsta între 6 și 10 ani.

Pe lângă atelierul live, cei mici vor putea urmări în premieră alte trei ateliere înregistrate, ca o serie de activități recreative și educative. Primul atelier înregistrat va fi difuzat de la ora 09:30 și este prezentat de Claudia Benchea, care ne va învăța cum să construim un zmeu năzdrăvan și jucăuș, din hârtie colorată. Seria atelierelor continuă de la ora 13:00, cu două rețete ușor de pregătit sub coordonarea Iuliei Cojocaru, iar de la ora 18:00, cei mici se vor întâlni cu Rilă și Aurilă pentru a-și construi un teatru de păpuși în miniatură, după „modelul cutiei italiene”.

Ada Milea este unul din invitații speciali ai teatrului, cu un cadou muzical ce va fi postat online ca mesaj de la mulți ani pentru toți copiii. Un alt cadou muzical este prezentat de Charlie Fălămaș, acesta pregătind un fragment din „Hermann visează”, cel mai nou spectacol produs de Teatrul pentru Copii și Tineret din Sibiu. De asemenea, actorii teatrului au pregătit câteva surprize animate.

Ca un moment inedit, Christianis, unul dintre cei mai îndrăgiți magicieni români îi va iniția pe cei mici în misterele magiei printr-un episod în care își va explica unul din trucurile folosite la scenă. Materialul va fi disponibil în dimineața zilei de 1 iunie, de la ora 10:00.

Ziua de 1 iunie se va încheia cu multă energie pozitivă transmisă de actrița Nicoleta Lefter și Alina, într-un performance video cu titlul „Poțiuni de alungat virusul” programat pentru ora 19:00.

„Chiar dacă nu ne vom revedea în sala de spectacol, așa cum am fost obișnuiți, vom aduce culoarea și bucuria acestei zile în casele tuturor spectatorilor noștri, cu ajutorul internetului. Înlocuim coronavirus cu coloravirus pentru mai mult entuziasm, mai multă prietenie și mai multă organizare în jurul nostru. Teatrul e despre viață, iar puterea noastră stă în culorile pe care le putem crea în jurul nostru.”, a adăugat Adrian Tibu, managerul Teatrului Gong din Sibiu.

Program COLORAVIRUS, 1 iunie 2020

09:00 – un cadou surpriză de la Ada Milea (înregistrare)

09:30 – Atelierul de Creație Piticii Pricepuți – „Zmeul năzdrăvan”, coordonat de Claudia Benchea

10:00 – „Misterele Magiei” cu Magicianul Christianis (înregistrare)

10:30 – cadou muzical de la Charlie Fălămaș (înregistrare)

11:00 – LIVE spectacol „Gagaga și alții ca el” cu Raluca Răduca

13:00 – Atelierul de gătit cu Iulia Cojocaru (înregistrare)

17:00 – LIVE Atelierul de Creat Povești – „1 iunie în grădină”, coordonat de Diana Ribana

18:00 – Atelierul de Meșterilit – „Micul meu teatru de păpuși”, coordonat de Aurelia Călinescu (înregistrare)

19:00 – „Poțiune de alungat virusul” cu Alina și Nicoleta Lefter (înregistrare)

+ recitaluri surpriză ale actorilor Teatrului „Gong” din Sibiu

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.