Colors of Maria – turneu național, inspirat de Maria Tănase
https://www.ziarulmetropolis.ro/colors-of-maria-turneu-national-inspirat-de-maria-tanase/

Roots Revival Romania aprinde spiritul Mariei în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în zece oraşe, între 23 septembrie şi 12 octombrie. Proiectul muzical reuneşte artişti din şapte ţări într-un melanj unic de culturi şi interpretări, inspirat de Maria Tănase.

Un articol de Liliana Matei|7 august 2014

Incursiunea Roots Revival aduce împreună improvizația de jazz, temele folclorice din țările de origine ale muzicienilor și compoziții originale. Totul într-o călătorie dus-întors între Est și Vest. Instrumentele lor tradiționale – ney, duduk sau oud – trasează tușe puternice în culori de pe alte continente, iar vocile Monicăi Mădaș și Mariei Casandra Hăuși semnează un peisaj românesc nemaivăzut.

Creatorul proiectului muzical, artistul iranian Mehdi Aminian, spune că România are o identitate unică a muzicii: „Sper ca românii să poată vedea prin ochii mei ce bogăție au aici. Uneori, un străin poate aborda lucrurile mai proaspăt. Și poate câteodată, ai nevoie să vezi cum altcineva apreciază ce ai, ca să poți vedea altfel lucrurile tale minunate.”

Roots Revival Romania este un proiect multicultural susținut de Sensiblu și care a ajuns acum la a doua ediție. Primul episod a fost dedicat muzicii din Maramureș și finalizat cu înregistrarea unui prim disc: Chapter One: Maramureș.

Prezentul turneu promovează cel de-al doilea disc – Colors of Maria, înregistrat live la Sala Radio în primăvara acestui an.

Pe scena Roots Revival Romania vor urca: Mehdi Aminian (IRAN) – Ney; Mehmet Polat (TURCIA) – Oud; Leila Renault (FRANȚA) – Bas; Emmanuel Hohvannisyan (ARMENIA) – Duduk; Hristina Beleva (BULGARIA) – Gadulka; Monica Mădaș (ROMÂNIA) – Voce; Maria Casandra Hauși (ROMÂNIA) – Voce; Aleix Tobias Sabater (SPANIA) – Percuție.

Programul turneului Colors of Maria

Craiova: 23 septembrie- Teatrul Marin Sorescu
Timișoara: 25 septembrie- Teatrul Național
Oradea: 26 septembrie – Casa  Sindicatelor
Cluj-Napoca: 28 septembrie- Filarmonica Transilvania
Sibiu: 29 septembrie- Casa Sindicatelor
Brașov: 01 octombrie- Centrul Reduta
Iași: 03 octombrie- Teatrul Luceafărul
Galați: 04 octombrie- Casa Studenților
Constanța: 06 octombrie- Casa Sindicatelor
București: 11 octombrie -Sala Radio
București: 12 octombrie -Sala Radio

INFO

Biletele pentru turneul Colors of Maria pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.
Biletele au preţuri cuprinse între 40 şi 60 de lei în ţară şi între 40 si 80 de lei în București, în funcţie de categorii.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.