Comedia ,,Nuntă a la grec 2” vine în întâmpinarea fanilor din 1 aprilie, la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/comedia-nunta-a-la-grec-2-vine-in-intampinarea-fanilor-din-1-aprilie-la-cinema/

Continuarea uneia dintre cele mai de succes comedii din ultimii ani, ,,Nunta a la grec 2” va avea premiera în cinematografele din România pe 1 aprilie, fiind distribuită de Freeman Entertainment. 

Un articol de Liliana Matei|31 martie 2016

Nia Vardalos, actriţa nominalizată la Oscar, semnează scenariul şi revine în rolul principal alături de actorii preferaţi din prima parte. Odată descoperit, secretul familiei Portokalos va reuni întregul clan pentru o nouă nuntă, mult mai mare şi mai… grecească.

În scenariul scris de Vardalos, povestea sare peste zece ani de la ultimul moment în care am văzut familia Portokalos. Toula şi Ian sunt căsătoriţi de mult timp şi, aşa cum este normal,  relaţia şi-a mai pierdut din scântei. La fel ca multe mame de adolescenţi, Toula este la cuţite cu fiica ei şi încearcă să găsească timp pentru ea şi relaţia cu soţul ei.

Kirk Jones („Nanny McPhee”) regizează cel de-al doilea capitol al comediei, produs tot de Rita Wilson, împreună cu partenerii Playtone – Tom Hanks şi Gary Goetzman.

Despre interacţiunea regizorului cu membrii distribuţiei Nia Vardalos remarcă: „Mi s-a părut haios să-l văd pe Kirk Jones, regizorul nostru britanic, lucrând cu o distribuţie aşa de colorată, atât de etnică. Nimeni nu-l auzea spunând ceva, pentru că noi vorbeam cu toţii. Mult… Şi foarte tare !”

Din 1 aprilie, îndrăzneaţa şi indrăgita familie Portokalos promite hohote de râs la cinema în ,,Nunta á la grec 2”.

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.