Comedia ,,Super party la birou“, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/comedia-super-party-la-birou-in-cinematografe/

Cu Jennifer Aniston şi Jason Bateman în rolurile principale, comedia ,,Super party la birou” va da un cu totul alt sens petrecerilor de iarnă corporatiste, din 9 decembrie, pe marile ecrane.

Un articol de Liliana Matei|10 decembrie 2016

În timp ce Carol, managerul companiei, încearcă să oprească planurile fratelui iresponsabil de a organiza o petrecere de pomină la birou, acesta apelează la colegii lui care să-l ajute să pună totul la cale. Întreaga mobilizare are scopul de a impresiona un potenţial client mai neconvenţional şi de a-l convinge astfel să investească în afacerea lor aproape falimentară.

De vreme ce efectele evenimentelor nestăpânite din timpul nopții duceau frecvent la numeroase mahmureli, procese și săptămâni întregi de scuze dubioase, departamentele de Resurse Umane, în zelul lor nestăpânit, au petrecut zeci de ani înfrânând alcoolicii sălbatici și răgușiți specifici petrecerilor de Crăciun la birou. Asta până când legendara sărbătoare de altădată a devenit o afacere politicoasă și cumpătată, potrivită pentru orice membru al familiei, cunoscută în zilele noastre sub numele de Petrecerea „De Sărbători”.

Regizorii Will Speck și Josh Gordon au fost imediat atrași de conceptul acestei nopți magice, în care barierele profesionale și sociale sunt mai puțin definite.

„E ca o împlinire a dorințelor la nivel global atunci când ai o noapte pe an în timpul căreia oamenii pot trăi cu sinceritate, poate cu puțin ajutor din partea drogurilor și a alcoolului,” spune Speck.

„Petrecerea de Crăciun la birou distruge complet sistemul castelor,” spune Gordon. „Deodată, toți cei aflați pe diferite trepte ale scării ierarhice sunt aduși la același nivel, ceea ce reprezintă un punct de pornire extrem de amuzant.”

Cea mai nebună comedie de sărbători, „Super party la birou” ajunge în premieră din 9 decembrie în cinematografele din toată ţara. Un film distribuit de Freeman Entertainment.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;