Comoara. Sau cum arată un (semi)eşec al lui Porumboiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/comoara-sau-cum-arata-un-semiesec-al-lui-porumboiu/

CRONICĂ DE FILM „Comoara” pare a semnaliza o schimbare de direcţie în cariera lui Corneliu Porumboiu: o preocupare mai redusă pentru îndrăzneli formale şi o insistentă căutare a unei simplităţi (mai puţin stimulante).

Un articol de Ionuţ Mareş|27 mai 2015

Trei dintre mărcile care au consacrat stilul inconfundabil al lui Corneliu Porumboiu sunt transfigurarea anecdoticului în filosofie, în sclipire de idei, dozajul extrem de fin al comicului şi căutările formale – deopotrivă la nivel narativ şi la nivel de regie.

Ele sunt identificabile în toate cele trei lungmetraje de ficţiune de până la recentul „Comoara”: de la „A fost sau n-a fost?”, continuând cu „Poliţist, adjectiv” şi până la „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”.

Nu lipsesc nici din „Comoara”, doar că sunt prezente sub forme inferioare potenţialului arătat până acum de Corneliu Porumboiu. Pare-se că cineastul, după experimentul cu (pseudo)documentarul „Al doilea joc”, a căpătat o mai mare lejeritate, o detaşare suplimentară, de unde, probabil, şi o atenţie mai scăzută (voit) în a căuta rafinamentul cu care ne-a obişnuit.

Pretextul poveştii din „Comoara” este un exemplu tipic de anecdotă: Costi (excelentul Toma Cuzin), angajat la primărie, soţ şi tată al unui puşti de şase ani, este contactat de un vecin strâmtorat financiar (Adrian Purcărescu), ce îl convinge să-l ajute să caute împreună o comoară care, conform unei legede, ar fi fost îngropată de străbunicul acestuia în curtea unei case de la ţară în satul Islaz.

Suspans din nimic şi poante răzleţe

La fel ca şi până acum, Porumboiu încearcă să confere premisei narative semnificaţii mai profunde. Introduce o tematică nouă în filmografia sa: cea a relaţiei dintre tată şi fiu (jucat chiar de băiatul lui Toma Cuzin), a raportului dintre generaţii (de altfel, cineastul a mărturisit ca l-a interesat ideea de schimb între generaţii).

Apar, amestecate, numeroase referinţe la momente din istoria României. Comoara ar fi fost ascunsă pentru a nu ajunge în mâinile comuniştilor. Satul cu pricina este Islaz, aparent cel cu Proclamaţia de la 1848, aşa cum i se reaminteşte lui Costi chiar de către soţia sa (jucată de partenera reală de viaţă a lui Toma Cuzin, Cristina). În discuţiile dintre cei doi vecini se pomeneşte de retrocedările şi procesele în acest sens de după căderea comunismului.

Ideea de mister, de comoară, de îmbogăţire pe cale rapidă este pusă în perspectivă, în principal, de povestea lui Robin Hood pe care tatăl i-o citeşte insistent fiului, alimentându-i imaginaţia (pe care se va vedea nevoit să i-o satisfacă şi în viaţa reală, atunci când băiatul află că tatăl a pornit cu adevărat în căutarea unei comori). Şi este echilibrată de trimiterea, scurtă, la problema aurului de la Roşia Montană, printr-un fragment dintr-o emisiune televizată.

Este felul lui Porumboiu de a-şi îmbogăţi povestea prin adăugare de sensuri, doar că, de această dată, calea aleasă este mai facilă (la fel ca suprinzătorul final în cheie prea apăsat metaforică şi de basm). Paralela cu legenda lui Robin Hood pentru a sugera latura de aventură a „Comoarei” este prea străvezie, chiar dacă, până la capăt, se va dovedi că avem de-a face cu un anti-film de aventuri, la fel cum „Poliţist, adjectiv” era un fals policier.

Umorul la Porumboiu îşi are mai multe surse: dialogurile, raportul între personaje şi arsenalul lor de gesturi şi mişcări ale corpului, situaţiile create şi mizanscena. Deşi prezente şi în noul film, aceste izvoare îşi pierd din prospeţime.

Ideea narativă a „Comoarei” este, în sine, suficient de suprinzătoare şi absurdă pentru a fi amuzantă. Iar Porumboiu reuşeşte să creeze chiar şi suspans (aproape) din nimic: speranţa celor doi vecini se transferă în curiozitatea spectatorului faţă de întreaga căutare şi, mai apoi, faţă de deznodământ.

Numai că odată începută „aventura” căutării, comicul subtil începe să-şi epuizeze resursele şi rămâne la stadiu de poante răzleţe: zgomotele stranii pe care le scoate detectorul de metale, gagurile pe care le poate aduce săparea unei gropi tot mai adânci sau o discuţie degenerată, artificial şi forţat, în ceartă între vecinul cu comoara şi un expert chemat în ajutor.

A treia marcă a lui Porumboiu mai puţin sclipitoare în „Comoara” este căutarea formală, atât de pregnantă în filmele de până acum. Cineastul pare să fi optat pentru simplitate, pentru o cât mai discretă prezenţă regizorală: nu mai întâlnim cadrele secvenţă lungi, planurile alternează suspect de des şi de repede, stilul devenind mai accesibil şi pentru spectatori. Mizanscena este, de asemenea, mai puţin ofertantă. A dispărut şi preocuparea obsedantă pentru limbaj şi capacitatea acestuia de a explica raporturile protagoniştilor cu lumea din jurul lor.

„În filmele lui Porumboiu nu primeşti niciodată doar ce vezi. Ele conţin o bogăţie ce e gata să fie descoperită la o privire mai atentă”, scria, după proiecţia recentă de la Cannes a „Comoarei”, Hollywood Reporter. Un diagnostic într-o mai mică măsură aplicabil şi noului film, un (semi)eşec, totuşi, agreabil.

Comoara (România, 2015)

Regia: Corneliu Porumboiu

Cu: Toma Cuzin, Adrian Purcărescu, Cristina Toma

Rating: ●●●○○

09
/02
/14

Astăzi, de la ora 14.10, în cadrul emisiunii Duminica filmului românesc, TVR 2 a programat Cuibul salamandrelor, în regia lui Mircea Drăgan. O coproducție româno-italiană din anul 1978 în care vă veți putea reîntâlni cu o serie de mari actori: Gheorghe Dinica, Stuart Whitman, Radu Beligan, Florin Piersic, Jean Constantin și Mircea Diaconu.

08
/02
/14

Protagoniștii și echipa de producție a filmului independent „Ultimul Zburator”, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival, pornesc în caravana de promovare a peliculei.

07
/02
/14

Prezentat în premieră mondială în deschiderea Berlinale 64, The Grand Budapest Hotel va fi proiectat în premieră în România în deschiderea celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, miercuri, 12 martie.

06
/02
/14

Luni, 10 februarie, Transilvania Film vă invită la proiecţia filmului ”Nunta Muta” în regia lui Horaţiu Mălăele, o poveste la limita dintre fantezie si comedie, care surprinde însă tragediile provocate de dictatură.

05
/02
/14

CRONICĂ DE FILM Dacă ideea provocatoare din „Her” („Ea”) ar fi ajuns pe mâinile lui David Cronenberg, am fi avut probabil un film greut de uitat. Aşa, Spike Jonze nu oferă decât un film convenţional, în pofida semnalelor stridente că încearcă să fie altfel.

05
/02
/14

Nu în întregime, ci parţial. Independenţa Film va aduce în România două dintre filmele participante la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin , care începe joia aceasta: In Order of Disappearance, cu Stellan Skarsgård şi Dans la cour, cu Catherine Deneuve. Berlinala se va desfăşura în perioada 06 - 16 februarie 2014.

04
/02
/14

Programe speciale nou-nouțe despre dragoste și look, o colecție de filme scurte ale unor nume mari și o competiție dedicată, pentru prima dată, filmelor românești, sunt câteva dintre surprizele pe care Festivalul Internațional de Film NexT 2014 le pregătește spectatorilor săi. Cea de-a 8-a ediție va avea loc între 3 și 7 aprilie 2014, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, CinemaPRO și Ceainăria Cărturești.

03
/02
/14

„ Filmul de artă” prezintă în această seară o veritabilă lecție de cinema. „O femeie dominată” (nouă premii şi două nominalizări la Oscar), în regia lui John Cassavetes cu Peter Falk, Gena Rowlands și Katherine Cassavetes, în rolurile principale, va fi difuzat de la ora 23.10, pe TVR 2.

03
/02
/14

“Cinema-Edu” aduce din nou filmele de calitate în programa extra-curriculară a liceenilor. Aflat la cea de-a patra sa ediție, proiectul de educatie cinematografica este dezvoltat de Asociația Culturală Macondo și sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei.

02
/02
/14

În 2 şi 9 februarie, „ Duminica filmului românesc” se adaptează în funcţie de transmisiunile sportive de Cupa Davis, respectiv Jocurile Olimpice. Astfel în aceste două duminci, TVR 2 a programat câte un singur film românesc în loc de două (filme semnate de Alexandru Tatos, respectiv Mircea Drăgan), aşa cum se întâmplă la „Duminica filmului românesc”, încă din 2013.

02
/02
/14

Jerry Seinfeld a confirmat faptul că actorii din serialul de comedie "Seinfeld" se vor reuni pentru un nou proiect. Acesta a spus că noul proiect TV reprezintă "o formă mai scurtă" şi "unică" şi că producţia va fi disponibilă "foarte, foarte curând".