Compania „Liviu Rebreanu“ lansează programul RoDrama
https://www.ziarulmetropolis.ro/compania-liviu-rebreanu-lanseaza-programul-rodrama/

În fiecare ţară care se respectă, cea mai frecventată literatură e cea autohtonă, iar cea dramatică nu face excepţie.

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2020

Este important să ne cunoaştem piesele de teatru pentru a şti cine am fost, cine suntem în prezent şi pentru a ne forma o idee despre ce ne-ar putea rezerva viitorul, cel puţin pe plan social şi cultural. În acest sens, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ lansează programul RoDrama – Piese de teatru româneşti, de la începuturi până în prezent, curatoriat şi coordonat de regizorul Adi Iclenzan.

RoDrama este o serie de spectacole lectură ale Companiei „Liviu Rebreanu“ difuzate în live streaming o dată la două săptămâni, în zilele de luni, de la ora 19.00. Programul își propune să urmărească cronologic istoria pieselor de teatru românești. Formatul și abordarea conceptuală se găsesc la intersecția dintre spectacol lectură, podcast și teatru radiofonic, având în același timp o structură clară, dar și căutând o atmosferă propice spontaneității și o deschidere înspre dialog autentic. Astfel, fiecare sesiune va consta în difuzarea live pe pagina de Facebook, respectiv pe canalul de YouTube al Companiei „Liviu Rebreanu“ a unui spectacol lectură pregătit de trupa de actori, dar și a unor discuții pe temele majore ale textului și a contextului istoric în care acesta a fost scris; discuții ce sunt specifice repetițiilor pentru un spectacol de teatru, deschizând astfel accesul publicului în interiorul laboratorului de creație.

Primul episod al seriei RoDrama va fi dedicat piesei „O repetiţie moldovenească“ de Costache Caragiale, publicată în 1844. Prezentarea îi va avea în distribuţie pe actorii Nicu Mihoc, Costin Gavază, Ion Vântu, Ștefan Mura, Rareș Budileanu, Laura Mihalache şi Radu Anastas. Regia tehnică va fi asigurată de Teodora Crăciun, iar regia artistică e realizată de Adi Iclenzan. Evenimentul va fi transmis în regim live streaming luni, 2 noiembrie, de la ora 19.00, de New Generation Studios.

Scopurile proiectului vizează realizarea unei arhive video online ale celor mai reprezentative texte de teatru în limba română, explorarea unor modalități noi de abordare a prezenței online de către o instituție publică de cultură, realizarea de materiale video ce pot fi folosite în scopuri didactice atât în zona învățământului general preuniversitar, cât și în cea a cursurilor specializate ale facultăților cu profil umanist, facilitarea accesului la cultură a unui public ce își petrece majoritatea timpului în spațiul virtual, explorarea unor perspective diferite asupra noțiunii de produs cultral-artistic, întreținerea condiției creative a trupei de actori prin contactul constant al acestora cu texte și personaje, realizarea unei platforme culturale virtuale care să poată susține și genera și alte proiecte similare și realizarea de materiale ce pot sprijini demersuri de educație teatrală dedicate atragerii de noi spectatori.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

15 profesioniști de top din domeniul cultural, marketing și antreprenoriat au acceptat invitația de a deveni mentori la prima ediție Whatifany, programul inovator de orientare profesională dedicat liceenilor. Un demers educațional gândit ca o completare a eforturilor depuse de-a lungul celor 12 ani de studiu, programul debutează cu o ediție-pilot în luna septembrie, la București. Organizat în două etape, începând cu luna septembrie, Whatifany le va oferi participanților șansa de a interacționa atât cu experții din cele trei domenii, cât și cu mediile profesionale în care aceștia activează, în cadrul unor stagii de internship.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Teatrul Național din Timișoara deschide drumuri. Face parte din istoria lui, din destinul lui. Așa cum România modernă va trebui să își asume momentul în care actorii Naționalului au oprit spectacolul de pe scenă și le-au deschis revoluționarilor strânși în Piața Victoriei, în 16 decembrie 1989, porțile Teatrului în numele libertății și al adevărului, schimbând istoria, tot așa, în același spirit, urmându-și rostul și rolul său de creator de spectacole, dar urmărind excelența, profesionalismul, Teatrul Național deschide drumuri în direcția civismului, a determinării, a umanității în toate aspectele pe care le reunește acest concept.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Heather Morris, autoarea bestsellerurilor Tatuatorul de la Auschwitz, Călătoria Cilkăi și Trei surori, vândute în peste 15 000 000 de exemplare în întrega lume, vine la București și se va întâlni cu publicul în cadrul a două evenimente, pe 4 și 5 iulie.

04
/07
/22

După doi ani în care a călătorit prin orașele din țară, într-o formulă descentralizată, adaptată contextului pandemic, Ideo Ideis Festivalul național de teatru tânăr se întoarce acasă, în Alexandria. Între 15 și 21 august, zece trupe de liceeni vor celebra bucuria de a trăi împreună experiența festivalului, alături de comunitatea în care a luat naștere cel mai mare eveniment dedicat educaţiei alternative prin artă.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.