Compania „Liviu Rebreanu“ lansează programul RoDrama
https://www.ziarulmetropolis.ro/compania-liviu-rebreanu-lanseaza-programul-rodrama/

În fiecare ţară care se respectă, cea mai frecventată literatură e cea autohtonă, iar cea dramatică nu face excepţie.

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2020

Este important să ne cunoaştem piesele de teatru pentru a şti cine am fost, cine suntem în prezent şi pentru a ne forma o idee despre ce ne-ar putea rezerva viitorul, cel puţin pe plan social şi cultural. În acest sens, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ lansează programul RoDrama – Piese de teatru româneşti, de la începuturi până în prezent, curatoriat şi coordonat de regizorul Adi Iclenzan.

RoDrama este o serie de spectacole lectură ale Companiei „Liviu Rebreanu“ difuzate în live streaming o dată la două săptămâni, în zilele de luni, de la ora 19.00. Programul își propune să urmărească cronologic istoria pieselor de teatru românești. Formatul și abordarea conceptuală se găsesc la intersecția dintre spectacol lectură, podcast și teatru radiofonic, având în același timp o structură clară, dar și căutând o atmosferă propice spontaneității și o deschidere înspre dialog autentic. Astfel, fiecare sesiune va consta în difuzarea live pe pagina de Facebook, respectiv pe canalul de YouTube al Companiei „Liviu Rebreanu“ a unui spectacol lectură pregătit de trupa de actori, dar și a unor discuții pe temele majore ale textului și a contextului istoric în care acesta a fost scris; discuții ce sunt specifice repetițiilor pentru un spectacol de teatru, deschizând astfel accesul publicului în interiorul laboratorului de creație.

Primul episod al seriei RoDrama va fi dedicat piesei „O repetiţie moldovenească“ de Costache Caragiale, publicată în 1844. Prezentarea îi va avea în distribuţie pe actorii Nicu Mihoc, Costin Gavază, Ion Vântu, Ștefan Mura, Rareș Budileanu, Laura Mihalache şi Radu Anastas. Regia tehnică va fi asigurată de Teodora Crăciun, iar regia artistică e realizată de Adi Iclenzan. Evenimentul va fi transmis în regim live streaming luni, 2 noiembrie, de la ora 19.00, de New Generation Studios.

Scopurile proiectului vizează realizarea unei arhive video online ale celor mai reprezentative texte de teatru în limba română, explorarea unor modalități noi de abordare a prezenței online de către o instituție publică de cultură, realizarea de materiale video ce pot fi folosite în scopuri didactice atât în zona învățământului general preuniversitar, cât și în cea a cursurilor specializate ale facultăților cu profil umanist, facilitarea accesului la cultură a unui public ce își petrece majoritatea timpului în spațiul virtual, explorarea unor perspective diferite asupra noțiunii de produs cultral-artistic, întreținerea condiției creative a trupei de actori prin contactul constant al acestora cu texte și personaje, realizarea unei platforme culturale virtuale care să poată susține și genera și alte proiecte similare și realizarea de materiale ce pot sprijini demersuri de educație teatrală dedicate atragerii de noi spectatori.

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

22
/10
/13

Printre ultimele noutăţi anunţate în programul FNT 2013se numără spectacolul-prelegere „Respiraţia poeziei'', susţinut de actorul Ion Caramitru în Sala Multimedia a Teatrului Naţional Bucureşti – sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, dar şi spectacolul-lectură cu piesa câştigătoare a concursului de dramaturgie UNITER 2012, „Nostalgicii călători'' de Liviu Lucaci, în regia lui Vlad Cristache – vineri, 1 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Mică a TNB.

22
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Una dintre premierele toamnei de la Teatrul Nottara, „Mobilă și durere” este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului lui Teodor Mazilu. Regizoarea Alice Barb nu se îndepărtează deloc de text, dar îl transpune în lumea contemporană.

22
/10
/13

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește, „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.

22
/10
/13

Aura Corbeanu, directorul executiv al Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2013), organizat între 25 octombrie şi 3 noiembrie în Bucureşti, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că bugetul pentru ediţia din acest an a evenimentului este de 2.300.000 de lei.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

21
/10
/13

Ediția din acest an a unui eveniment de amploare, Festivalul de Literatura Timisoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.