Compus de ENESCU la Paris, la doar 16 ani: Concertul pentru pian si orchestra cantat prima oara la Sala Radio!
https://www.ziarulmetropolis.ro/compus-de-enescu-la-paris-la-doar-16-ani-concertul-pentru-pian-si-orchestra-cantat-prima-oara-la-sala-radio/

Pentru prima oară pe scena Sălii Radio, vineri, 10 mai (19.00), va fi interpretat Concertul pentru pian şi orchestră de ENESCU, lucrare într-o singură parte compusă la Paris, în 1897, când acesta avea doar 16 ani!

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2019

Onoarea îi va reveni pianistei LUIZA BORAC, care și-a construit o frumoasă carieră internațională și care este un mare promotor al lucrărilor lui Enescu peste hotare. În 2007, albumul său Complete Piano Works by George Enescu a obținut BBC Music Award pentru cel mai bun CD de muzică instrumentală al anului, dintr-o selecție de 1500 de CD-uri!

Artista va interpreta – alături de Orchestra Națională Radio și celebrul Concert în la minor pentru pian şi orchestră, semnat de Edvard Grieg. Compozitorul norvegian și-a creat singurul său concert de pian la doar 24 de ani. Lucrarea inspirată și de folclorul norvegian avea să devină una dintre cele mai apreciate compoziții de acest gen compuse vreodată. Printre cele peste 30 de premii internaționale obținute de Luiza Borac se numără premiul I și premiul publicului la Edvard Grieg International Piano Competition – Oslo și premiul I la Mendelssohn Piano Competition – Berlin.

În cea de-a doua parte a serii de la Sala Radio veți asculta Simfonia nr. 7, creație ce poartă semnătura compozitorului ceh Antonin Dvořák. Premiera absolută a lucrării a avut loc în 1885, într-o cunoscută sală de concerte din Londra, cu Dvořák însuși la pupitrul dirijoral. Puțini sunt cei care știu că, pe lângă dragostea sa pentru muzică, compozitorul ceh era extrem de pasionat de… trenuri! Simfonia a 7-a a fost inspirată de una dintre plimbările sale – zilnice! – la gara de Praga și lucrarea cuprinde sentimentele compozitorului pentru țara sa natală, ce se afla într-o perioadă de schimbări și lupte politice.

Întregul concert se va derula sub bagheta dirijorului ROSSEN GERGOV, aflat pentru prima oară la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Cu un repertoriu variat, de la Mozart la lucrări contemporane, dedicat atât muzicii simfonice, cât și operei, ROSSEN GERGOV a ocupat poziția de dirijor șef al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Bulgare. Printre orchestrele importante pe care le-a dirijat recent se numără Noord Nederlands Orkest (Groningen – Olanda), Filarmonica din Sofia, Orchestra Sinfonica Siciliana, Orquestra Sinfônica de Porto Alegre (Brazilia), Deutsches Symphonie-Orchester Berlin ș.a.

Laureată a peste 30 de competiții naționale și internaționale, pianista LUIZA BORAC a absolvit Universitatea Națională de Muzică București și s-a perfecționat apoi la Academia de Muzică și Teatru din Hanovra. A concertat alături de orchestre renumite, ca Orchestra Filarmonicii din Olanda, Orchestra Filarmonică a Naţiunilor Unite, orchestrele radiodifuziunilor din Bucureşti şi Köln etc. A fost invitată să participe la festivaluri importante din Europa: festivalurile „Edvard Grieg” – Oslo, „Serghei Prokofiev” – Barbican Centre – Londra,  „George Enescu” – București, „Frédéric Chopin” – Viena şi Milano ș.a.

În anul 2013 a lansat albumul cu lucrări pentru pian de Dinu Lipatti, alături de orchestra Academiei St-Martin-in-the-Fields, înregistrare ce a obținut 5 stele de la BBC Music Magazine și 18 stele de la Piano News. La începutul anului 2019 Luiza Borac a concertat la Moscova cu prilejul preluării președinției de către România a Consiliului UE. Au urmat apoi concerte la Berlin, Londra și Paris. Proiectele anului 2019 includ cursuri de măiestrie la Conservatorul din Beijing, cât și continuarea turneului Germania-Franța-Anglia-Austria cu prilejul a 200 ani de la nașterea pianistei Clara Wieck-Schumann.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: ENESCU – facebook

28
/12
/20

OAMENII MUZICII Antipaticul 2020, anul pandemiei, a fost și cel al unei aniversări splendide: 250 de ani de la nașterea celui care, alături de Mozart și Bach, rămâne unul dintre cele mai frumoase și copleșitoare evenimente din istoria muzici, unul extrem de relevant și astăzi: Ludwig van Beethoven.

28
/12
/20

Pe 23 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit DISCUL DE AUR din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată pe 16 noiembrie 2020. Distincția a fost acordată pentru performanțe remarcabile în vânzări.

17
/12
/20

În anul aniversar Beethoven – 250 de ani de la naștere, Editura Casa Radio îl celebrează pe emblematicul compozitor german prin editarea albumului „Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a”.

12
/12
/20

Proiectul PerformArt – trasee către performanța muzicală a fost finalizat în decembrie în urma a 8 luni de activităţi susţinute de-a lungul atipicului an 2020, vizând traseele educațional-artistice, sau, mai exact, performanța, perfecționarea și direcționarea în carieră pentru tinerii muzicieni.

10
/12
/20

OAMENII MUZICII În secolul 19, coloana sonoră a aristocrației vieneze era valsul, iar Regele valsului a fost Johann Strauss II. Faima uriașă de care s-a bucurat încă din tinerețe a stârnit furia tatălui său, el însuși compozitor celebru. Descoperiți-l pe Strauss fiul - garantat vă va da o stare bună, și poate nici nu veți putea rămâne pe scaun...

09
/12
/20

SoNoRo a împlinit anul acesta 15 ani de existență, ocazie cu care vă invităm să revizităm momentele aparte ale festivalului, de la primii ani când se repeta în săli de birouri până la regăsiri cu locurile natale și lucrări de o sensibilitate copleșitoare, care vor rămâne pentru totdeauna în memoria colectivă.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

06
/12
/20

Marți, 8 decembrie, la ora 19, pe canalul de youtube al Filarmonicii, pe facebook-ul Filarmonicii „George Enescu” și pe cel al Radio România Muzical va fi transmis cel de al cincilea concert fără public din cadrul Stagiunii de marți seara 2020-2021.

04
/12
/20

Șapte artiști pop români cântă împreună piesa „Cel mai frumos cadou”, pentru cei mai vulnerabili copii ai României. În plină pandemie, care a afectat profund industria muzicală, dar și societatea românească în ansamblu, artiști importanți din România fac un gest de solidaritate și se alătură pro-bono cauzei Hope and Homes for Children, pentru ca 1600 de copii aflați în risc de separare familială să rămână alături de părinții lor.