Concert 100% MOZART, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-100-mozart-la-sala-radio/

Orchestrele şi Corurile Radio îşi reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care şi-au desăvârşit pregătirea artistică în afara ţării şi sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2015

DINU-MIHAI ŞTEFAN, în vârstă de doar 28 de ani, a absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti şi ulterior a urmat studiile superioare în cadrul unor prestigioase instituţii europene: Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance (Londra) şi Royal College of Music (Londra).

Tânărul pianist a participat la o serie de cursuri de perfecționare, în cadrul unor importante școli de muzică din Europa : Universitatea Mozarteum – Salzburg și Birmingham Conservatoire – Marea Britanie. A obţinut mai multe premii internaţionale, cum ar fi premiul III la Hastings Piano Concerto Competition (Marea Britanie), în 2010. A concertat deja în mai multe oraşe din Marea Britanie, Austria, Franţa şi România.

În mai 2014, Dinu-Mihai Ştefan a lansat primul său album, intitulat Just Another Spring in London (Doar o altă primăvară la Londra), care include partituri semnate de Bach, Liszt, Scriabin şi Enescu. Al doilea album – Made in Trinity – cuprinde lucrări de Beethoven şi Rachmaninov.

Dinu Mihai Stefan mÎn evenimentul de la Sala Radio, tânărul pianist român va interpreta Concertul nr. 14 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, semnat de Mozart. Întreaga seara este de altfel dedicată genialului compozitor, care în doar 35 de ani de viață a compus peste 600 de lucrări, primele partituri fiind create la vârsta de doar 5 ani! Dintre cele 41 de simfonii pe care le-a compus Amadeus, în concertul Orchestrei de Cameră Radio veți asculta Simfonia nr. 28 în do major și Simfonia nr. 40 în sol minor.

Evenimentul se derulează sub bagheta lui CRISTIAN BRÂNCUŞI, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţie contemporană. Atras în egală măsură și de muzica de avangardă, este deseori invitat sa dirijeze în Festivalul „Saptamâna Internațională a Muzicii Noi”, precum și în cel intitulat „Worldmusic Days”.

Activitatea sa de dirijor cuprinde imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, pentru casa de discuri „Electrecord” și AKSAK (Franta), concerte simfonice și spectacole de operă. A fost apreciat și în concertele pe care le-a dirijat în afara țării, în Italia, Germania. Polonia, Rusia, Filippine, SUA, Spania, Venezuela, Uruguay etc.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.