Concert 100% MOZART, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-100-mozart-la-sala-radio/

Orchestrele şi Corurile Radio îşi reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care şi-au desăvârşit pregătirea artistică în afara ţării şi sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2015

DINU-MIHAI ŞTEFAN, în vârstă de doar 28 de ani, a absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti şi ulterior a urmat studiile superioare în cadrul unor prestigioase instituţii europene: Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance (Londra) şi Royal College of Music (Londra).

Tânărul pianist a participat la o serie de cursuri de perfecționare, în cadrul unor importante școli de muzică din Europa : Universitatea Mozarteum – Salzburg și Birmingham Conservatoire – Marea Britanie. A obţinut mai multe premii internaţionale, cum ar fi premiul III la Hastings Piano Concerto Competition (Marea Britanie), în 2010. A concertat deja în mai multe oraşe din Marea Britanie, Austria, Franţa şi România.

În mai 2014, Dinu-Mihai Ştefan a lansat primul său album, intitulat Just Another Spring in London (Doar o altă primăvară la Londra), care include partituri semnate de Bach, Liszt, Scriabin şi Enescu. Al doilea album – Made in Trinity – cuprinde lucrări de Beethoven şi Rachmaninov.

Dinu Mihai Stefan mÎn evenimentul de la Sala Radio, tânărul pianist român va interpreta Concertul nr. 14 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, semnat de Mozart. Întreaga seara este de altfel dedicată genialului compozitor, care în doar 35 de ani de viață a compus peste 600 de lucrări, primele partituri fiind create la vârsta de doar 5 ani! Dintre cele 41 de simfonii pe care le-a compus Amadeus, în concertul Orchestrei de Cameră Radio veți asculta Simfonia nr. 28 în do major și Simfonia nr. 40 în sol minor.

Evenimentul se derulează sub bagheta lui CRISTIAN BRÂNCUŞI, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţie contemporană. Atras în egală măsură și de muzica de avangardă, este deseori invitat sa dirijeze în Festivalul „Saptamâna Internațională a Muzicii Noi”, precum și în cel intitulat „Worldmusic Days”.

Activitatea sa de dirijor cuprinde imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, pentru casa de discuri „Electrecord” și AKSAK (Franta), concerte simfonice și spectacole de operă. A fost apreciat și în concertele pe care le-a dirijat în afara țării, în Italia, Germania. Polonia, Rusia, Filippine, SUA, Spania, Venezuela, Uruguay etc.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

11
/09
/18

Câte doi tineri din Coreea de Sud, Germania, Italia, Japonia și China și câte unul din România, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Ucraina, Croația, Turcia și Republica Moldova s-au calificat în Etapa a II-a a Secțiunii de Vioară a Concursului Internațional „George Enescu” 2018, ale cărei rezultate au fost anunțate luni seară.

07
/09
/18

Turneul Vioara lui George Enescu revine în această toamnă pe scenele din România, în perioada 12 septembrie – 8 octombrie 2018. Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în anul Centenarului la Alba Iulia, Deva, Tecuci, Bistriţa, Timişoara, Slatina, Caracal și în mai multe recitaluri la București.

05
/09
/18

Începând de astăzi, aplicația pentru mobil JuratEnescu este la îndemâna celor care doresc să își testeze abilitatea de a aprecia o interpretare artistică. Prin intermediul aplicației fie din sală, fie urmărind online, iubitorii de muzică au ocazia să noteze participanții la Concursul Internațional George Enescu și pot vedea în ce măsură opțiunile lor se potrivesc cu cele ale juriului.

03
/09
/18

U2 a fost nevoită să îşi întrerupă, şi apoi să anuleze, concertul susţinut sâmbătă, la Berlin, în faţa a zeci de mii de spectatori, după ce solistul trupei irlandeze, Bono, şi-a pierdut vocea în timpul show-ului.

01
/09
/18

Între 1 și 23 septembrie, 270 dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai lumii, din 39 de țări, urcă pe scena Ateneului Român din București ca să câștige trofeul Concursului Internațional „George Enescu” 2018 și să se lanseze în lumea muzicii clasice internaționale.

22
/08
/18

Joi, 23 august, și vineri, 24 august, tinerii muzicieni, beneficiari ai bursei SoNoRo-Intereferențe, vor susține două concerte în Germania, la Grassau și la Traunstein, la finalul unei săptămânii de pregătire, în care vor lucra alături de muzicieni și profesori de la renumite școli de muzică din Europa.

21
/08
/18

Dirijorul Cristian Lupeș reface celebrul turneu enescian, într-un remarcabil concept de promovare a muzicii contemporane românești.

20
/08
/18

În acest weekend, la Făget, în Timiș, a avut loc prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, evenimentul făcând parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

20
/08
/18

Chiar în ziua în care s-au împlinit 137 de ani de la nașterea compozitorului român, 19 august, iar pregătirile sunt în toi pentru începerea ediției 2018 a Concursului Internațional „George Enescu“, se împlinesc, în mod simbolic, și 105 ani de când George Enescu însuși lansa prima inițiativă de susținere și dezvoltare a muzicii clasice românești, înființând Premiul Național de Compoziție George Enescu.

17
/08
/18

Luni, 27 august, de la ora 20.00, pe scena Sălii mari a Ateneului Român, compozitorul și pianistul italian Stefano Bollani va interpreta, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de maestrul Iosif Ion Prunner, propria sa compoziție,  „Concerto Azzurro“ pentru pian și orchestră, iar în a doua parte a serii, „Improvizații“ la pian solo și „Rhapsody in Blue“ de George Gershwin.

16
/08
/18

Anul Centenarului României este ocazia perfectă pentru a sărbători 100 de ani de unitate națională într-o seară de diversitate artistică internațională! Pornind de la această idee, Asociația Nevoia de Educație, alături de balerina Alice Minoiu, vă invită pe 3 Septembrie 2018, la Gala Regal de Balet la TNB dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, în care balerini străini și români, care profesează în întreaga lume, se vor reuni în Sala Mare a Teatrului Național din București.