Concert aniversar Lipatti de Ziua Culturii Naționale
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-aniversar-lipatti-de-ziua-culturii-nationale/

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale şi ca parte a strategiei Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Lipatti în anul 2017, duminică, 15 ianuarie 2017, ora 19.00, la Studioul de Concerte „Mihail Jora” – Sala Radio din Bucureşti va avea loc concertul aniversar „Lipatti 100” susţinut de Orchestra Natională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu şi de pianiştii Sergiu Tuhuţiu şi Matei Rogoz.

Un articol de Liliana Matei|6 ianuarie 2017

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român și Radio România, iar în program se vor regasi lucrări precum: D. Lipatti – Concertino în stil clasic, op. 3; D. Lipatti – 3 lieduri pentru voce şi pian pe versuri de Paul Verlaine; D. Lipatti – Suita Şătrarii; F. Liszt – Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian şi orchestră.

De asemenea, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Culturii Naționale, actorul Ion Caramitru va recita din poezia lui Mihai Eminescu.

Cu același prilej, pentru a marca 100 de ani de la nașterea pianistului și compozitorului Dinu Lipatti (19 martie 1917, București – 2 decembrie 1950, Geneva), Romfilatelia va lansa un plic de corespondență cu timbru imprimat.

Profilul, repertoriul si istoria Orchestrei Naționale Radio se definesc de aproape un secol de cultură națională pe planul creației, interpretării si difuzării muzicii în România. Odată cu momentul lansării postului public de radio, în 1928, s-a înființat, din inițiativă și sub conducerea compozitorului Mihail Jora, Orchestra simfonică Radio, ce se afirma prin concerte publice începând cu anul 1932. În perioada mai recentă, Orchestra Națională Radio s-a impus prin turneele întreprinse – Franța, Italia, Germania, Spania, Elveția, Rusia, Ungaria, Turcia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Japonia, China – și participările la festivaluri internaționale, evenimente care i-au confirmat pretutindeni prestigiul. Critica muzicală româneasca și internațională subliniază valoarea acestei formații valoroase în cadrul vieții concertistice contemporane, asemenea orchestrelor de tradiție ale Radiodifuziunilor lumii, cu un profil de unicat în dialogul cu publicul, muzicienii și formațiile simfonice românești.

Reputaţia prefesională a dirijorului Cristian Oroşanu a determinat prezenţa sa pe multe scene ale Europei în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris în cadrul Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, Tonhalle Zürich, DSO Berlin, BBC Scotish Orchestra, Lamoureux, Israel Kibbutz Orchestra, Orchestre National Porto, a filarmonicilor din Strasbourg, din Bruxelles ş.a. Cristian Oroşanu este în prezent dirijor permanent al Filarmonicii din Braşov. Mereu atras de latura pedagogică, Cristian Oroşanu este profesor de dirijat la Academia de muzică „George Enescu” din Iaşi şi a organizat mai multe cursuri internationale de măiestrie la Iaşi şi la Braşov.

Matei Rogoz s-a născut în București în 1973. A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” la clasa prof. dr. Ligia Pop și Universitatea Națională de Muzică București, la clasa de pian a prof. univ. dr. Sandu Sandrin. Începând cu anul 1997, urmează mai multe cursuri de perfecționare, la Școala Normală de Muzică din Paris, cu Françoise Thinat, apoi la „Mozarteum” din Salzburg, unde a urmat cursurile de măiestrie susținute de pianistul Boris Bloch. A susținut recitaluri în București, Viena, Paris și în alte orașe din Franța. Doctor în muzică, interpret aplaudat în mari săli europene, dar și peste ocean, în Statele Unite ale Americii și Cuba, Matei Rogoz este un pianist și profesor de pian de excepție.

Teodora Gheorghiu a făcut studiile muzicale în România, la Academia Muzicală „Gheoghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa profesorilor Niculina Mirea și Gheorghe Roșu. În septembrie 2002, datorită aprecierii calităților sale interpretative, la recomandarea tenorului catalan José Carreras, Teodora Gheorghiu a fost recompensată cu premiul special al concursului muzical Julián Gayarre. În anul 2003, Teodora Gheorghiu a câștigat bursa vieneză „Herbert von Karajan”, respectiv premiul al doilea la Concursul „George Enescu” din București, care au propulsat-o ulterior spre a deveni solista prestigioasei instituții artistice. Înaintea angajării sale ca solistă a Operei de stat din Viena, Teodora a lucrat cu Opera Studio din Chapelle Reine Elisabeth, sub bagheta lui José Van Dam, respectiv fructificând ulterior aparițiile sale scenice printr-o colaborare cu celebra scenă lirică La Monnaie din Bruxelles.

Câștigător al concursului Debut to Master Soloist Piano Competition 2013 din Sankt Petersburg, Sergiu Tuhuțiu s-a afirmat ca unul din reprezentanții de vârf ai tinerei generații de pianiști. Obține licența la Universitatea Națională de Muzică din București (2006) și două titluri de Master în interpretare pianistică: la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart și la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În 2011 primește o bursă de studii la Londra, iar în iulie 2013 este distins cu Artist Diploma la Royal College of Music din Londra. A susținut concerte pe importante scene din Anglia, Germania, Franța, Elveția, Italia, Rusia, Brazilia, Canada și România. Printre partenerii săi de muzică de cameră s-au numărat muzicieni precum Șerban Lupu, Ruxandra Donose sau Nelly Miricioiu. Este președinte al asociației Lipatti Music Production și inițiatorul proiectelor muzicale In Memoriam Dinu Lipatti, Piano Colours și Leading Young Musicians.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.