Concert aniversar Yuri Botnari
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-aniversar-yuri-botnari/

Luni, 21 martie, de la ora 18.00, Orchestra de Cameră Radio se va afla pentru prima oară în istoria ansamblului în turneu la Chişinău pentru a prezenta la Sala cu Orgă un eveniment de gală: concertul dedicat aniversării de 65 de ani împliniţi de Yuri Botnari, dirijor principal şi director artistic al Orchestrei Filarmonice din Barcelona şi dirijor al Orchestrei Filarmonice din Moscova.

Un articol de Petre Ivan|16 martie 2016

La pupitrul dirijoral se va afla chiar Yuri Botnari, care va propune publicului un program pe măsura evenimentului: celebrul Concert nr. 5 pentru pian si orchestră – supranumit Imperialul și Simfonia a II-a de Beethoven, alături de o partitură ce poartă semnătura compozitorului contemporan Vladimir Beleaev: Ascensius.Yuri Botnari

Organizat de Fundația Royal Music Society în colaborare cu Radio România, evenimentul îl va aduce în fața publicului și pe pianistul de talie internațională Sergey KUZNETSOV, laureat al unor competiții prestigioase: China International Piano Competition (Beijing, 2004), Hilton Head International Piano Competition (SUA, 2003), Caltanissetta International Competition (Italia, 1999), International Piano Competition – Houston (SUA, 2005).

Publicul român va avea șansa de a se bucura de acest eveniment aniversar și la București! Programul de la Chișinău va fi reluat la Sala Radio, în concertul susținut de Orchestra de Cameră Radio miercuri, 23 martie (19.00), sub bagheta dirijorului Yuri Botnari și cu participarea pianistului Sergey KUZNETSOV.

Născut la Chişinău, YURI BOTNARI şi-a început formarea muzicală studiind vioara, având talent componistic a colaborat cu diverse orchestre, iar în anul 1982 a primit un premiu pentru compoziţie şi astfel a fost invitat în calitate de dirijor şi orchestrator al Orchestrei de Stat din Sankt-Petersburg.

Yuri Botnari este cel căruia se datorează restaurarea cunoscutei Russian Music Society, fiind ales vice-preşedinte al acesteia. Este fondator şi din anul 1995 dirijor principal al Moscow Great Hall Symphony a Conservatorului de Stat din Moscova. În prezent desfăşoară o bogată activitate artistică şi alături de Orchestra Filarmonicii din Moscova și de Orchestra Filarmonicii din Barcelona.

Concertul de la București poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe radioromaniacultural şi romania-muzical.

Foto: Concert aniversar Yuri Botnari – www.orchestreradio.com.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.