Concert baroc la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-baroc-la-sala-radio/

Orchestra de Cameră Radio şi invitata ansamblului, soprana Veronica Anuşca, vă propun miercuri, 8 iunie (19.00) un concert de muzică barocă la Sala Radio, ce va reuni compozitori ca Bach, Corelli sau Händel.

Un articol de Liliana Matei|3 iunie 2016

Veronica Anuşca a cântat pe scene ca Ateneul Român, Opera Naţională Bucureşti, Opera Maghiară Cluj-Napoca, Filarmonica Râmnicu-Vâlcea, sala de concerte a Conservatorului din Gdansk – Polonia. Seara barocă se va derula sub bagheta dirijorului Alexandru Ganea, care a colaborat cu orchestrele filarmonicilor din ţară şi a fost, de asemenea, prezent la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, a Orchestrei Naţionale de Cameră a Republicii Moldova etc. În acelaşi eveniment îl veţi aprecia şi pe trompetistul Sergiu Cârstea.

Programul serii reunește apreciate lucrări ale repertoriului baroc, precum G.F. Händel: ariile pentru soprană, trompetă baroc şi  orchestră de coarde Eternal source of light divine și Let the bright Seraphim, J.S. Bach: Suita nr. 1 în do major și Concert în re major pentru trompetă mică şi orchestră de coarde (după Vivaldi) etc.
ALEXANDRU GANEA este lector universitar şi dirijor al orchestrei simfonice Universitaria a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Este absolvent a două facultăţi ale aceleiaşi instituţii: cea de Interpretare muzicală, specialitatea vioară (1995) şi cea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră (2001). A fost apreciat ca violonist – în ţară, la Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Braşov, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa şi în străinătate, în Italia şi Spania şi ca dirijor, prin concertele susţinute din 1997 până în prezent cu orchestrele simfonice ale Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Orchestra de Cameră Jeunesses Musicales, orchestrele Filarmonicilor din Iaşi, Braşov, Craiova, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Orchestra de Cameră Radio România,  Orchestra Naţionala de Cameră a Republicii Moldova etc. În 1998, apariţia Orchestrei de Cameră „Jeunesses Musicales” dirijată de Alexandru Ganea la Concursul Internaţional al Orchestrelor de Tineret de la Haga a fost recompensată cu premiul I şi cu înregistrarea unui CD.

Soprana VERONICA ANUȘCA a colaborat cu diferite instituții culturale din România, printre care Opera Naţională Bucureşti, Filarmonica “George Enescu”, Radiodifuziunea Română, Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea, Filarmonica Botoșani şi este solista Catedralei Sf. Iosif – Bucureşti. Soprana are un palmares impresionant de premii, printre care: Premiul II la Concursul Internaţional de Canto “Hariclea Darclee” – Brăila, Premiul I la Concursul Internaţional de Canto “Maeştrii Artei Lirice – Petre Ştefănescu-Goangă ” – Opera Naţională Bucureşti, Premiul I la Concursul Naţional al Liedului Românesc de la Braşov, Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală „Sabin Drăgoi” – Timişoara, etc.

Pe lângă studiile urmate în Republica Moldova, trompetistul SERGIU CÂRSTEA s-a perfecționat la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris. În prezent este șef de partidă în cadrul orchestrei Operei Naționale Române Timișoara, iar printre instituțiile cu care a colaborat de-a lungul anilor se numără și Filarmonica de Stat „Banatul” Timișoara și Filarmonica de Stat – Chișinău. Activitatea sa solistică înseamnă concerte alături de orhestrele filarmonicilor din Arad, Sibiu, Iași, Craiova, Botoșani, Cluj-Napoca etc. Între 1992-1993 a fost director artistic al Filarmonicii de Stat din Chișinău.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet: www.radioromaniacultural.ro, www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio: orchestreradio.ro sau orchestreradio.com.

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

10
/08
/15

Marți, 18 august, de la ora 20.30, are loc un concert din cadrul seriei SoNoRo Conac, la Muzeul Național "George Enescu" din București. Din program: Bach, Mozart, Enescu. Evenimentul cultural este și unul caritabil, pentru că fondurile strânse îi voi ajuta pe copii din județul Mureș.

07
/08
/15

Câteodată, viața privată a muzicienilor este mai palpitantă decât ficțiunea. Știați că Bach a avut 20 de copii, Mozart avea un umor scatologic, iar Wagner a întreținut relații amoroase scandaloase?

07
/08
/15

Performance-ul Explicit Content cu Sergiu Matiş va fi prezentat la teatrul Schauspielhaus din Viena, luni, 10 august, la ora 23.00 şi miercuri, 12 august, la ora 21.00. Reprezentaţiile au loc în cadrul ImPulsTanz 2015, festivalul internaţional de dans de la Viena care se va încheia pe 16 august.

07
/08
/15

Muzicienii austrieci Johann Strauss Ensemble, supranumiți de presa internațională "Regii Valsului", vor străbate ţara noastră într-un turneu național, între 10 şi 21 decembrie. Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Național.

07
/08
/15

Seria concertelor de vară de la Institutul Cultural Român începe luni, 10 august 2015, de la ora 20.00. „De la Edith Piaf la Maria Tănase” se av desfăşura în grădina Institutului Cultural Român, cu Jezebel (Izabela Barbu), acompaniată de Alexandru Burca (pian) și Dan Încrosnatu (baterie).

06
/08
/15

Ediţia a XVl-a a Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, ce se va desfășura între 10 și 26 august 2015 la Sinaia, (dar și la Bucureşti, unde se va relua unul dintre concerte), are în program 12 concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de Casino-ul din Sinaia.

06
/08
/15

Celebra soprană româncă Angela Gheorghiu va fi distinsă cu premiul European Cultural Award 2015. Printre câștigătorii care vor urca anul acesta pe scenă alături de Angela Gheorghiu se numără și tenorul german Jonas Kaufmann și Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.

04
/08
/15

Știați că instrumentele Filarmonicii din Berlin cântăresc 11 tone, că Yehudi Menuhin a mâncat în cantina muncitorilor din Casa Parlamentului și că Bucureștiul va primi la toamnă peste 20 000 de turiști străini? Ziarul Metropolis v-a pregătit un top al evenimentelor inedite din cadrul Festivalului Enescu. Ediția 2015 începe pe 30 august.

04
/08
/15

În această perioadă are loc la Brăila cea de-a 20-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional de canto „Hariclea Darclée”, patronat de soprana Mariana Nicolesco. Astăzi şi mâine, la Teatrul Municipal din localitate, se desfăşoară etapa finală a competiţiei.

04
/08
/15

Între 5 și 14 august 2015, în grădina verde de la Green Hours are loc Estivalul de Chitară. 10 recitaluri, 18 artiști și multă muzică frumoasă, cu chitare, lăute, triluri de soprană, percuții cu ritmuri colorate, pian, fagot, setar, tanbour, daf și chiar un flaut fermecat.

04
/08
/15

Europa FM și Primăria Mangalia au adus atmosfera muzicii clasice pe plaja dintre Venus și Saturn, duminică 2 august într-un spectacol excepțional în care orchestra simfonică a Teatrului Național de Operă Oleg Danovski a interpretat teme din musicaluri faimoase, dar și reinterpretări simfonice ale unor hituri pop internaționale la Europa FM Live Symphony.

03
/08
/15

Proiectat de către celebrul arhitect neoclasic Giuseppe Piermarini, Teatrul Scala și-a deschis porțile în urmă cu aproape două secole şi jumătate, într-o zi de 3 august (1778), cu spectacolul ''L'Europa riconosciuta'', a lui Antonio Salieri.