Concert Beethoven/ Mendelssohn la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-beethoven-mendelssohn-la-sala-radio/

Concertul Orchestrei de Cameră Radio ce se va derula miercuri, 25 noiembrie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, este conceput în jurul a doi dintre cei mai mari compozitori ai repertoriului simfonic german: Beethoven şi Mendelssohn.

Un articol de Liliana Matei|19 noiembrie 2015

Veți asculta unul dintre cele mai apreciate concerte beethoveniene – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră – partitură la a cărei premieră absolută la Viena, în 1795, compozitorul însuși a ocupat poziția solistică! În evenimentul de la Sala Radio, îl veți aprecia în ipostază solistică pe pianistul Toma Popovici (foto sus).

Seara se va deschide cu partitura lui Mendelssohn – Povestea frumoasei Melusine, partitură concepută în jurul personajului legendar feminin din folclorul european de sec. XIV, jumătate om, jumătate creatură a apei, apropiată sirenelor, a cărei dragoste pentru un nobil se află sub un blestem care o face să rămână sirenă pentru eternitate. Povestea a inspirat mulți artiști de-a lungul timpului, care au redat legenda în literatură sau în muzică, printre care: Goethe, Marcel Proust sau Claude Debussy.

Concertul se va încheia cu o altă partitură semnată de Mendelssohn: Simfonia nr. 4 în la major – Italiana. La fel ca alte creații ale compozitorului, această simfonie a fost concepută ca urmare a unei ample călătorii în întreaga Europa, întreprinsă de acesta între 1829 și 1831.

Mendelssohn și-a găsit inspirația în atmosfera plină de viață a Italiei, așa cum mărturisea în scrisorile către familia sa: „Aceasta este Italia! Și acum am început să simt ceea ce consider că este suprema bucurie a vieții. (…) Simfonia Italiană face progrese. Va fi cea mai veselă lucrare pe care am compus-o vreodată, mai ales ultima parte a sa.(…)” Premiera absolută a avut loc la Londra, la London Philharmonic Society, în 1833, chiar sub bagheta dirijorală a lui Mendelssohn.

Prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti, dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian – Bucureşti şi invitat al multor alte filarmonici din ţară, dirijorul TIBERIU OPREA este un „pionier” în domeniul muzical: în 2007 a contribuit la înfiinţarea Filarmonicii Piteşti (al cărei director artistic a fost până în 2010) şi este iniţiator al orchestrei Universităţii Piteşti. Tiberiu Oprea a debutat ca dirijor la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureştean, la Sala Parlamentului.

Ulterior a fost invitat să conducă orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franţa, 1997. Este invitat la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor din Bacău, Ploieşti, Craiova, Târgovişte, Râmnicu-Vâlcea, Botoşani ş.a. Tiberiu Oprea a colaborat cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti vocali de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu ş.a.

Pianistul TOMA POPOVICI a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, după care a urmat cursurile de master la College of Fine Arts din cadrul Universităţii din Boston, unde a studiat cu Horia Mihail, Victor Rosenbaum şi Tong-Il Han. Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezenţa la Festivalul Internaţional George Enescu – 1998 şi 2011, la Rockport Chamber Music Festival – 2007, Kneisel Hall Festival – 2001 şi 2002, Yale University Norfolk Festival – 2003, Bucharest Music and Film Festival – 2008, 2009 şi 2011, precum şi prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, orchestrele Filarmonicilor din Botoşani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).