Concert Blazzaj şi atelier de documentar cu Răzvan Georgescu, la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-blazzaj-si-atelier-de-documentar-cu-razvan-georgescu-la-ceau-cinema/

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Liliana Matei|11 iulie 2016

„Timeshards”, noua lucrare video-muzicală a timișorenilor din trupa Thy Veils, va putea fi văzută și ascultată vineri, 15 iulie, la Grădina de Vară Capitol din Timișoara, ca aperitiv la proiecția filmului „Belgica”, de Felix van Groeningen. „Timeshards” conține în premieră secvențe din noua direcție muzicală, lucrări video pregătite pentru Festivalul Sziget 2016, dar și materiale surpriză. Thy Veils este singura trupă din România invitată să performeze la Festivalul Sziget pentru al treilea an consecutiv.

Pasionaţii de bandă desenată vor putea participa vineri, 15 iulie, în spaţiul AMBASADA din Timişoara, la un atelier coordonat de Sorina Vazelina, grafician și ilustratoare. “La atelierul de BD vom trece printr-o scurtă prezentare a mediului mirobolant care este comix-ul și vom mâzgăli cadre ce distilează timpul în spațiu, printre clipe dilatate de temperatură”, le promite Sorina Vazelina participanţilor. Intrarea este liberă. Printre proiectele în care s-a implicat Sorina Vazelina se numără identitatea vizuală pentru Noaptea Albă a Galeriilor (București) sau compendiul de benzi desenate „The Book of George”.

Regizorul Răzvan Georgescu, membru al juriului Competiţiei Ceau, Cinema!, va susţine un workshop despre filmul documentar, cu accent pe alegerea perspectivei narative. Atelierul – intitulat “Dilema muştei. Perspective narative în filmul documentar” – va avea loc sâmbătă, 16 iulie, în spaţiul AMBASADA din Timişoara, iar intrarea va fi liberă. Răzvan Georgescu este autorul unor filme premiate precum “Testimonial” (2008) sau “Paşaport de Germania” (2014).

Tot sâmbătă, 16 iulie, la AMBASADA, publicul va putea participa la o întâlnire relaxată cu cei trei membri ai juriului Competiției: actrița Alina Ilea, actorul Alexandru Papadopol și regizorul Răzvan Georgescu.
La 20 de ani de la înființare, trupa Blazzaj, care a cântat „imnul” Ceau, Cinema!, va susține duminică, 17 iulie, un concert cu intrare liberă pe stadionul din Gottlob, în aceeași formulă binecunoscută de ironie și energie.

A treia ediție Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.

În afara proiecţiilor cu intrare liberă anuntate pe ceaucinema.ro, accesul la festival se face pe bază de bilet sau abonament (abonamente pentru întreg festivalul pot fi găsite la librăria Cărturești – Mercy din Timişoara, la prețul de 45 de lei).

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »