Concert de Anul Nou – violonistul Răzvan Stoica, la Muzeul Naţional Cotroceni
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-de-anul-nou-violonistul-razvan-stoica-la-muzeul-national-cotroceni/

Marţi, 13 ianuarie 2015, de la ora 19.00, violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica vor susţine un concert de anul nou, la Muzeul Naţional Cotroceni.

Un articol de Liliana Matei|23 decembrie 2014

Un program incitant pentru începutul de an, oferit de Radio România Muzical: de la pasiunea tangoului din muzica lui Astor Piazzolla, la romantismul Marelui Duo de Franz Schubert şi virtuozitatea din piesele lui Fritz Kreisler – un program spumos ca o cupă de şampanie, de închinat pentru un debut de bun augur al anului 2015.

Violonistul Răzvan Stoica este unul dintre cei mai importanţi tineri muzicieni români ai momentului: a atras atenţia lumii internaţionale când în 2013 a cucerit unicul premiu al concursului New Talent de la Bratislava, derulat sub egida Uniunii Europene de Radio, la care Răzvan a participat la propunerea Radio România Muzical.

Astăzi în vârstă de 28 ani, Răzvan Stoica a studiat la Liceul de muzică „George Enescu” din Bucureşti şi la Conservatorul Regal de Muzică din Amsterdam, la clasa binecunoscutului profesor Ilya Grubert. Are în palmares aproape 30 de premii naţionale şi internaţionale. Din 2009, Răzvan Stoica cântă pe o vioară Stradivarius datată 1729, pe care a câştigat-o la o competiţie desfăşurată la Salzburg, la care a avut 170 de contracandidaţi.

În 2014, Răzvan Stoica a primit premiul „In memoriam Iosif Sava” oferit de Radio România Cultural şi a deschis stagiunea 2014-2015 a Orchestrei de Cameră Radio.

Din 1996, Răzvan Stoica a format „Duo Stoica” alături de sora sa, pianista Andreea Stoica. Au urmat sute de concerte pe scene europene şi americane dintre cele mai importante, discuri înregistrate pentru casa olandeză Aliud. În decembrie 2014, apare la Editura Casa Radio discul „Passion&Virtuosity” înregistrat de Răzvan şi Andreea Stoica în studiourile Radio România.
Răzvan Stoica a înfiinţat şi „Camerata Stradivarius”, o orchestră de cameră cu care cântă în turneele sale europene.

Răzvan Stoica şi Andreea Stoica sunt stabiliţi în Olanda.

Programul complet al recitalului pe care-l vor susţine în 13 ianuarie 2015 la Muzeul Cotroceni cuprinde: Grand Duo în La major de Franz Schubert, Preludiu şi Allegro, „Capriciul vienez” şi „Tamburina chinezească” de Fritz Kreisler, Poloneza în Re major de Henryk Wieniawski şi „Oblivion” de Astor Piazzolla.

INFO 

Biletele vor fi disponibile din data de 5 ianuarie 2015 în reţeaua www.bilete.ro, oficiile Poştei Române, magazinele Inmedio şi Germanos, Sala Radio.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.