Concert de Gala „I love Ceaikovski”, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-de-gala-i-love-ceaikovski-la-tnb/

Concertul de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI”, organizat de Fundaţia Calea Victoriei şi dedicat celui mai mare compozitor rus, magicianul sunetelor şi creatorul unor lumi fantastice: Piotr Ilici Ceaikovski, va avea loc luni, 7 mai,  de la ora 19:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio.

Un articol de Petre Ivan|17 aprilie 2018

Dirijorul Tiberiu Soare și Symphactory Orchestra, o remarcabilă orchestră independentă, îl vor avea ca invitat pe tânărul și talentatul pianist Mihai Diaconescu.

„Simt că voi trăi mult timp”, spunea Ceaikovski, și acest lucru s-a adeverit: muzica sa este interpretată în întreaga lume, piesele compuse de el se numără printre cele mai cunoscute lucrări din istoria muzicii clasice, adorate de publicul de toate vârstele.

Pentru călătoria noastră în universul muzical imaginat de Ceaikovski am ales trei destinații diferite, pline de expresivitate și surprize memorabile.

În prima parte vom fi învăluiți de Concertul pentru pian și orchestră nr. 1, unul dintre cele mai cunoscute concerte simfonice. La 130 de ani de la finalizarea acestei compoziții spectaculoase, concertul ne surprinde prin prospețimea și robustețea sa: o creație echilibrată, dar plină de contraste, prin alternanța momentelor suave, romantice cu cele maiestoase, în forță.

Al doilea popas va avea loc în lumea lui Shakespeare: Romeo și Julieta, adusă la viață prin muzica pasională, ca de film, scrisă într-o formă clasică, riguroasă, de sonată, dar îmbogățită de Ceaikovski cu o viziune personală asupra poveștii.

Ultima oprire în universul muzical creat de genialul compozitor rus ne dezvăluie suitele din Lacul Lebedelor, apoteoza baletului romantic, baletul cel mai des interpretat în lume. Suitele includ dansuri de caracter și reprezintă un periplu prin mai multe stiluri muzicale, mai multe tipuri de dansuri europene: dans napoletan, dans spaniol, mazurka, dans ungar, dans rus.

Seara se va încheia cu bucurie, aplauze, îmbrățișări, fotografii cu muzicieni și prieteni, plus autografe oferite cu suflet.

Concertul de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI” este organizat cu sprijinul Casei de avocatură Bondoc și Asociații SCA, SLooP și Universitatea Națională de Muzică București.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, România Liberă, Forbes Life, Agerpres, 100delocuri.ro, Bookblog, Bookhub, Bucureștii Vechi și Noi, Kudika, 9AM, Ziarul Metropolis

Biletele la Concertul de Gală „I love Ceaikovski” se pot achiziționa numai prin rețeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărturești și Humanitas, benzinăriile OMV sau online.

Categorii de bilete:

Categoria I – 150 lei

Categoria II – 130 lei

Categoria III – 100 lei

Afișul este realizat de ilustratoarea Maria Surducan.

*

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 2000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

Foto: I love Ceaikovski – facebook

23
/10
/15

„Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica.” - George Enescu, în urmă cu mai bine de un secol. Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie, de la 19.00, într-un concert inedit care aduce pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.

20
/10
/15

Jazz de calitate, curat, interpretat fără emfază sau artificii. Pe 10 și pe 11 octombrie, Avishai Cohen a susţinut la Sala Radio din Bucureşti două concerte de promovare a noului său album ’’From Darkness’’, o formulă de trio - contrabas, pian şi percuţie.

20
/10
/15

„Dorantes. Interacción” este titlul combinaţiei „incendiare” a două genuri muzicale: jazz şi flamenco, genuri ce atrag astăzi un public extrem de numeros. Iubitorii muzicii se pot bucura de aceasta sâmbătă, 24 octombrie (de la 19.00), în concertul susţinut de pianistul spaniol DORANTES, la Sala Radio.

16
/10
/15

Nu, nu am de gând să vorbesc despre mirese şi nunţi, ci despre două discuri în aparenţă antagonice tocmai prin faptul că vin din partea a doi muzicieni foarte diferiţi, cu o experienţă foarte diferită. Totuşi, un lucru le uneşte: calitatea intrinsecă a muzicii de pe aceste două discuri. Protagoniştii sunt violonistul Ithzak Perlman şi compozitorul Max Richter.

16
/10
/15

O scrisoare scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart unui prieten austriac, botanist de renume, a fost vândută în SUA pentru suma de 217.000 de dolari. În misiva de o pagină, scrisă în limba germană și nedatată, dar compusă probabil în iulie sau în august 1786, Mozart (1756-1791) îi cere prietenului său Nikolaus Joseph von Jacquin să îi restituie trei partituri prin curier.

15
/10
/15

Aţi ascultat vreodată un recital de orgă? Un asemenea eveniment muzical deosebit vă propune joi, 22 octombrie (19.00) muzicianul polonez BOGDAN NARLOCH, invitat la Sala Radio, care se bucură de privilegiul de a fi dotată cu cea mai mare orgă din România şi una dintre cele mai mari din Europa (peste 7.600 de tuburi).

14
/10
/15

Pe 26 octombrie, de ziua ei, la Sala Palatului din Capitală, de la ora 20.00, Corina Chiriac va fi gazda spectacolului de muzică ușoară românească „80 la putere!”. Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Cătălin Crișan, Silvia Dumitrescu, Carmen Rădulescu, Anca Țurcașiu, Anastasia Lazariuc au răspuns invitației comunității “80 la putere!” de a o celebra pe una dintre solistele de mare succes ale muzicii ușoare românești, pe scena Sălii Palatului.

14
/10
/15

Cântăreaţa de origine marocană va concerta pe 15 octombrie la Sala Radio într-un concert ce se anunţă incendiar, biletele fiind aproape epuizate. Hindi Zahra a debutat ca muzician pe scenele din Paris, acolo unde locuieşte de la vârsta de 15 ani.

14
/10
/15

Ediția a zecea a Festivalului de Muzică Veche București va debuta la Sala Radio, în data de 20 octombrie, de la ora 19, cu „Inspired by Italy”, concert susținut de Orchestra Barocă a Uniunii Europene (EUBO), condusă de dirijorul Lars Ulrik Mortensen. În program vor fi prezentate lucrări de Georg Friedrich Händel, Antonio Vivaldi și Tomaso Albinoni.

14
/10
/15

O călătorie muzicală de la barocul lui VIVALDI - celebrul creator al suitei „Anotimpurile” - la clasicismul lui HAYDN şi al genialului MOZART, este ceea ce vă propune ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în concertul prezentat miercuri, 21 octombrie (19.00), la Sala Radio.

13
/10
/15

Într-o zi de 13 octombrie (1921) se năştea, în Monsummano (Italia), Yvo Livi, cunoscut mai târziu ca Yves Montand, actorul şi cântăreţul adorat de francezi, considerat regele music hall-ului anilor '50.