Concert Extraordinar de Ziua Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-extraordinar-de-ziua-corului-national-de-camera-madrigal-marin-constantin/

Corul Naţional de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susţine un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la naşterea regretatului dirijor şi compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2017

Invitatul special al acestei ediții este dirijorul Ion Marin, fiul maestrului Marin Constantin și director de onoare al Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”. El este inițiatorul și președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi, direcție a Corului Madrigal înființată în 2011.

Alături de membrii Corului Madrigal vor urca pe scenă patru coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi din țară, reuniți sub coordonarea dirijoarei Anna Ungureanu. Programul concertului extraordinar va cuprinde un repertoriu compus din piese care au făcut istorie în repertoriul celebrului cor, piese renascentiste în limbi diferite și cântece românești de factură bizantină, clasică, folclorică și modernă. Printre acestea se numără și două compoziții ale maestrului Marin Constantin. La final, potrivit tradiției, se va intona „imnul” Corului Madrigal, împreună cu toate generațiile de madrigaliști prezente în sala de concert.

Personalitate a scenei muzicale internaţionale, Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori români care au atins celebritatea la nivel mondial, atât în aria simfonică, precum şi în cea a operei. De la Orchestra Filarmonicii de Stat din Rusia, la Deutsche Oper Berlin, Hamburgische Staatsoper, Dresden Semperoper, Opernhaus Zurich, Paris Bastille, La Fenice, Metropolitan Opera, Orchestra Națională Île de France, bagheta maestrului a coordonat ansambluri impresionante de muzicieni, promovând în același timp numele României pe fiecare scenă. În present, renumitul dirijor colaborează pentru a doua oară cu celebrul Teatro alla Scala din Milano, unde pregătește premiera producției “Anna Bolena” de Gaetano Donizetti.

Compozitor și dirijor, Marin Constantin a pus bazele Corului Madrigal în 1963, fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională şi contemporană românească.

Maestrul Marin Constantin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), Capelei Corale “Gheorghe Cucu” (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (1963).

Biletele pentru Concertul Extraordinar din 26 februarie al Corului Național de Cameră “ pot fi achiziționate de pe bilete.ro.

Foto: Ziua Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”  – madrigal.ro

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.

04
/04
/15

RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din Bucureşti mai ales prin concertele şi recitalurile de la Sala Radio şi celui din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”, va susţine pe 9 aprilie 2015 un recital extraordinar la LISABONA, cu prilejul inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român (ICR).

02
/04
/15

Astăzi, maestrul Gică Petrescu, îndrăgitul cântăreţ şi compozitor de muzică uşoară, populară şi de petrecere, ar fi împlinit... 100 de ani.

01
/04
/15

Dedicată celebrării carierei artistice a basului Mihnea Lamatic, solist al Operei Naţionale Bucureşti, Gala Aniversară Mihnea Lamatic aduce în prim-plan cele mai importante roluri de operă şi operetă pe care artistul le-a interpretat pe parcursul carierei sale. Evenimentul are loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Opera Națională București.

30
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment dedicat omului de cultură Florian Pittiș, cel care a fost un “one man show”, un “uomo universale” al României. Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 17.00, în Parcul Titan. Accesul publicului este liber.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.