Concert in memoriam Richard Oschanitzky și Nicolae Coman, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-in-memoriam-richard-oschanitzky-si-nicolae-coman-la-sala-radio/

Vineri, 15 noiembrie (19.00), Orchestra Naţională Radio şi 4 solişti invitaţi: Antonis Anissegos – pian, Nicolas Simion – saxofon, bas clarinet şi flaut, Sorin Romanescu – chitară şi electronice şi Iulian Nicolau – baterie propun publicului bucureştean un frumos repertoriu reunit sub titlul Jazz Meets Clasic.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2019

Evenimentul este închinat memoriei compozitorilor români Richard Oschanitzky și Nicolae Coman. Veți asculta, în programul serii, câte o lucrare a celor omagiați: Richard Oschanitzky – Antifonii și Nicolae Coman – Concert pentru pian şi orchestră, alături de Nicolas Simion – Hommage à Richard Oschanitzky și Dan Dediu – Românologie-Cantemir.

Dirijorul german Peter Christian Feigel, invitat pentru prima oară la Sala Radio, se bucură de o carieră internațională de invidiat: repertoriul său este extrem de vast – de la concerte simfonice și operă, până la musical-uri, jazz, rock și pop – și cuprinde colaborări cu mari artiști ca soprana Anna Netrebko sau dirijorul Valery Gergiev (al cărui asistent a fost). Cariera sa cuprinde colaborări cu instituții ca Opereta de Stat din Dresda, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică Germană din Berlin, Orchestra de Stat Brandenburg – Frankfurt, Orchestra Germană de Film Babelsberg ș.a.

Laureat al competiției de jazz pentru tineret din Germania, Peter Christian Feigel este invitat special la Sala Radio pentru a dirija un concert inedit, în care muzica clasică se întâlnește cu jazz-ul.

Antiphonien (Antifonii) este o lucrare de jazz simfonic în 7 părți, compuse fiind doar părțile I, III, V și VII, în timp ce restul părților urmau să fie cântate/improvizate spontan de muzicienii formației de jazz care interpretează. Titlul însuși provine de la cântatul în dialog (alternanță) a două ansambluri (orchestra și formația de jazz). Lucrarea nu a fost cântată și nici înregistrată de compozitor, dar ea reprezintă suma tuturor experiențelor muzicale pe care Richard Oschanitzky le-a asimilat în cariera sa, folosind toate mijloacele pe care le-a experimentat în calitate de compozitor.

Concertul pentru pian şi orchestră a fost compus de Nicolae Coman în 1959 și revizuit în 1984, an în care a avut loc și prima audiție a lucrării. Este singura creație a sa în domeniul concertant. Apreciat compozitor și profesor al Universității Naționale de Muzică București, Nicolae Coman s-a remarcat printr-o vastă creație ce are în prim plan muzica vocală și pe cea camerală, el însuși fiind un inspirat poet. S-a stins din viață în 2016 (la vârsta de 80 de ani).

Hommage à Richard Oschanitzky de Nicolas Simion este o lucrare compusă în 2005/2006, iar prima audiție a avut loc în 2006, la Filarmonica Moldova din Iași, sub bagheta dirijorului Sabin Pautza. Este o suită în 7 părți, în care părțile lente (inspirate din baladele și bluesurile de jazz și muzica de film) alternează cu cele rapide (muzica pe ritmuri aksak și africane), peste care se adaugă improvizațiile libere ale soliștilor.

Lucrarea Românologie preia câteva motive din muzica otomană a lui Dimitrie Cantemir și o pune într-un cadru orchestral care, pe de o parte, păstrează parfumul oriental, iar pe de alta îi aduce o componentă modernă, la confluența cu improvizația jazzistică.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

21
/01
/15

Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate "hit-uri" ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (19.00) de Orchestra de Cameră Radio. Seara muzicală de la Sala Radio va debuta cu celebra suită Anotimpurile, compusă în 1720 de Vivaldi, devenit atât de apreciată şi de cunoscută abia în secolul XX.

19
/01
/15

Violonista poloneză Patrycja Piekutowska, invitată specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va cânta în evenimentul programat vineri, 23 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

19
/01
/15

Nu sunt o adeptă a clasamentelor, mai ales de tipul „cel mai bun la nivel mondial este…”. În sport merge, dar în muzică: gândiţi-vă, dacă ar fi să alegem care este cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, pe cine am alege – pe Bach, pe Beethoven, pe Mozart?

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

15
/01
/15

Abonamentele pentru ediția 2015 a Festivalului Enescu (30 august – 20 septembrie, București), care au fost puse în vânzare joi dimineața, la ora 10.00, prin rețeaua Eventim s-au epuizat în 10 secunde – pentru concertele de la Ateneul Român, respectiv 10 minute – pentru concertele de la Sala Palatului.

15
/01
/15

Grupul american Fleetwood Mac ocupă primul loc în topul artiştilor cu cele mai scumpe bilete la concertele pe care le-a susţinut în 2014, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.