Concert Mozart cu pianistul ceh Jan Simon, la final de stagiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-mozart-cu-pianistul-ceh-jan-simon-la-final-de-stagiune/

Pianistul JAN SIMON, unul dintre cei mai mari muzicieni cehi ai momentului, este invitatul special al Orchestrei de Cameră Radio în concertul ce marchează închiderea stagiunii 2014-2015 pentru ansamblul ce face parte din Orchestrele şi Corurile Radio România.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2015

Evenimentul programat miercuri, 17 iunie (19.00), la Sala Radio, este dedicat în exclusivitate lui MOZART şi se derulează sub bagheta unuia dintre cei mai activi muzicieni ai tinerei generaţii: GABRIEL BEBEŞELEA, dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi, care ocupă aceeaşi poziţie şi la Filarmonica din Sibiu.

JAN SIMON va interpreta la Sala Radio Concertul nr. 12 în la major pentru pian şi orchestră, ce poartă semnătura lui Mozart. Pe lângă activitatea sa artistică, JAN SIMON lucrează la Radio Cehia din 2001, iar din 2012 este director al orchestrelor din cadrul Radiodifuziunii naţionale din Cehia. Jan Simon a susţinut concerte alături de orchestre renumite, ca BBC Symphony Orchestra, Israel Philharmonic Orchestra, Baltimore Symphony Orchestra, Czech Philharmonic, Prague Radio Symphony Orchestra, Moscow Soloists, Slovak Philharmonic, Prague Philharmonia, Prague Symphony Orchestra etc. A susţinut turnee în majoritatea ţărilor europene, dar şi în Statele Unite, Canada, Mexic, Australia, Egipt, Japonia, China şi Taiwan.

Jan Simon a studiat la Conservatorul din Praga, iar ulterior şi-a continut educaţia muzicală la Academia de Arte ale Spectacolului din capitala cehă. A urmat un an de studiu la Zürich şi doi ani la Academia de Muzică din Lübeck. Ca student, s-a bucurat de succes la numeroase concursuri muzicale. A câştigat cele mai importante premii la Concursul Naţional „Chopin” şi la Concursul sponsorizat de Ministerul Culturii din Cehia. A câştigat mai târziu mai multe premii Chopin la Concursul de la Mallorca din 1985, la Prague Spring Festival Competition din 1988, la W. Kappel Competition din SUA în 1990 şi la Queen Elizabeth Competition, la Bruxelles, în 1991.

Programul serii se va deschide cu uvertura celebrei opere mozartiene Flautul fermecat, una dintre cele mai des interpretate şi mai populare opere din toate timpurile. Între premiera absolută dirijată chiar de Mozart, la Viena, în septembrie 1791 (cu doar câteva luni înainte de trecerea în nefiinţă a compozitorului) şi noiembrie 1792 au avut loc 100 de reprezentaţii!

Concertul de la Sala Radio se va încheia cu Misa Trinitatis, interpretată cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: DAN MIHAI GOIA. Se pare că Mozart a compus această misă pentru catedrala din Salzburg, mai exact pentru sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt (sau Rusaliile, în termenii culturii noastre), moment marcat la 10 zile după Înălţare.

Dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), GABRIEL BEBEŞELEA este cel mai tânăr muzician care ocupă o astfel de funcţie. Artistul este şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu şi asigură conducerea muzicală a ansamblurilor Sibiu Youth Orchestra şi Icon Arts Ensemble.

A fost distins cu titlul de cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014 la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra de Camera Radio, Szekelyfoldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” – Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius, cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.

10
/12
/19

Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu, va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră creat în 1957 de compozitorul român Dumitru Capoianu (1929-2012).

08
/12
/19

VUNK a lansat videoclipul baladei de dragoste 5,3. Cântecul este extras de pe cel mai nou album al formației, „Domnul Portocaliu și Mașina Timpului“.

08
/12
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 8 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Peer Gynt” de Edvard Grieg și „Carmina Burana” de Carl Orff, coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana, costumele, decorul și luminile au fost create de către Mario De Carlo, asistent scenografie Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naționale București a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan.

08
/12
/19

Un eveniment de prim rang în lumea muzicii: ediţia 2019 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc, desfăşurată la Ateneul Român din Bucureşti, și care iniţiate de soprana Mariana Nicolesco s-au impus din nou ca un revelator extraordinar al comorii de peste 10.000 de lieduri româneşti, fondate pe vechiul cântec de dor.

05
/12
/19

Două ansambluri de muzică contemporană aduc publicului colinde contemporane, dar și o selecție de colinde tradiționale mai puțin cunoscute transpuse într-un limbaj muzical actual, înainte de Sărbători, pe scena Teatrelli. Concertul este programat pentru 10 decembrie, de la ora 19 și reunește ansamblul SonoMania și pe artiștii Maria Balabaș, Mihai Balabaș, Călin Torsan și Marina Pingulescu.

Pagina 11 din 151« Prima...910111213...203040...Ultima »