Concert Regal la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-regal-la-sala-radio-2/

Vineri, 12 mai 2017, de la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio sărbătoreşte Ziua Regalităţii printr-un concert special, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt, cu participarea violonistului Eugen Sârbu, singurul muzician român menţionat, alături de George Enescu, în celebra publicaţie Oxford Dictionary of Music.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2017

Concertul este o continuare a tradiției instaurate în ultimele stagiuni la Sala Radio, de celebrare a zilei regalității în România, și va fi onorat de participarea unor reprezentanți ai Casei Regale a României.

Seara va debuta cu interpretarea Imnului Regal, scris de Eduard Hübsch, cântat oficial prima dată în România în anul 1884, la încoronarea Regelului Carol I. Ulterior, imnul a fost inclus de George Enescu la finalul lucrării Poema Română. Programul va continua cu Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 61 de L. Van Beethoven și cu Simfonia nr. 4 în mi minor, op. 98 de J. Brahms.

Eugen Sarbu

Eugen Sarbu

Câștigător al Premiului James Conlon pentru dirijat în 2014, William Kunhardt este dirijor principal al Orchestrei de Cameră Arensky şi dirijor rezident la Festivalului Piraeus din Atena.

Considerat astăzi unul din marii violoniști ai lumii și o personalitate muzicală de notorietate pe scena muzicii clasice, violonistul Eugen Sârbu a cântat pe șase continente, apărând ca solist al marilor orchestre din Londra, Viena, Hamburg, Helsinki, Amsterdam, Bruxelles, Milano, Geneva, Munchen, New York, Los Angeles, Dallas, Miami, Tokyo, Hong Kong, Seoul, New Zealand, Sydney, Melbourne, Johannesburg, Capetown, Santiago de Chile etc., pe cele mai prestigioase scene ale lumii și la importante festivaluri internaționale.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Foto: Concert Regal la Sala Radio – Marcus Maschwitz,

27
/11
/13

Orchestra Naţională Radio va susţine vineri, 29 noiembrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, un concert sub bagheta dirijorului Cristian Macelaru, românul cu o bogată carieră în S.U.A şi Canada.

21
/11
/13

„Margareta 70“ este titlul noului CD pe care Margareta Pâslaru îl lansează sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 13.00, la standul Editurii Casa Radio România (Târgul Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti), şi duminică, 24 noiembrie, de la ora 13.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Prin acest CD, artista sărbătoreşte 55 de ani de carieră.

15
/11
/13

Filarmonica „George Enescu” organizează astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 5, în re major, op. 70, nr. 1, Geistertrio şi Trio nr. 6, în mi bemol major, op. 70, nr. 2.

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.