Concert susţinut de elevii Colegiului „Lipatti”, la Ateneu, pentru a marca 100 de ani de la naşterea celebrului pianist
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-sustinut-de-elevii-colegiului-lipatti-la-ateneu-pentru-a-marca-100-de-ani-de-la-nasterea-celebrului-pianist/

Orchestra simfonică, corul şi orchestra de suflători ale Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti” vor susţine, pe 20 martie, de la ora 19.00, un concert vocal-simfonic la Ateneul Român, marcând în acest fel 100 de ani de la naşterea celebrului pianist şi compozitor român.

Un articol de Petre Ivan|16 martie 2017

Evenimentul, numit „Lipatti 100”, va fi prezentat de pianistul Moroianu Viniciu, fost elev al colegiului. Orchestra de suflători, condusă de Marcel Peţanca, va interpreta lucrări de Emil Stolck (Promenada), Iosif Ivanovici (Valurile Dunării), Aram Haciaturian (Dansul săbiilor), L. Mendelsohn (Arii din Muntenia) şi Berd Classen (Popkiste). Solist va fi Giani Busnea.

Orchestra simfonică, sub bagheta dirijorilor Nicolae Racu şi Andrei Ştefan George Racu, va prezenta lucrări de George Enescu (Rapsodia I), Gioachino Rossini (Uvertura la Opera Wilhelm Tell), Ferdinand David (Concertino, partea I), Dinu Lipatti (Concertino în stil classic, partea I), Georg Friedrich Handel (Aleluya), Wolfgang Amadeus Mozart (Dies irae, Confutatis, Lacrimosa) şi Carl Orff (Carmina Burana). Solişti vor fi Ion Marian Sorin şi Luca Rusu-Tibreanu. Corul Colegiului va fi condus de Ana Lăcrămioara Pauliuc.

Directorul colegiului, Florian Nemeş,  precizeaza, că alături de „Lipatti 100” elevii acestei instituţii urmează să susţină în perioada următoare un concert la Casa Artelor, din sectorul 3, iar în luna aprilie – un concert solicitat şi perfectat în colaborare cu Biblioteca Naţională.

„Toate celelalte manifestări pe care le avem noi în stagiunea internă, ca şi concursurile foarte cunoscute – „Tudor Dumitrescu”, „Brave claviaturi” – tot ceea ce înseamnă activitate artistică în următoarele luni se subsumează acestui deziderat de punere în valoare a momentului aniversar Dinu Lipatti 100″, a menţionat el.

Actualul Colegiu Naţional de Arte Dinu Lipatti, înfiinţat în 1949, a fost primul liceu de muzică din România. În anul 1990 a primit numele celebrului pianist şi compozitor român, de la a cărui naştere, pe 19 martie, se împlinesc 100 de ani.

invitatielipatti100final

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.