Concerte de Craciun pe scena Salii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/concerte-de-craciun-pe-scena-salii-radio/

Un concert tradiţional de colinde susţinut de ansambluri de datini şi obiceiuri şi grupuri de colindători din Arad, Sibiu, Mehedinţi, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Maramureş va readuce farmecul copilăriei duminică la Sala Radio, informează Radio România. Sub titlul „Începem a colinda…”, iubitorii tradiţiilor româneşti îi vor asculta pe Marcel Părău şi grupul de colindători „Merghindeal” […]

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2012

Un concert tradiţional de colinde susţinut de ansambluri de datini şi obiceiuri şi grupuri de colindători din Arad, Sibiu, Mehedinţi, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Maramureş va readuce farmecul copilăriei duminică la Sala Radio, informează Radio România.

Sub titlul „Începem a colinda…”, iubitorii tradiţiilor româneşti îi vor asculta pe Marcel Părău şi grupul de colindători „Merghindeal” (jud. Sibiu), Alina şi Genuca Ceuca, Elena Mimiş Trancă şi grupul „Liliacul” (jud. Mehedinţi), ansamblul „Junii Crişului” (jud. Arad), ansamblul „Măgura-Cerneşti” (jud. Maramureş), ansamblul „Poieniţa” (jud. Suceava), ansamblul de colindători „Moşoaiele” (jud. Tulcea) şi ansamblul de colindători „Chipăruşul” (jud. Vrancea).

Evenimentul va fi prezentat de actriţa Nataşa Raab, şef producţie este Anca Negoescu iar realizarea întregului concert i-a revenit Violetei Ianculescu.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Luna decembrie înseamnă pentru melomanii de toate vârstele, iubitori ai unor genuri muzicale diverse, concerte-surpriză pe scena Sălii Radio, din care nu puteau lipsi colindele şi cântecele de Crăciun, un prilej pentru spectatori să intre în atmosfera plină de farmec a sărbătorilor.

Astfel, dacă în data de 9 decembrie publicul s-a bucurat de colinde interpretate de copii sau de partituri cu influenţă religioasă cântate de două ansambluri artistice de profil, în 13 decembrie Corul Academic Radio va aduce la viaţă cântece de Crăciun de origine slavă.

Potrivit site-ului orchestre.srr.ro, vineri, 21 decembrie, trei voci de aur, trei artiste lirice care au cântat în cele mai importante săli de operă sau de concert din lume – mezzosoprana Ruxandra Donose şi sopranele Adina Niţescu şi Teodora Gheorghiu – revin în România pentru a oferi publicului un concert extraordinar de Crăciun, intitulat „Cele Trei Dive”.

Alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta unuia dintre cei mai apreciaţi dirijori români, Tiberiu Soare, arii, duete şi uverturi din celebre opere semnate de Mozart, Bellini, Donizetti, Puccini sau Wagner vor răsuna în Sala Radio, dăruind publicului o atmosferă festivă, premergătoare zilelor de sărbătoare.

Sursa: Agerpres

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.