Concertele lunii februarie în București
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertele-lunii-februarie-in-bucuresti/

Deep Purple va urca din nou pe scena bucureşteană, pe 20 februarie, Dulce Pontes, regina contemporană a muzicii fado, îi va încânta pe spectatori pe 9 februarie, iar Ricchi e Poveri, una dintre cele mai cunoscute trupe italiene ale ultimilor 40 de ani, se reîntoarce în România pe 26 februarie – Concertele bucureştene din această lună.

Un articol de Petre Ivan|4 februarie 2014

Deep Purple va urca din nou pe scena bucureşteană, pe 20 februarie, Dulce Pontes, regina contemporană a muzicii fado, îi va încânta pe spectatori pe 9 februarie, iar Ricchi e Poveri, una dintre cele mai cunoscute trupe italiene ale ultimilor 40 de ani, se reîntoarce în România pe 26 februarie – Concertele bucureștene din această lună.

Luna februarie începe cu concertul lui Ja Rule, unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi americani, pe 1 februarie, în club Bamboo din Capitală. Trupa The Amsterdams va concerta, tot sâmbătă seară, de la ora 20.00, în Clubul Ţăranului Român, iar duminică, membrii formaţiei Les Elephants Bizzares vor urca pe scena Club Control din Bucureşti, notează Mediafax.

Dulce Pontes, regina contemporană a muzicii fado, va aduce acordurile muzicii portugheze pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, pe 9 februarie. Considerată demna urmaşă a Amaliei Rodrigues, Dulce Pontes şi-a legat numele de colaborări cu artişti de prestigiu, precum José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli.

Însă cea mai spectaculoasă colaborare din cariera sa este cea cu legendarul compozitor italian Ennio Morricone. În 2003, albumul „Focus”, rodul colaborării lor, a înregistrat vânzări ce i-au adus solistei discul de aur în doar 20 de zile.

După ce a concertat pe cele mai mari scene ale lumii, cucerind publicul la Royal Albert Hall din Londra, Arena din Verona, Auditoriumul din Roma, Palatul Mazda din Milano, Palatul Congresului din Paris şi la International Forum Hall din Tokio, Dulce Pontes revine la Sala Palatului din Bucureşti pe 9 februarie, pentru un concert ce va face inimile să tresară însufleţite de inflexiunile răscolitoare ale muzicii fado.

Dulce Pontes: Lagrima – Concertele lunii februarie în București

De asemenea, legendara trupă britanică Deep Purple se întoarce în România, într-un concert la Sala Polivalentă din Capitală, pe 20 februarie.

Una dintre cele mai apreciate trupe britanice de heavy metal şi hard rock, alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath, Deep Purple este şi astăzi un nume reprezentativ pentru cultura genului.

Formată în 1968, de Jon Lord, Ritchie Blackmore, Nick Simper, Rod Evans şi Ian Paice, reuniţi iniţial sub numele de Roundabout, şi cu un sound de rock progresiv, trupa a trecut prin mai multe schimbări de nume şi de componenţă, reuşind să-şi contureze identitatea muzicală spre începutul anilor 1970, odată cu lansarea albumului „Deep Purple In Rock”.

Au urmat „Fireball” şi „Machine Head”, unul dintre cele mai cunoscute albume ale trupei, ajuns pe prima poziţie în clasamentul britanic. „Highway Star”, „Space Truckin'”, „Lazy” şi „Smoke on the Water” sunt doar câteva dintre piesele care aveau să devină reprezentative pentru cariera trupei.

Trupele rock-metal Negura Bunget, Bucovina şi Vidma vor susţine un concert pe 7 februarie, de la ora 19.00, în Club Fabrica, din Capitală. De asemenea, trupa L.O.S.T. va fi invitată specială în concert, unde va cânta în premieră câteva melodii din albumul live „L.O.S.T. – Live at METALHEAD Meeting 2013”, aflat în pregătire, informează Mediafax.

Concertele lunii februarie în Bucureşti:

1 februarie

Ja Rule – Bamboo Bucureşti (23.00)

The Amsterdams – Clubul Ţăranului Român, Bucureşti (20.00)

LaLa Band – AFI Palace Cotroceni, Bucureşti (18.00)

2 februarie

Les Elephants Bizzares – Club Control, Bucureşti (16.15)

Iris – Yellow Club, Bucureşti (20.30)

Concert extraordinar „Sonorităţi Folclorice” – Sala Radio (17.00)

6 februarie

Kumm – The Tube, Bucureşti (21.00)

Vama – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

OCS – Club Control, Bucureşti (21.00)

7 februarie

Negura Bunget, Bucovina şi Vidma – Club Fabrica (19.00)

Jin Wang – Mihai Ungureanu – Orchestra Naţională Radio – Sala Radio (19.00)

8 februarie

Partizan – Clubul Ţăranului Român (21.00)

Moonlight Breakfast, Les Ateliers Nomad, ROA, Gojira, PLanet H – Atelierul de producţie (22.00)

9 februarie

Dulce Pontes – Sala Palatului, Bucureşti (20.00)

11 februarie

Recital Andreas Janke, vioară, Cosmin Banică, vioară, Gabriel Gheorghe, vioară, Simina Croitoru, vioară, Gilad Karni, violă, Carol Mai Antal, violă, Răzvan Suma, violoncel, Bogdan Postolache, violoncel – Sala Radio (19.00)

12 februarie

Orchestra de Cameră Radio, Dirijor: Oliver Robe, Soliste: Cristina Anghelescu, vioară, Ioana Cristina Goicea, vioară – Sala Radio (19.00)

13 februarie

Canaf – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

14 februarie

Direcţia 5 – Sala Palatului, Bucureşti (19.30)

Coma – Colectiv, Bucureşti (21.00)

Voltaj – Princess Club, Bucureşti (22.00)

Orchestra Naţională Radio, Dirijor: Tiberiu Soare, Solist: Alexandru Tomescu, vioară – Sala Radio (19.00)

15 februarie

Concert simfonic „Iubeste şi Dăruieşte” – Palatul Bragadiru, Bucureşti, (19.00)

19 februarie

Jazz pe româneşte. Big Band Radio, Dirijor: Ionel Tudor – Sala Radio (19.00)

16 februarie

Camerata Regală – Ateneul Român, Bucureşti (19.00)

20 februarie

Deep Purple – Sala Polivalentă, Bucureşti (20.00)

Jazz Syndicate Live Sessions – Palatul Ghika, Bucureşti (20.00)

Hara – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

21 februarie

Mircea Baniciu – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

byron – lansare soundtrack „Rămâi cu mine” – The Tube, Bucureşti (22.00)

Orchestra Naţională Radio, Dirijor: David Gimenez Carreras, Solistă: Dana Borşan, pian – Sala Radio (19.00)

26 februarie

Ricchi e Poveri – Sala Palatului, Bucureşti (20.00)

Concertele

Foto cu Concertele lunii februarie în Bucureşti: Deep Purple și Ricchi e Poveri – wikipedia

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]