Concertele pentru două piane de Mozart și Poulenc răsună la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertele-pentru-doua-piane-de-mozart-si-poulenc-rasuna-la-ateneul-roman/

Joi, 9 şi vineri, 10 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de Radu Popa, în două concerte cu public, desfăşurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. În prima parte, vor fi interprate Concertul în fa major pentru două piane şi orchestră, KV242 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră, FP61 de Francis Poulenc, cu soliştii Alon Goldstein şi Andrei Licareţ. Vor urma, în program, Passacaglia, BWV582 de Johann Sebastian Bach/ Ottorino Respighi şi Pinii din Roma de Ottorino Respighi. 

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2022

„E o bucurie să mă întorc pe scena Ateneului Român. Prin acest program încercăm să-l prezentăm pe Respighi în dublă ipostază: de compozitor și de orchestrator. Lucrările de orchestră aparțin unor curente stilistice opuse istoric, dar cu reverberații sintactice comune, printr-o tratare diferită a polifoniei. Programul poate fi privit și ca un rezumat al evoluției polifoniei, de la Bach până la muzica secolului XX, dar și ca o diversitate de expresie a celor doi mari compozitori utilizând același cadru sintactic”, a punctat dirijorul Radu Popa.

CONCERT SIMFONIC CU PUBLIC

Joi și vineri, 9 și 10 iunie 2022
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român
Dirijor
RADU POPA
Solişti
ALON GOLDSTEIN, ANDREI LICAREŢ
Program

Wolfgang Amadeus Mozart
Concertul în fa major pentru două piane şi orchestră, KV242
Francis Poulenc
Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră, FP61
Johann Sebastian Bach/ Ottorino Respighi
Passacaglia, BWV582
Ottorino Respighi
Pinii din Roma

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I: 100 lei
Categoria II: 95 lei
Categoria III: 85 lei

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.
Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

RADU POPA

Născut la Bucureşti în 1969, Radu Popa a absolvit în anul 1994 secţia de compoziţie (clasa prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu), iar în anul 1996 secţia de dirijat-orchestră (clasa prof. univ. Ludovic Bács). Şi-a continuat formarea muzicală cu studii de masterat. Între 1999 şi 2006, Radu Popa a deţinut posturile de dirijor şi de director general al Filarmonicii de Stat Giurgiu, apoi, pentru un an, a activat ca dirijor permanent la Filarmonica de Stat Oltenia, Craiova. Din 2007 până în prezent este dirijor permanent la Filarmonica de Stat Banatul, Timişoara. A  debutat ca dirijor în anul 1993, alături de orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, desfăşurând apoi o bogată activitate ca invitat al orchestrei de Cameră Radio Bucureşti, precum şi al Filarmonicilor din Arad, Bacău, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara.  A realizat turnee de concerte în Coreea de Sud. Ca dirijor al orchestrei de cameră „Camerata Janacek”, Radu Popa a coordonat producţia Flautul fermecat la Šumperk – Cehia (2002).   La pupitrul orchestrei Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca a susţinut în anul 2007 un concert în cadrul Festivalului internaţional „George Enescu”. Cu prilejul colaborării dintre Opera de Stat din Viena şi Filarmonica „Banatul”, Radu Popa a dirijat la Timişoara un concert
extraordinar susţinut de solişti ai Operei de Stat din Viena, programul cuprinzând selecţiuni din operele Nunta lui Figaro, Don Giovanni şi Così fan tutte de W. A. Mozart.

ALON GOLDSTEIN

Personalitate dinamică cu o viziune artistică novatoare, Alon Goldstein este un favorit al publicului şi al criticii de specialitate în Israel, Europa şi SUA. A debutat ca solist la vârsta de 18 ani, acompaniat de Orchestra Filarmonicii din Israel sub bagheta lui Zubin Mehta. Este câştigătorul a numeroase competiţii, printre care Concursul „Arianne Katz” de la Tel Aviv (1990), Concursul „Nena Wideman” din SUA şi Concursul „François Shapira” din Israel (1991). În 2004 a obţinut bursa „Salon di Virtuosi” Career Grant şi bursa oferită de Fundaţia Culturală America-Israel. A absolvit Peabody Conservatory of Music la clasa lui  Leon Fleisher şi, fiind unul dintre studenţii săi de excepţie, a devenit asistentul maestrului. În bogata sa activitate concertistică, a fost acompaniat de ansambluri de prestigiu printre care Los Angeles Philharmonic, Philadelphia Orchestra, orchestrele din San Francisco, Saint Louis, Houston, Vancouver, Dallas, Baltimore, Kansas City,, iar în Israel a concertat cu orchestrele filarmonicilor din Haifa şi Ierusalim, orchestrele de cameră din Israel şi Israeli Sinfonietta.  În noiembrie 2009 a prezentat, acompaniat de Kansas City Symphony sub bagheta lui Michael Stern, prima audiţie mondială a unui concert pentru pian dedicat de către compozitorul israelian Avner Dorman pianistului Alon Goldstein. O altă premieră a fost concertul compus de Mark Kopytman, cu Avner Biron şi Jerusalem Camerata Orchestra. Timp de mai mulţi ani Alon Goldstein a predat cursuri internaţionale de măiestrie la „Tel
Hai” în Israel. De asemenea, a colaborat cu London Philharmonic Orchestra şi Vladimir Jurowski, IRIS Orchestra cu Michael Stern, Vermont Symphony dirijată de Jaime Laredo şi a interpretat lucrarea Lost Souls de Avner Dorman acompaniat de Santa Barbara Symphony şi Nir Kabaretti.

ANDREI LICAREȚ
Născut la Bucureşti, Andrei Licareţ a început studiile de pian cu tatăl său, la vârsta de 5 ani. La 11 ani a debutat ca solist, interpretând Concertul pentru pian în do major, KV 246 de Mozart alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Bucureşti. A urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, unde a studiat cu Gabriela Enăşescu. Andrei Licareţ a obţinut Premiul I la concursurile Jeunesses Musicales şi Bucureşti Yamaha şi a fost distins cu Premiul Lory Wallfisch. De asemenea, a primit Premiul II la Concursul Tel-Hai şi Concursul Concertelor Shreveport.
Un muzician versatil, cu apariţii atât solistice, cât şi camerale, Andrei Licareţ a susţinut concerte la Paris, Vendôme, Santander, Berlin, Würzburg, Londra, Roma, Lucca, Livorno, Salonic, Copenhaga, Istanbul, Praga, Tel-Aviv, Varşovia, Bruxelles, Madrid, New York, Washington D.C., Boston, Houston etc. În calitate de solist, a fost invitat de cele mai importante orchestre româneşti, precum şi de ansambluri din Lübeck, Würzburg, Cagliari şi Mexico City, colaborând cu dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Gerd Schaller, Jin Wang, Arnold Ostman, Arie Vardi, Ilarion Ionescu-Galaţi, Florentin Mihăescu, Anthony Bramall, Justus Franz şi Jose Arean.  Pianistul a realizat înregistrări la Radiodifuziunea Română cu lucrări de Mozart, Beethoven, Brahms, Chopin şi Ravel.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.