Concertul de Anul Nou de la Viena intră în era tehnologică
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-de-anul-nou-de-la-viena-intra-in-era-tehnologica/

Concertul de Anul Nou de la Viena vine cu o noutate de ultimă oră în acest an. Mesajele de Anul Nou ale milioanelor de telespectatori vor fi proiectate în direct, în acordurile celebrului vals An der schönen blauen Donau, pe ecranul uriaş de la Muskverein.

Un articol de Petre Ivan|29 decembrie 2013

Concertul de Anul Nou de la Viena vine cu o noutate de ultimă oră în  acest an. Mesajele de Anul Nou ale milioanelor de telespectatori vor fi proiectate în direct, în acordurile celebrului vals An der schönen blauen Donau, pe ecranul uriaş de la Muskverein.

„Filarmonica din Viena anunță oficial că, pentru prima dată în istoria de 74 de ani a Concertului de Anul Nou, înaintea celui de-al doilea bis, tradiționalul An der schönen blauen Donau, milioanele de telespectatori ale acestui show cult ce are loc la fiecare 1 ianuarie vor putea să-și ureze La mulți ani prin intermediul rețelelor de socializare!

Toată lumea este invitată să-și felicite prietenii, familia și apropiații grație acestei transmisiuni mondiale, mesajele de Anul Nou fiind proiectate în acordurile celebrului vals, pe ecranul uriaș de la Muskverein.

Concertul de Anul Nou de la Viena

Folosind hashtag-ul #prosit2014 (pe smartphone) – mesajele  telespectatorilor vor putea fi urmărite în întreaga lume.

Ce înseamnă acest lucru?

Evident, un indiciu al globalizării și un plus de celebritate pentru acest eveniment devenit, în ultimii ani, iconic.

Și, fără îndoială, cu toate umbrele istoriei și exagerările cu iz și implicări comerciale, un imens ambasador al culturii clasice europene.

În plus, ca o tresărire de orgoliu, o lovitură magistrală pe care televiziunea o dă în lupta cu social networks, folosindu-se tocmai de imensa popularitate a rețelelor sociale, Facebook, Twitter sau Instagram.

Pentru că succesul de proporții și audiența de milioane a acestei transmisii muzicale mondiale dau o gură bună de oxigen fostului cel mai popular mijloc de informare în masă, cu evident slabe șanse de supremație în încleștarea feroce dintre media tradițională versus social media.

Concertul de Anul Nou de la Viena

Dincolo de această premieră, despre Concertul de Anul Nou ar fi multe de spus.

De la prezența starului Daniel Barenboim, pentru a doua oară la pupitrul concertului de început de an (prima dată în 2009), despre aniversarea unui secol și jumătate de la nașterea compozitorului care poartă numele de Strauss, dar nu are legătura cu dinastia valsului, despre ‘Seid Umschlungen, Millionen’ și despre Primul Război Mondial, despre trecutul nazist, uneori ascuns, al începuturilor acestui concert și contemporana aprigă luptă pentru un bilet la Musikverein pe 1 ianuarie.

Dar și despre uriașa cifră de afaceri din vânzările înregistrării care apare incredibil de rapid pe piață, până la faptul că aranjamentele florale nu vor mai fi asigurate anul acesta de niciun città italian, o altă incredibilă premieră!

Cătălin SAVA, autorul acestui text, va fi gazda dumneavoastră la cel mai mediatizat eveniment muzical clasic din lume, care este în direct şi în exclusivitate doar la  TVR 1, TVR HD şi pe tvrplus.ro miercuri,  1 ianuarie 2014, de la 12.15 şi după  Telejurnal , de la 13.15.

Foto: Concertul de Anul Nou de la Viena – Wiener Philharmoniker și Terry Linke

 

 

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.