Concertul de vara de la Palatul Schönbrunn, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-de-vara-de-la-palatul-schonbrunn-la-tvr/

TVR prezintă concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn, dirijat pentru a doua oară de Zubin Mehta. Evenimentul este difuzat în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Un articol de Petre Ivan|16 iulie 2015

Filarmonica din Viena demonstrează an de an că, pe lângă concertele serioase din stagiune, ştie să se distreze ca nicio altă orchestra din lume, fie în sala Musikverein din Viena (Concertul de Anul Nou), fie în aer liber, în impresionanta grădină a Palatului Schönbrunn (Sommernachtskonzert).

Anul acesta, în ambele concerte, şeful orchestrei a fost Zubin Mehta, unul dintre dirijorii cei mai iubiţi ai lumii. TVR difuzează concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

I

În prima parte a concertului, în grila TVR în această sâmbătă, telespectatorii pătrund în atmosfera de la Schönbrunn pe acordurile Wiener Philharmoniker Fanfare op.109, un opus compus de Richard Strauss pentru primul bal oferit de Filarmonica vieneză, în 1924.

Urmează uvertura operei Maskarade a lui Carl Nielsen şi Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op 16, a lui Edvard Grieg – solist Rudolf Buchbinder.

În încheierea acestei părţi, aplauzele publicului sunt recompensate cu un bis – Soirée de Vienne, semnată de Alfred Grünfeld.

IIConcertul de vara

Cea de-a doua parte, ce va putea fi urmărită de telespectatorii TVR pe 25 iulie, cuprinde lucrări de Christian Sinding – Frühlingsrauschen (Zgomot de primăvară) op. 32, nr. 3, Edvard Grieg – Suita Peer Gynt nr. 1 op 46, Jean Sibelius – Finlandia, op. 26/7, iar în final, Hans Christian Lumbye – Copenhagener Eisenbahn Dampf Galopp şi Johann Strauss fiul – Sânge vienez.

Din 2004, Orchestra Filarmonică din Viena oferă melomanilor gratuit, în fiecare vară, concertul din grădinile Palatului Schönbrunn.

Concertul este produs de televiziunea naţională austriacă, ORF, şi transmis live sau înregistrat în mai mult de 80 de ţări din întreaga lume.

Concertul de vara, Concertul de vara palat, Concertul de vara palatul Schonbrunn, Concertul de vara tvr, Concertul de vara zubin mehta

Anul acesta, concertul se desfăşoară pentru a doua oară sub bagheta lui Zubin Mehta.

Concertul poate fi văzut la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

 

Foto: Concertul de vara – tvr.ro

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.