Concertul extraordinar de Crăciun 2020, oferit de Corul Madrigal
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-extraordinar-de-craciun-2020-oferit-de-corul-madrigal/

Corul Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” aduce publicului şi anul acesta muzica şi atmosfera specială a sărbătorilor de iarnă prin tradiţionalul Concert Extraordinar de Crăciun, dirijat de Anna Ungureanu.

Un articol de Liliana Matei|22 decembrie 2020

Evenimentul este înregistrat în condiții excepționale în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României și va fi disponibil gratuit pe site-ul Corului Madrigal, în aplicația online Madrigal App. Aceasta va fi lansată pe 23 decembrie 2020 și va putea fi descărcată cu ușurință pe orice dispozitiv electronic pentru vizionare.

„Suntem din nou împreună de Crăciun, chiar dacă nu ne întâlnim în sălile de concerte. Anul acesta, tocmai pentru că este unul atât de dificil pentru toată lumea, am decis să susținem Concertul Extraordinar de Crăciun și, prin intermediul tehnologiei, să aducem în casele românilor, oriunde s-ar afla ei în lume, atât emoția muzicii, cât și frumusețea imaginii Corului Madrigal în concert. Madrigal se adaptează vremurilor și, susținut de un prestigios parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, revine în luna decembrie și oferă din nou publicului vibrația unică a acestei perioade atât de așteptate și, sperăm noi, un strop din normalitatea sărbătorilor. Filmarea Concertulului de Crăciun 2020 completează seria albumelor de colinde pe care am lansat-o de curând împreună cu Roton Music și împlinește o tradiție pe care o onorăm în fiecare an, indiferent de circumstanțe”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Desfășurat în absența audienței – fapt fără precedent în ultimii 52 de ani -, Concertul Extraordinar de Crăciun 2020 a fost filmat în Sala tronului a Muzeului Național de Artă al României, un cadru grandios, emblematic, cu o semnificație culturală și istorică aparte. Creat ca un produs vizual remarcabil, Concertul de Crăciun al Corului Madrigal include ilustrații din cadrul Galeriei de Artă Veche Românească a MNAR, imagini care pun în valoare sonoritatea și prezența scenică a Corului Madrigal și, totodată, îmbogățesc experiența artistică a privitorilor.

„Ne bucurăm să găzduim Concertul de Crăciun al Corului Madrigal, oferind astfel posibilitatea artiștilor să continue o tradiție veche de peste jumătate de secol. Ne dorim prin acest concert să aducem în casele oamenilor spiritul Sărbătorilor, printr-o îmbinare frumoasă între artă și muzică” – a declarat Cristina Verona Tobi, Manager interimar al Muzeului Național de Artă al României.

Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal a pregătit pentru acest concert o selecție repertorială specială, menită să creeze o legatură organică între clasic și modern, de la cunoscutele colindele românești și internaționale, până la aranjamente muzicale complexe și eterogene.

„Ne-am dorit foarte mult să susținem acest concert atât de drag nouă, madrigaliștilor, și ne bucurăm să putem dărui publicului și anul acesta gândurile noastre bune și vraja sonoră a Crăciunului cu Corul Madrigal. În armonie cu spațiul în care am cântat, am ales să interpretăm unele dintre cele mai îndrăgite, dar și impresionante piese de Crăciun, de la minunatele colinde, până la lucrări deosebite, din creația compozitorilor Paul Constantinescu sau Johann Sebastian Bach și a multor contemporani, un repertoriu care să aducă pacea, frumusețea și spiritul sărbătorilor de iarnă” – Anna Ungureanu, Dirijorul principalal Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Concertul Extraordinar de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” reprezintă unul dintre cele mai longevive și consecvente evenimente culturale din România. De peste jumătate de secol, în fiecare lună decembrie, Corul Madrigal s-a conectat cu publicul și a vestit sărbătoarea Nașterii Domnului pe marile scene de spectacol din București sau din țară.

În condițiile extraordinare ale acestui an, Corul Madrigal rămâne fidel legăturii cu spectatorii săi și implementează încă un produs inovativ – aplicația online Madrigal App, dedicată concertelor și evenimentelor susținte de celebrul ansamblu, care va putea fi accesată și vizualizată pe dispozitivele electonice (laptop, televizor etc.) din 23 decembrie 2020 de pe www.madrigal.ro.

Partener organizare: Muzeul Național de Artă al României

Anul acesta, Madrigal a împlinit 57 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

După Concertul aniversar din luna martie 2020, Corul Madrigal a desfășurat Stagiunea estivală, cu cinci concerte cu tematici și repertorii diferite: „Hora staccato”, „Madrigal cântă copiilor”, „Muzica Renașterii”, „Bijuterii corale” și „Ave Maria”. La cererea publicului, ansamblul coral, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut în luna octombrie 2020 o nouă reprezentație a concertului „Ave Maria”.

În luna noiembrie a acestui an, Corul Madrigal, în parteneriat cu Roton Music, a lansat o serie de noi albume ce conțin unele dintre cele mai apreciate lucrări dedicate sărbătorii Crăciunului, înregistrate live din concertele de Crăciun susținute în anii 2017, 2018 și 2019.

Muzeul Național de Artă al României a luat ființă în anul 1948, an în care i s-a dat în folosință clădirea fostului palat regal de pe Calea Victoriei din București, puternic afectat în urma bombardamentelor din 1944. Încă de la început muzeul a avut un caracter enciclopedic, grupând colecții variate de artă românească, europeană și orientală. El este păstrătorul celui mai reprezentativ patrimoniu de artă medievală și modernă românească, un instrument indispensabil pentru cunoașterea culturii vizuale românești. Deschis din 1950 publicului larg, MNAR cuprinde în prezent Galeria Națională (cu Galeria de Artă Veche Românească și Galeria de Artă Românească Modernă), Galeria de Artă Europeană precum și spațiile istorice ale fostului palat regal (Sala Tronului, Sufrageria Regală, Scara Voievozilor).

11
/03
/19

‘’Un tip modest şi extrem de simpatic şi interesant, care nu conteneşte să se mire că vine lumea să-l vadă’’, se autocaracterizează Alexandru Andrieș, artistul care va susține un recital special la Gala Premiilor Radio România Cultural, ediția a XIX-a, care va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Odeon.

11
/03
/19

Obsesiv, senzual sau banal de minimalist? Celebrul Bolero semnat de RAVEL - una dintre lucrările care au captivat cel mai mult imaginația publicului de-a lungul timpului - va fi interpretat de Orchestra Națională Radio,  vineri, 15 martie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta lui GABRIEL BEBEŞELEA.

07
/03
/19

Turneul DUELUL VIORILOR revine în acest an pentru început cu „colecţia de primăvară”, într-o variantă ce va ajunge între 31 martie şi 3 aprilie la Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca şi Bistriţa, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail ajungând astfel la a noua ediţie a turneului şi încadrând evoluţiile lor în această formulă, între concertele simfonice pe care le susţin pe scenele ţării de-a lungul întregului an.

07
/03
/19

Cu o medie de cumpărare care a atins până la 182 de bilete pe minut, ediția 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu” marchează un record: cel mai mare număr de concerte sold out în ziua punerii în vânzare de până acum. Biletele la 18 concerte din seria „Recitaluri și Concerte Camerale”, de la Ateneul Român și opt din cadrul seriei „Mari Orchestre ale lumii” de la Sala Palatului sunt complet epuizate.

07
/03
/19

Fundația Calea Victoriei vă invită în 13 mai, ora 19:00, la Concertul de Gală „I love PUCCINI”, care va avea loc în eleganta Sală Mare a Teatrului Național București.

05
/03
/19

Mâine, 6 martie, de la ora 12.00 (prânz), vor fi puse în vânzare biletele individuale pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2019. În total, 84 de concerte, în patru săli, 2.500 de artiști internaționali, peste 50 de soliști de mare calibru, artiști lirici, violoniști, pianiști, peste 170 de ore de muzică de cea mai înaltă calitate, repertoriu divers care acoperă de la lucrări monumentale, compoziții de mare popularitate, până la recitaluri restrânse, muzică actuală și chiar prime audiții.

05
/03
/19

Opera Națională București prezintă vineri, 8 martie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Publicul spectator o va putea urmări în debut pe soprana Marta Sandu în rolul Violetta Valéry, solistă a Operei Naționale București.

05
/03
/19

Keith Flint, solistul trupei Prodigy, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, în casa sa din Essex, cel mai probabil fiind vorba despre o sinucidere. „Suntem șocați și extrem de triști să vă anunțăm că fratele și cel mai bun prieten al nostru, Keith Flint a încetat din viață. A fost un pioner și o adevărată legendă a muzicii. Cu toții îi vom simți lipsa”, au transmis membrii trupei The Prodigy.

04
/03
/19

Simfonie - substantiv, gen feminin. Continuăm traseul special al melomanului curios printr-un demers necesar în această epocă: concerte în care protagoniste sunt femeile puternice ale muzicii actuale. Nu întâmplător, majoritatea acestor concerte sunt din sfera simfonicului. Și nu întâmplător, cele mai vibrante personalități sunt din sfera actuală a muzicii, fie interpretare, dirijat sau compoziție, sunt femei. Pe câteva dintre ele le putem vedea în luna septembrie, în diverse săli din București și din țară.

01
/03
/19

Astăzi, 1 martie, a debutat proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică". Astfel, în fiecare zi a lunii martie, piese celebre din muzica clasică pot fi ascultate în spatii neconvenționale: hipermarketuri, mall-uri, sedii de firme etc. Și tot astăzi, de la ora 19.00, de mărțișor și ziua lui Chopin, la ParkLake Shopping Center din București va avea loc un recital de pian susținut de Sînziana Mircea.

28
/02
/19

Sezonul de primăvară debutează la Teatrelli cu un concert de excepție Maria Răducanu Trio, pe 1 martie, de la ora 20.00. Concertul aduce pe scenă trei nume importante ale scenei internaționale de jazz: Maria Răducanu (România) – voce,  Niko Meinhold (Germania) – pian,  Chris Dahlgren (Statele Unite ale Americii) – contrabas și este sold out.

27
/02
/19

Primăvara începe la Sala Radio sub semnul muzicii și al frumosului și aduce publicului în luna martie o mulțime de ”mărțișoare muzicale”, sub forma unor concerte de excepție, cu invitați din țară și din străinătate și un program atractiv ! Chiar în prima zi a primăverii, vineri, 1 martie (19.00), violonistul Alexandru Tomescu și vioara de patrimoniu Stradivarius Elder-Voicu, dirijorul libanez Lubnan Baalbaki și Orchestra Națională Radio vă propun un repertoriu romantic.