Concertul LP va avea loc în luna septembrie a acestui an, la Arenele Romane
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-lp-va-avea-loc-in-luna-septembrie-a-acestui-an-la-arenele-romane/

LP revine în România în toamna acestui an. Astfel, îndrăgita artistă va concerta pe data de 26 septembrie 2021 la Arenele Romane.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2021

„Ne bucurăm nespus să anunțăm faptul că amânarea a luat sfârșit. A fost o perioadă extrem de dificilă pentru noi toți. Însă avem convingerea că inconfundabila voce a artistei LP va topi toată această grea așteptare într-o clipită! Din aceste considerente, mulțumim publicului român pentru înțelegere și răbdare” afirmă promoterul Events.

LP, vedeta rock care s-a făcut cunoscută pretutindeni cu hitul „Lost On You“ își va încânta fanii și cu „Muddy Waters” și „When We’re High”, cântece de pe cel de-al cincilea album al său, Heart to Mouth, dar și câteva melodii de pe noul album al său.

Artista a lucrat la albumul Heart To Mouth încă din 2017, împreună cu colaboratorul și producătorul Lost On You, Mike Del Rio [Eminem, X Ambasadori, Skylar Gray] și scriitorul Nathaniel Campany. Numit astfel pentru calea ce se creează între inimă și gură, albumul adună atât piese melancolice și melodii pline de speranță, ce originează din același loc.

Accesul la concertul LP se va face doar pentru persoanele vaccinate, care au trecut prin boală și care au un test negativ PCR, pe baza noului Certificat Verde Electornic.

Biletele care au fost deja achiziționate își vor păstra valabilitatea pentru noua dată.

Conform legislației în vigoare, cei care au achiziționat deja bilete și doresc preschimbarea lor în vouchere, au la dispoziție 30 de zile calendaristice (până la 11 august  2021, inclusiv) pentru a-și exprima opțiunea.

În acest sens, clienții sunt rugați să trimită un email cu subiectul „Solicitare voucher LP”, menționând și numărul comenzii, către punctul de unde au achiziționat biletele, respectiv Eventim (contact@eventim.ro)) sau pot accesa pagina evenimentului de pe Eventim.ro pentru informații complete cu privire la utilizarea voucher-ului sau la modalitatea de returnare a sumelor ce reprezintă contravalorea biletelor.

Biletele noi se pot cumpăra de pe www.eventim.ro.

06
/07
/22

A doua ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu” va avea loc în perioada 17 - 23 iulie 2022, în stațiunea 2 Mai. Timp de o săptămână, iubitorii de artă de toate vârstele se vor putea bucura de peste 20 de evenimente culturale cu intrare liberă, de la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole, expoziții, masterclassuri și ateliere de teatru pentru copii și adolescenți.

06
/07
/22

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) și Paperjam (RO) completează lista artiștilor care vor concerta la a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

05
/07
/22

Marți, 5 iulie 2022, a început la Craiova de-a IV-a ediție a Festivalului Tinerilor Regizori Theater Networking Talents - #TNT2022. Unul dintre cele mai dinamice și provocatoare evenimente culturale ale verii, dedicat artiștilor de teatru din noua generație, TNT aduce pe scena Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova 14 spectacole de teatru, instalații, concerte, dezbateri și proiecții de film. Lansarea platformei #TNT2022 a avut loc pe 5 iulie, de la ora 20:00, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”, după spectacolul care deschide această ediție.

05
/07
/22

Pe 1 iulie EUROPAfest#29 a debutat în forță cu un duo de excepție format din câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Opening Gala Concert i-a avut ca nume de afiș pe “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și “Best Voice” 2019 - Samira Saygili | Turcia, Germania, care au susținut un concert de neuitat alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia.

05
/07
/22

Luni, 4 iulie, la Palatul Culturii din Bistrița a avut loc ediția cu numărul 30 a Galei Premiilor UNITER. Întreaga Gală a fost o reverență adusă omului de cultură Ion Caramitru, președintele uniunii timp de 31 de ani, inițiatorul acestui program.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

15 profesioniști de top din domeniul cultural, marketing și antreprenoriat au acceptat invitația de a deveni mentori la prima ediție Whatifany, programul inovator de orientare profesională dedicat liceenilor. Un demers educațional gândit ca o completare a eforturilor depuse de-a lungul celor 12 ani de studiu, programul debutează cu o ediție-pilot în luna septembrie, la București. Organizat în două etape, începând cu luna septembrie, Whatifany le va oferi participanților șansa de a interacționa atât cu experții din cele trei domenii, cât și cu mediile profesionale în care aceștia activează, în cadrul unor stagii de internship.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Teatrul Național din Timișoara deschide drumuri. Face parte din istoria lui, din destinul lui. Așa cum România modernă va trebui să își asume momentul în care actorii Naționalului au oprit spectacolul de pe scenă și le-au deschis revoluționarilor strânși în Piața Victoriei, în 16 decembrie 1989, porțile Teatrului în numele libertății și al adevărului, schimbând istoria, tot așa, în același spirit, urmându-și rostul și rolul său de creator de spectacole, dar urmărind excelența, profesionalismul, Teatrul Național deschide drumuri în direcția civismului, a determinării, a umanității în toate aspectele pe care le reunește acest concept.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.