Concertul lui Andrea Bocelli se va ţine la Romexpo
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-lui-andrea-bocelli-se-va-tine-la-romexpo/

Concertul pe care cântăreţul italian Andrea Bocelli îl va susţine în Bucureşti, programat iniţial în Piaţa Constituţiei, pe 10 mai 2013, va fi mutat pe 25 mai, la complexul Romexpo, informează organizatorii evenimentului. „Cererile de bilete au depăşit toate aşteptările, iar organizatorii concertului – Project Events -, au fost nevoiţi să schimbe locaţia, pentru ca […]

Un articol de |11 octombrie 2012

Concertul pe care cântăreţul italian Andrea Bocelli îl va susţine în Bucureşti, programat iniţial în Piaţa Constituţiei, pe 10 mai 2013, va fi mutat pe 25 mai, la complexul Romexpo, informează organizatorii evenimentului.

„Cererile de bilete au depăşit toate aşteptările, iar organizatorii concertului – Project Events -, au fost nevoiţi să schimbe locaţia, pentru ca un număr mai mare de români să aibă ocazia să îl asculte live pe unicul şi inegalabilul Andrea Bocelli”, se arată în comunicat.

Toate biletele achiziţionate rămân valabile, păstrându-şi, de asemenea, poziţionarea faţă de scenă. De asemenea, organizatorii menţionează că schimbarea este „o veste bună” pentru spectatori, deoarece spaţiul Romexpo va permite vânzarea unui număr mai mare de bilete în imediata apropiere a scenei.

Andrea Bocelli s-a născut pe 22 septembrie 1958, în Lajatico, într-o familie de fermieri. La vârsta de 6 ani începe să ia lecţii de pian, flaut şi saxofon. Din nefericire copilăria sa a fost marcată de un eveniment nefericit. Născut cu glaucom grav, artistul orbeşte total la doar 12 ani, în urma unui accident survenit în timpul unui meci de fotbal. La scurt timp după accident, el câştigă prima sa competiţie muzicală, Margherita d’Oro in Viareggio, cu melodia „O sole mio”.

Cariera sa îşi are debutul la Festivalul San Remo, în 1994, la secţiunea dedicată debutanţilor, unde câştigă cu melodia „Calmo della Sera”. Imediat după festival, Bocelli lansează primul său album, ce poartă titlul melodiei câştigătoare.

Recunoaşterea internaţională vine în 1996, odată cu lansarea melodiei „Con te Partiro”, care ulterior va fi rescrisă pentru a fi cântată în duet cu Sarah Brightman şi redenumită „Time to Say Goodbye”, piesă ascultată în toate colţurile lumii. Albumul intitulat „Romanza”, ce cuprinde melodia pe care milioane de fani voiau să o asculte la infinit, a depăşit toate recordurile de vânzări.

În 1997 îşi face debutul şi în operă, interpretând cu succes părţi din „Madame Butterfly” şi „Tosca”.

Deşi iubeşte muzica, iniţial Andrea Bocelli s-a pregătit pentru o carieră de avocat. El a obţinut titlul de doctor în avocatură şi chiar a lucrat o perioadă ca avocat la curtea de justiţie din Pisa. De-a lungul timpului, cu fiecare concert susţinut, reacţiile oamenilor din public l-au convins că adevărata sa menire este de a încânta şi emoţiona oamenii prin melodiile pe care le interpretează cu atâta pasiune.

Biletele pentru concertul de la Bucureşti al lui Andrea Bocelli pot fi cumpărate din magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, magazinele Flanco, librăriile Adevărul, magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Librăria Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor şi staţia de metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro, bilete.ro şi myticket.ro.

Există şase categorii de preţ pentru bilete cu loc şi o categorie de preţ pentru bilete în picioare. Preţurile biletelor sunt: zona VIP – 1.400 de lei, categoria I – 900 de lei, categoria a II-a – 750 de lei, categoria a III-a – 550 de lei, categoria a IV-a – 350 de lei, categoria a V-a – 250 de lei şi „în picioare” (fără loc) – 150 de lei.

Sursa: Mediafax

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.