Concertul lui Andrea Bocelli se va ţine la Romexpo
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-lui-andrea-bocelli-se-va-tine-la-romexpo/

Concertul pe care cântăreţul italian Andrea Bocelli îl va susţine în Bucureşti, programat iniţial în Piaţa Constituţiei, pe 10 mai 2013, va fi mutat pe 25 mai, la complexul Romexpo, informează organizatorii evenimentului. “Cererile de bilete au depăşit toate aşteptările, iar organizatorii concertului – Project Events -, au fost nevoiţi să schimbe locaţia, pentru ca […]

Un articol de |11 octombrie 2012

Concertul pe care cântăreţul italian Andrea Bocelli îl va susţine în Bucureşti, programat iniţial în Piaţa Constituţiei, pe 10 mai 2013, va fi mutat pe 25 mai, la complexul Romexpo, informează organizatorii evenimentului.

“Cererile de bilete au depăşit toate aşteptările, iar organizatorii concertului – Project Events -, au fost nevoiţi să schimbe locaţia, pentru ca un număr mai mare de români să aibă ocazia să îl asculte live pe unicul şi inegalabilul Andrea Bocelli”, se arată în comunicat.

Toate biletele achiziţionate rămân valabile, păstrându-şi, de asemenea, poziţionarea faţă de scenă. De asemenea, organizatorii menţionează că schimbarea este “o veste bună” pentru spectatori, deoarece spaţiul Romexpo va permite vânzarea unui număr mai mare de bilete în imediata apropiere a scenei.

Andrea Bocelli s-a născut pe 22 septembrie 1958, în Lajatico, într-o familie de fermieri. La vârsta de 6 ani începe să ia lecţii de pian, flaut şi saxofon. Din nefericire copilăria sa a fost marcată de un eveniment nefericit. Născut cu glaucom grav, artistul orbeşte total la doar 12 ani, în urma unui accident survenit în timpul unui meci de fotbal. La scurt timp după accident, el câştigă prima sa competiţie muzicală, Margherita d’Oro in Viareggio, cu melodia “O sole mio”.

Cariera sa îşi are debutul la Festivalul San Remo, în 1994, la secţiunea dedicată debutanţilor, unde câştigă cu melodia “Calmo della Sera”. Imediat după festival, Bocelli lansează primul său album, ce poartă titlul melodiei câştigătoare.

Recunoaşterea internaţională vine în 1996, odată cu lansarea melodiei “Con te Partiro”, care ulterior va fi rescrisă pentru a fi cântată în duet cu Sarah Brightman şi redenumită “Time to Say Goodbye”, piesă ascultată în toate colţurile lumii. Albumul intitulat “Romanza”, ce cuprinde melodia pe care milioane de fani voiau să o asculte la infinit, a depăşit toate recordurile de vânzări.

În 1997 îşi face debutul şi în operă, interpretând cu succes părţi din “Madame Butterfly” şi “Tosca”.

Deşi iubeşte muzica, iniţial Andrea Bocelli s-a pregătit pentru o carieră de avocat. El a obţinut titlul de doctor în avocatură şi chiar a lucrat o perioadă ca avocat la curtea de justiţie din Pisa. De-a lungul timpului, cu fiecare concert susţinut, reacţiile oamenilor din public l-au convins că adevărata sa menire este de a încânta şi emoţiona oamenii prin melodiile pe care le interpretează cu atâta pasiune.

Biletele pentru concertul de la Bucureşti al lui Andrea Bocelli pot fi cumpărate din magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, magazinele Flanco, librăriile Adevărul, magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Librăria Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor şi staţia de metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro, bilete.ro şi myticket.ro.

Există şase categorii de preţ pentru bilete cu loc şi o categorie de preţ pentru bilete în picioare. Preţurile biletelor sunt: zona VIP – 1.400 de lei, categoria I – 900 de lei, categoria a II-a – 750 de lei, categoria a III-a – 550 de lei, categoria a IV-a – 350 de lei, categoria a V-a – 250 de lei şi “în picioare” (fără loc) – 150 de lei.

Sursa: Mediafax

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

16
/11
/20

În perioada 16-17 noiembrie 2020, Departamentul de Studii Doctorale din cadrul UNATC „I. L. Caragiale” organizează conferința internațională „Cercetare artistică interdisciplinară avansată”. Evenimentul urmărește alinierea școlii doctorale românești la mișcarea de cercetare teatrală și cinematografică europeană și crearea de punți de comunicare între profesorii și studenții noștri cu profesioniști din domeniile artelor spectacolului, filologiei, psihologiei, pedagogiei, filosofiei, neuroștiințelor din plan național și internațional.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

15
/11
/20

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivității pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist și în improvizație, a fost adorat în timpul vieții și a rămas fascinant și în posteritate.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

13
/11
/20

„Părintele sculpturii moderne”, apreciat drept cel mai important artist al României, Constantin Brâncuşi va fi prezentat de istoricul britanic Tessa Dunlop vineri, 13 noiembrie, în cel de-al șaselea episod al seriei video „Who is Romania / Cine este România”.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

Pagina 4 din 932« Prima...23456...102030...Ultima »