Concertul-spectacol VR 360, „Povestea Leului Ra”, se lansează în 30 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-spectacol-vr-360-povestea-leului-ra-se-lanseaza-in-30-iunie/

Cel mai nou proiect cultural în VR360, „Povestea Leului Ra”, va putea fi urmărit gratuit pe platformele teatruvr.ro şi VR-hall.ro, începând de joi, 30 iunie. Proiectul este iniţiat şi derulat de Asociaţia Șpraiţ din Sf. Gheorghe şi Popas Production şi cofinanţat de AFCN.

Un articol de Liliana Matei|28 iunie 2022

„Povestea Leului Ra” VR360 este o producție artistică aparte, cu un concept inedit care o face greu de încadrat într-un singur gen, nefiind nici un simplu spectacol de teatru, nici un simplu concert. „Povestea Leului Ra” este mai degrabă un mix de compoziție muzicală originală, artă regizorală, artă narativă, voce, combinate cu tehnici de editare, de filmare, animație și prelucrare a sunetelor, fotografiilor și imaginilor de ultimă generație.

Pornind de la spectacolul de teatru muzical, „Leul Ra”, montat pe scena TAM, în 2017, de regizorul Cezar Ghioca, această nouă variantă de concert-spectacol este o adaptare în VR360, care păstrează povestea inițială, dar o prezintă într-o formă prescurtată. Textul și regia pentru această variantă sunt semnate tot de Cezar Ghioca.

„Povestea Leului Ra” VR360 reunește soliștii: Marius Popa, Dalma Kovacs, Medea Bălănică, Amalia Uruc și Marcel Lovin, alături de instrumentiștii Gabriel Pândici, Florin Șerban, Agnes Soos și Pal Gabor.

În „Povestea Leului Ra” VR360, artiștii au cântat live, pe scena TAM, unde a avut loc filmarea adaptată la această tehnologie. Scenografia a fost realizată cu ajutorul a două ecrane de proiecție pe care a rulat un film de animație dedicat, realizat de Ordog Gyarfas Agota. Concertul-spectacol VR 360 „Povestea Leului Ra” este realizat sub forma unui spectacol-lectură, care se folosește de personajele povestitorilor pentru a aduce la viață narațiunea, accentuate fiind prin animație situațiile spectaculoase, create în mod expres pentru acest concert.

Ceea ce iese însă în evidență în această versiune a „Poveștii Leului Ra” este latura sa muzicală. Accentul se pune pe valorificarea partiturii compuse de Marius Popa, care a realizat muzica și adaptarea, și pe vocile cântăreților profesioniști, care susțin concertul și care au costume și machiaj special realizate pentru această variantă de concert-spectacol. Costumele sunt create de Elena Gheorghe.

Echipa tehnică a proiectului este formată din: Somogyi Ede László (sunet), Nagy Attila

(proiecții), Bako Zoltan (lumini), Lidia Baciu (regia tehnică).

Versiunea VR360 a concertului-spectacol VR 360 „Povestea Leului Ra” este adaptată în această tehnologie de echipele celor de la Popas Production, Loop Virtual Reality și Augmented Space Agency.

„Povestea Leului Ra” VR 360 va fi disponibilă, începând de joi, 30 iunie, pe platformele teatruvr.ro și VR-hall.ro, unde doritorii se vor putea loga și se vor bucura de o experiență unică, de o noutate absolută, cu condiția să aibă ochelari speciali. Accesul la spectacol, pe ambele site-uri, va fi gratuit, datorită sprijinului financiar al AFCN.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.