Concluzii la final de Theaterstock Bacău 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/concluzii-la-final-de-theaterstock-bacau-2015/

Prima ediţie a evenimentului cultural Theaterstock Bacău, desfăşurată între 1 şi 16 august, şi-a închis porţile lăsând în urmă frânturi de muzică bună, amintirea unor spectacole bune, unele chiar foarte bune, dar şi a micilor probleme cu care s-au confruntat organizatorii şi participanţii.

Un articol de Georgiana Ene|25 august 2015

Theaterstock în cifre:

Gândit ca festival internațional, prima ediție a reunit: 138 de spectacole, aproximativ 200 de voluntari, 15 țări, 1600 de artiști,  23 de spații de joc, 16 zile de manifestări culturale diferite: teatru de repertoriu, teatru de bar, teatru alternativ, teatru-dans, performance-uri, musical-uri, spectacole stradale, spectacole de pantomimă sau spectacole-concert.

La finalul ediției, organizatorii pot răspunde întrebărilor publicului, și nu numai, legate de acest festival: “de ce Bacău?”, “de ce atât de multe spectacole?”, “de ce așa de anvergură festivalul?”, “de unde atât de mulți bani?”, “de ce diferențe mari între teatrul de stat și cel independent?” și “ce își doresc pentru următoarea ediție?”.

Bacău este un oraș care la ultimul recensământ declara aproape 200.000 mii de locuitori, plus cei aproape 50.000 de români plecați peste granițe, care în luna august revin pe meleagurile natale. Bacău este un oraș industrial, cu putere economică destul de scăzută, dar care își dorește să fie recunoscut cultural și să devină un Woodstock românesc, dacă ne gândim că în trecut a livrat unii dintre cei mai buni cronicari, cu tradiții culturale și continuă să surprindă prin actorii sau regizorii pe care îi ajută să se descopere și să-și formeze un stil.

Judecând după această primă ediție, evenimentul s-a dovedit a fi o copie, în variantă moldovenească, a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De ce acest festival în Bacău? Sunt locuitorii orașului însetați de cultură? Sau chiar s-a vrut un festival care să concureze cu FITS? Au până și un sponsor comun, băcăuan, renumit pe piața din România prin calitatea produselor și prin lanțul de distribuție.

Gândit ca un festival al artelor spectacolului, acesta a reușit să ofere spectacole pentru toate gusturile, în diferite secțiuni: fie că vorbim de Teatru Radiofonic, Street Art Performance, Independent, Independent / Theaters in Motion, RythmiCityfie, Povestea Noastră sau Focus (regizor: Alexander Hausvater și teatru, “Teatrul Bulandra”) acesta nu a fost scutit de nemulțumiri sau de scandal.

Dar cum a fost văzut festivalul din afară, de cei care nu au fost în niciun fel implicați?

Sorin Leoveanu_ O furtuna_Silviu Purcarete

Sorin Leoveanu în „O furtună”, de Silviu Purcărete

 

Care au fost punctele forte ale acestuia?

– Diversitatea spectacolelor: de la teatru clasic la teatru independent, românesc sau străin, până la dans, performance-uri, musical-uri, spectacole stradale, spectacole de pantomimă sau spectacole-concert. Toate acestea au fost primite de localnici cu multă căldură.

– Interesul ridicat pentru cultură al multor comunități din alte zone ale Moldovei: Iași, Neamț, Vaslui sau Brăila.

– Calitatea producțiilor: fie că vorbim de teatrul insituționalizat, fie de cel independent, în cele 16 zile de festival organizatorii au reușit să aducă pe scenele din Bacău nume mari, de mare impact și de profesionalism recunoscut național și internațional.

– Implicarea tinerilor în proiect

– Atragerea sponsorilor – aceștia au cumpărat practic unul sau mai multe spectacole și le-au oferit publicului iubitor de artă.

Puncte slabe ale festivalului:

– Calitatea unor producții a fost vizibil afectată de condițiile tehnice puse la dispoziție de către organizatori: sală prea mare pentru anumite spectacole. Folosirea necorespunzătoare a luminilor și a sunetului, aceste lucruri ducând la pierderea intimității și a magiei spectacolului

– Discriminarea teatrului independent: actorii nu au beneficiat de aceleași condiții de cazare și diurnă ca cei din teatrul instituționalizat.

– Promovare foarte slabă a spectacolelor, aproape inexistentă. Nu s-au folosit canale de comunicare specifice, toată comunicarea facându-se pe o rețea de socializare. Din aceste motive, unele spectacole independente au fost nevoite să joace cu foarte puțini spectatori.

– Suplimentarea numărului de locuri prin vânzarea mai multor bilete, astfel anumite producții având de suferit, schimbându-le practic spațiul de joc și pierzând practic magia și intimitatea de care trebuia să se bucure publicul.

În pofida tuturor problemelor tehnice sau organizatorice, Theaterstock i-a primit pe toți cei care și-au dorit să vină și să fie în festival. Aproape mai toate Teatrele Naționale (mai puțin Tg. Mureș și Sibiu), Teatrele de Stat – remarcabilă prezența celor din Constanța și Tulcea, până la valoroșii indpendenți prezenți pe scenele festivalului: Unteatru, Godot Cafe-Teatru, Teatrul Act – oferind adevărate microstagiuni – au fost prezenți alături de Teatrul Bulandra, Teatrul German de Stat din Timișoara, Teatrul Evreiesc de Stat, Tony Bulandra din Târgoviște sau Teatrul Regina Maria din Oradea.

Sorin Leoveanu_Anca Hanu_Mein Kampf

Sorin Leoveanu și Anca Hanu în spectacolul „Mein Kampf”

Alături de interpreți mari din teatrul românesc, și nu numai: Maia Morgenstern, Șerban Pavlu, Doru Ana, Ion Caramitru, Constantin Cojocaru, Sorin Leoveanu sau Vlad Zamfirescu au excelat tinerii independenți: Florina Gleznea, Cristi Naum, Dan Rădulescu, Gabriela Ciolacu, Liviu Pinitileasa, Sânziana Tarța, Richard Balint, Eliza Noemi Judeu, Lari Giorgescu, Dan Cojocaru sau Anca Hanu.

De asemenea, regizorilor cunoscuți, național și internațional, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Ducu Darie, Cristi Juncu, Dorina Chiriac, Bocsárdi László sau Mihai Măniuțiu li s-au alăturat în forță și cu spectacole foarte bune care le definesc stilul, talentații: Andrei și Andreea Grosu, Alexandru Mâzgăreanu, Eugen Gyemant, Aurel Palade, Marcel Țop, Mariana Cămărășan sau Horia Suru.

Festivalul nu s-ar fi făcut fără implicarea noului manager, actrița Anca Sigartău, susținerea autorităților, a Primăriei și a Consiliului Local și fără implicarea unor oameni de excepție: PR-ul Teatrului George Bacovia, Laura Huiban sau Doru Mareș, critic de teatru, câștigătorul Premiului UNITER pentru critică teatrală în 2015.

Odată cu încheierea primei ediții a festivalului a început cea de-a doua ediție, în care cei implicați doresc repoziționarea instituţiei pe harta teatrală a țării.

FOTO: Maria Ștefănescu

25
/10
/14

Generalul, senatorul, mânuitorul de icoane, tatăl şi mama vitregă a „Generaţiei de Aur”, Anghel Iordănescu face cărţile convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. Citită în cheia care trebuie, informaţia este că în proporţie de 99,9 % (adică un 6,66 întors) acesta este noul manager, director tehnic sau antrenor sub acoperire al echipei naţionale,urmând să fie ajutat de un „copil” al său.

16
/10
/14

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.

10
/10
/14

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea...de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

01
/10
/14

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un ... imn.

29
/09
/14

Practica și mentalitatea din țara mea, unde am ales sa trăiesc și să funcționez, se arată din ce în ce mai ostilă față de felul independent și suveran de a-mi exersa profesia și de a-mi duce existența în mod privat, fără să reprezint vreo greutate pentru fondurile publice. Bănuiesc că așa simt și ceilalți suverani și independenți - indiferent de profesia aleasă...

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

04
/06
/14

Mă gândesc că trăirea deplină a momentului trebuie să se consume izolându-mă complet de lumea din jur. Orice implicare sau amestec din exterior poate deranja și infesta curățenia și seninătatea intimității. Trebuie să închid lumea de afară în jurul meu. Este foarte grea această performanță, cere credință, curaj, caracter, putere… Este o virtute…

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.

04
/02
/14

Încerc să merg la teatru de fiecare dată cu inima deschisă. Încerc să nu am păreri deja formate înaintea unui spectacol, deși ascult cu interes opiniile spectatorilor care l-au văzut înaintea mea. Dar ce se întâmplă la revederea unui spectacol?

25
/01
/14

Zona experimentală ne atrage, iar - dacă avem noroc -, putem să ne lovim de ea. Nopți întregi în pădure, dormit pe podea, dezbrăcat în frig, cu puțină mâncare și fără apă; toate astea pentru bucuria de a experimenta în artă.