Concluzii la final de Theaterstock Bacău 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/concluzii-la-final-de-theaterstock-bacau-2015/

Prima ediţie a evenimentului cultural Theaterstock Bacău, desfăşurată între 1 şi 16 august, şi-a închis porţile lăsând în urmă frânturi de muzică bună, amintirea unor spectacole bune, unele chiar foarte bune, dar şi a micilor probleme cu care s-au confruntat organizatorii şi participanţii.

Un articol de Georgiana Ene|25 august 2015

Theaterstock în cifre:

Gândit ca festival internațional, prima ediție a reunit: 138 de spectacole, aproximativ 200 de voluntari, 15 țări, 1600 de artiști,  23 de spații de joc, 16 zile de manifestări culturale diferite: teatru de repertoriu, teatru de bar, teatru alternativ, teatru-dans, performance-uri, musical-uri, spectacole stradale, spectacole de pantomimă sau spectacole-concert.

La finalul ediției, organizatorii pot răspunde întrebărilor publicului, și nu numai, legate de acest festival: “de ce Bacău?”, “de ce atât de multe spectacole?”, “de ce așa de anvergură festivalul?”, “de unde atât de mulți bani?”, “de ce diferențe mari între teatrul de stat și cel independent?” și “ce își doresc pentru următoarea ediție?”.

Bacău este un oraș care la ultimul recensământ declara aproape 200.000 mii de locuitori, plus cei aproape 50.000 de români plecați peste granițe, care în luna august revin pe meleagurile natale. Bacău este un oraș industrial, cu putere economică destul de scăzută, dar care își dorește să fie recunoscut cultural și să devină un Woodstock românesc, dacă ne gândim că în trecut a livrat unii dintre cei mai buni cronicari, cu tradiții culturale și continuă să surprindă prin actorii sau regizorii pe care îi ajută să se descopere și să-și formeze un stil.

Judecând după această primă ediție, evenimentul s-a dovedit a fi o copie, în variantă moldovenească, a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De ce acest festival în Bacău? Sunt locuitorii orașului însetați de cultură? Sau chiar s-a vrut un festival care să concureze cu FITS? Au până și un sponsor comun, băcăuan, renumit pe piața din România prin calitatea produselor și prin lanțul de distribuție.

Gândit ca un festival al artelor spectacolului, acesta a reușit să ofere spectacole pentru toate gusturile, în diferite secțiuni: fie că vorbim de Teatru Radiofonic, Street Art Performance, Independent, Independent / Theaters in Motion, RythmiCityfie, Povestea Noastră sau Focus (regizor: Alexander Hausvater și teatru, “Teatrul Bulandra”) acesta nu a fost scutit de nemulțumiri sau de scandal.

Dar cum a fost văzut festivalul din afară, de cei care nu au fost în niciun fel implicați?

Sorin Leoveanu_ O furtuna_Silviu Purcarete

Sorin Leoveanu în „O furtună”, de Silviu Purcărete

 

Care au fost punctele forte ale acestuia?

– Diversitatea spectacolelor: de la teatru clasic la teatru independent, românesc sau străin, până la dans, performance-uri, musical-uri, spectacole stradale, spectacole de pantomimă sau spectacole-concert. Toate acestea au fost primite de localnici cu multă căldură.

– Interesul ridicat pentru cultură al multor comunități din alte zone ale Moldovei: Iași, Neamț, Vaslui sau Brăila.

– Calitatea producțiilor: fie că vorbim de teatrul insituționalizat, fie de cel independent, în cele 16 zile de festival organizatorii au reușit să aducă pe scenele din Bacău nume mari, de mare impact și de profesionalism recunoscut național și internațional.

– Implicarea tinerilor în proiect

– Atragerea sponsorilor – aceștia au cumpărat practic unul sau mai multe spectacole și le-au oferit publicului iubitor de artă.

Puncte slabe ale festivalului:

– Calitatea unor producții a fost vizibil afectată de condițiile tehnice puse la dispoziție de către organizatori: sală prea mare pentru anumite spectacole. Folosirea necorespunzătoare a luminilor și a sunetului, aceste lucruri ducând la pierderea intimității și a magiei spectacolului

– Discriminarea teatrului independent: actorii nu au beneficiat de aceleași condiții de cazare și diurnă ca cei din teatrul instituționalizat.

– Promovare foarte slabă a spectacolelor, aproape inexistentă. Nu s-au folosit canale de comunicare specifice, toată comunicarea facându-se pe o rețea de socializare. Din aceste motive, unele spectacole independente au fost nevoite să joace cu foarte puțini spectatori.

– Suplimentarea numărului de locuri prin vânzarea mai multor bilete, astfel anumite producții având de suferit, schimbându-le practic spațiul de joc și pierzând practic magia și intimitatea de care trebuia să se bucure publicul.

În pofida tuturor problemelor tehnice sau organizatorice, Theaterstock i-a primit pe toți cei care și-au dorit să vină și să fie în festival. Aproape mai toate Teatrele Naționale (mai puțin Tg. Mureș și Sibiu), Teatrele de Stat – remarcabilă prezența celor din Constanța și Tulcea, până la valoroșii indpendenți prezenți pe scenele festivalului: Unteatru, Godot Cafe-Teatru, Teatrul Act – oferind adevărate microstagiuni – au fost prezenți alături de Teatrul Bulandra, Teatrul German de Stat din Timișoara, Teatrul Evreiesc de Stat, Tony Bulandra din Târgoviște sau Teatrul Regina Maria din Oradea.

Sorin Leoveanu_Anca Hanu_Mein Kampf

Sorin Leoveanu și Anca Hanu în spectacolul „Mein Kampf”

Alături de interpreți mari din teatrul românesc, și nu numai: Maia Morgenstern, Șerban Pavlu, Doru Ana, Ion Caramitru, Constantin Cojocaru, Sorin Leoveanu sau Vlad Zamfirescu au excelat tinerii independenți: Florina Gleznea, Cristi Naum, Dan Rădulescu, Gabriela Ciolacu, Liviu Pinitileasa, Sânziana Tarța, Richard Balint, Eliza Noemi Judeu, Lari Giorgescu, Dan Cojocaru sau Anca Hanu.

De asemenea, regizorilor cunoscuți, național și internațional, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Ducu Darie, Cristi Juncu, Dorina Chiriac, Bocsárdi László sau Mihai Măniuțiu li s-au alăturat în forță și cu spectacole foarte bune care le definesc stilul, talentații: Andrei și Andreea Grosu, Alexandru Mâzgăreanu, Eugen Gyemant, Aurel Palade, Marcel Țop, Mariana Cămărășan sau Horia Suru.

Festivalul nu s-ar fi făcut fără implicarea noului manager, actrița Anca Sigartău, susținerea autorităților, a Primăriei și a Consiliului Local și fără implicarea unor oameni de excepție: PR-ul Teatrului George Bacovia, Laura Huiban sau Doru Mareș, critic de teatru, câștigătorul Premiului UNITER pentru critică teatrală în 2015.

Odată cu încheierea primei ediții a festivalului a început cea de-a doua ediție, în care cei implicați doresc repoziționarea instituţiei pe harta teatrală a țării.

FOTO: Maria Ștefănescu

12
/02
/16

Tanti Geta a primit de la copii un smartphone. „Un chin pe bani”. E un ACER de 5 inch. „Ager de-un lat de palmă”. E destul de greu de manevrat. „E imposibil să faci ceva cu el, ia de vezi”.

27
/01
/16

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ținta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda și mă lățesc pe canapea.

20
/01
/16

Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

16
/12
/15

Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 și Masterul de Dramaturgie al aceleiași Facultăți în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puținii norocoși care s-au făcut remarcați la absolvire, n-am reușit să intru în „circuit” prin teatrele de stat, iar o a doua șansă nu mi s-a dat niciodată. Așa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preț să fac Teatru.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

12
/10
/15

Festivalul George Enescu a tras cortina de final luna trecută, pe 20 septembrie. A fost un tur de forţă pentru melomani şi specialişti în ediţia 22, cu tot atâtea zile, 22, de concerte unu şi unu.

28
/09
/15

Royal Concertgebouw Orchestra (RCO) şi Berliner Philharmoniker sunt considerate cele mai bune orchestre din lume. Dacă vorbiţi cu cineva din domeniul muzical sau răsfoiţi un articol de specialitate, aceste două orchestre, veţi vedea, primesc majoritatea laurilor. Şi, „în-cântare’’ mare, ambele au fost prezente pe scena Festivalului George Enescu de anul acesta.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

23
/09
/15

Oamenii au nevoie de speranță. Să poată spune:„ uite că se poate” și viața ne arată de foarte multe ori că se poate să crezi că totul s-a sfârșit pentru tine și să constați că viața abia începe. Se poate să nu ai cele mai bune dotări posibile, dar să te trezești că excelezi în mai multe planuri. Ne plac exemplele, iar Julio Iglesias este un exemplu.

21
/09
/15

Astăzi, Leonard Cohen împlinește optzeci și unu de ani, și asta ar trebui să fie de-ajuns pentru a ne tulbura, dar bineînțeles că nu se va întâmpla întocmai așa, ba chiar dimpotrivă, fiindcă nu e tocmai secolul poeziei, fie ea și cântată lin, cu o voce gravă, cumplită, lin, pe înțelesul tuturor celor care pot, totuși, să înțeleagă ceva din iubire, deci din viață.

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.