Concurs de caricaturi împotriva Statului Islamic
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-caricaturi-impotriva-statului-islamic/

Iranul a lansat o competiţie de caricaturi care să ironizeze gruparea militară Stat Islamic şi atrocităţile comise de aceasta, la care a invitat participanţi din întreaga lume.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2015

Organizatorii au declarat că au selectat lucrări care vor fi prezentate la patru centre culturale din Teheran, iar câştigătorul va fi anunţat la 31 mai. Potrivit agenţiei de stat IRNA, artiştii au fost sfătuiţi de Casa Caricaturii să se concentreze pe „crimele comise de Statul Islamic”.

Mohammad Habibi, secretarul executiv al concursului, a declarat că au fost selectate 280 de lucrări din totalul de 800 trimise, inclusiv din 40 de ţări precum Brazilia, Australia şi Indonezia.

Habibi a declarat pentru Tehran Times că la concurs au participat şi unii caricaturişti străini, care au fost însă obligaţi să călătorească sub pseudonim Concursdin cauza îngrijorărilor privind securitatea.

În zilele noastre, toată lumea ştie despre parazitul care se numeşte SI şi ce crime au comis ei împotriva umanităţii, artei şi culturii. Artiştii au datoria să ajute publicul să conştientizeze informaţiile despre acest grup participând la astfel de evenimente- Mohammad Habibi, secretarul executiv al concursului

Un concurent, artistul grafic Massoud Shoajaei Tabatabaii, a declarat pentru Press TV că acest concurs a fost organizat „pentru a dezvălui adevărata natură a Daesh” (numele persan al SI). „Daesh încearcă să se asocieze cu islamul dar în esenţă nu are nicio idee despre islam”, a afirmat el.

Finanţată de Guvernul din Teheran, Casa Caricaturii a organizat o competiţie pe tema negării Holocaustului după caricaturizarea Profetului Mahomed în revista franceză Charlie Hebdo la începutul anului.

Foto: Concurs de caricaturi împotriva Statului Islamic – facebook

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.

06
/08
/18

Reclama online realizată de Montreal Museum of Fine Arts pentru expoziţia de vară a fost blocată de platforma Facebook pentru că folosea nuduri abstracte pictate de Pablo Picasso. Muzeul a fost nevoit să ia legătura direct cu compania, pentru a reuşi să publice online advertorialul (puteți vedea reclama video în interiorul articolului).

03
/08
/18

Veniţi pe 10 august la “concert”? La care concert - vor întreba cei care se vor uita la fotografia de mai jos, ce pare a fi realizată în timpul unui astfel de show muzical, pe un mare stadion al lumii.

03
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Cunoscut pentru scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2008, şi pentru lungmetrajul de debut „Lupu” (2013), regizorul Bogdan Mustaţă revine cu un film cvasi-experimental de o oră, realizat în 3D, „My Life Rehearsed In One Leg”.

02
/08
/18

Expo ShortFest 2018, platforma de expoziție a Festivalului Internațional de Scurtmetraj Arkadia ShortFest, propune un performance interactiv semnat de Mihai Zgondoiu.  Expo ShortFest promovează în fiecare an proiecte artistice apreciate național și internațional, amenajate în spații neconvenționale, transformând astfel experiența iubitorilor de artă într-una cât mai autentică. 

02
/08
/18

Fundația Calea Victoriei îi așteaptă pe cei doritori, în luna august, cu o varietate de cursuri și evenimente culturale: de la dezvoltare personală până la arte, de la exercițiile de autenticitate și înțelepciunea Poveștilor din „1001 de nopți” până la designul interior ca modalitate de a crea Spații fericite.