Concurs de creație literară pentru seniorii bucureșteni
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-creatie-literara-pentru-seniorii-bucuresteni/

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) şi Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB) va desfăşura, începând cu 1 aprilie, un Concurs de creaţie literară adresat seniorilor bucureşteni, cu tema „Timpul”.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2021

Acest demers își propune să încurajeze creația literară în rândurile persoanelor vârstnice, talentate, cu reale înclinații către scris, fie proză (nuvelă, eseu, memorialistică), fie creație poetică. Proiectul are ca scop încurajarea celor de vârsta a treia, care pot împărtăși generațiilor tinere talentul scriitoricesc, imaginația și dragostea față de literatură și poezie.

Concursul se va desfăşura online, având în vedere regulile sanitare impuse de virusul SARS CoV-2. Creativitatea nu intră în carantină, de aceea nu este o coincidență faptul că în vremurile grele, cu mari tensiuni și presiuni, oamenii caută modalități de relaxare și de evadare din cotidian.
Înaintarea în vârstă nu înseamnă pierderea tinereții, ci o nouă etapă de oportunități. Concursul de creație literară „Timpul” este menit să îi descopere pe cei mai talentați seniori ai Capitalei, scriitori și poeți, care au posibilitatea să se afirme și să depășească astfel inconvenientele generate de situația pandemică actuală – izolare, lipsă de comunicare.
Creațiile artistice (texte literare, poezii) se vor încadra în următoarele categorii:
Non-ficțiune (eseu): cel puțin un text de maximum 4 pagini;
Ficțiune (nuvelă): cel puțin un text de maximum 6 pagini;
Poezie: 3 – 10 poezii;
Text de graniță (Memorii, Amintiri): cel puțin un text de maximum 10 pagini.

Perioada de desfășurare a concursului: 01 aprilie 2021 – 30 septembrie 2021.
Lucrările se vor trimite în format electronic pe adresa de e-mail: [email protected].
Fiecare text va fi redactat cu font Times New Roman 12, spațiere la 1,5 rânduri, scris obligatoriu cu diacritice (lucrările fără diacritice vor fi eliminate din concurs).
În partea dreaptă, de sus, a lucrării vor fi menționate:
• numele și prenumele concurentului;
• categoria la care este încadrată lucrarea;
• numărul de telefon;
• adresa de e-mail.

Programul / Etapele de desfășurare a concursului:
• primirea lucrărilor: 01 aprilie – 31 iulie 2021;
• evaluarea lucrărilor: 01 august – 31 august 2021;
• centralizarea și comunicarea rezultatelor: 01 septembrie – 03 septembrie 2021
• festivitatea de premiere și lansarea volumului “Antologie de creații literare”:
23 septembrie – 30 septembrie 2021 (data exactă și locul desfășurării evenimentului vor fi comunicate din timp participanților).
Câștigătorii vor fi anunțați pe site-urile celor două instituții partenere, organizatoare ale Concursului de Creație Literară și pe paginile oficiale de socializare (Facebook/ Instagram) ale Centrului pentru Seniori al Municipiului București și ale Bibliotecii Metropolitane București.
Cele mai valoroase lucrări vor fi publicate în volumul „Antologie de creații literare”, din seria „Literatura fără vârstă”, tipărită sub egida Editurii Biblioteca Metropolitană București.

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.