Concurs de manuscrise, la Editura Univers
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-manuscrise-la-editura-univers/

După ce în ultimii ani s-a dedicat traducerii şi publicării unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori din literatura universală, Editura Univers se reîntoarce către literatura română, prin lansarea unui concurs de manuscrise, la care sunt invitaţi să participe scriitorii care vor să-şi vadă cărţile publicate.

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2015

Participanții trebuie să trimită manuscrisele lor, exclusiv în formă electronică, în documente scrise cu diacritice, la adresa [email protected], până la data de 15 septembrie 2015.

Cele mai bune dintre manuscrisele primite vor avea o şansă să intre în planul editorial. Selecția manuscriselor va fi făcută de către redactorii editurii, dar și de o serie de referenţi externi: scriitori, critici şi cititori.

„Ne dorim o constanță a publicării autorilor români, dar nu avem un plan dinainte fixat. Calitatea manuscriselor va decide frecvența cu care cărțile apar; de aceea ne dorim texte cât mai bune, capabile să încânte cititori cât mai diferiți, de la cei cu gusturi mai sofisticate, până la cei pentru care lectura este prilejul optim de relaxare. Însă vrem ca toți să simtă cuvintele palpitând cu fiecare pagină întoarsă”, declară reprezentanții editurii.

Deoarece calitatea este criteriul care contează, sunt bineveniți toți scriitorii, indiferent de vârstă, zonă geografică sau parcursul profesional.

„În prima etapă a acestei inițiative ne dorim să publicăm romane, volume de proză scurtă și literatură pentru copii, dar vrem să încercăm și un domeniu nou și extrem de incitant – cărțile de colorat pentru adulți.”

Cărțile selectate vor fi anunțate pe 15 octombrie.

Literatura de bună calitate – acesta a fost obiectivul Editurii Univers în cei peste 45 de ani de activitate. Nume mari ale literaturii universale au fost traduse și reunite în colecții cu tradiție, precum „Romanul secolului XX”, „Romanul secolului XXI”, „Globus” sau „Enigma” sau în serii de autor. Tot la Univers au publicat scriitori importanți ai literaturii române contemporane: Ion Manolescu, Ovidiu Verdeș, Caius Dobrescu, T.O. Bobe.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.