Concurs pentru copii, în cadrul festivalului RADAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-pentru-copii-in-cadrul-festivalului-radar/

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă şi distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animaţii, ajutându-i să înţeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.

Un articol de Liliana Matei|5 iulie 2020

RADAR Kids și Lidl România lansează un concurs inedit adresat copiilor, în cadrul proiectului Biblioteca de New Media Art pentru copii. Aceștia sunt chemați să devină coautorii unei animații de 40 de secunde ce va fi prezentată în cadrul festivalului RADAR, sub forma unei experiențe imersive.

Conținutul Bibliotecii este realizat de artiștii new media Vână Animation Studio și Aural Eye, oferind copiilor o serie de tutoriale și informații care le deschid ușile în culisele desenelor animate. Cei mici învață cum este organizat un studio de animație, ce roluri ar putea să ocupe, află ce este un storyboard, câte tipuri de animație există, cum ia naștere un personaj și o poveste animate și sunt familiarizați cu tehnologiile folosite în animație.

Până în acest moment, Vână Animation Studio și Aural Eye, împreună cu copii de la Școala Step by Step, au dezvoltat totodată și o poveste animată intitulată Zburătorul. Prin concursul „Fii mini-animator coautor” RADAR Kids își propune să găsească finalul poveștii prin implicarea mai multor copii. Pentru a participa la concurs, copiii trebuie să urmărească cum ia naștere această poveste pe site-ul Lidl.ro și să contribuie cu propriile lor idei sau desene care să o îmbogățească.

Juriul reprezentat de VÂNĂ și Aural Eye va alege 5 câștigători care-și vor regăsi ideile la finalul unei animații de 40 de secunde, prezentată sub forma unui show imersiv ce va putea fi experimentat în cadrul RADAR, secțiunea RADAR Kids.

În plus, aceștia mai primesc și o bicicletă și un hanorac cu propriul lor desen imprimat pe el, iar următorii 5 primesc câte un card Lidl în valoare de 100 de lei.

Parte a unui proiect mai amplu, RADAR – Romanian Artists Developing Alternative Realities – RADAR Kids este un loc de joacă art & tech. Aici cei mici au ocazia să interacționeze cu tehnologii creative surprinzătoare și cu adevărat fascinante pentru ei, cum sunt realitatea virtuală sau augumentată, inteligența artificială sau video-mappingul, într-un spațiu imersiv și interactiv.

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.