Concursul Enescu 2014 – deschiderea şi concertul de gală – în direct, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-enescu-2014-in-direct-la-tvr-2-si-tvr-hd/

TVR 2 şi TVR HD vor transmite, sâmbătă, în direct de la Ateneul Român din Bucureşti concertul de deschidere a Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2014.

Un articol de Petre Ivan|3 septembrie 2014

Evenimentul – transmis la TVR 2 şi TVR HD, sâmbătă, de la ora 19.00 (prima parte) şi 20.00 (partea a doua) – va fi moderat de Cătălin Sava, notează Mediafax.

Ediţia a XIV-a a Concursului Internaţional „George Enescu” va fi deschisă, în premieră în istoria sa, printr-un concert de gală susţinut de doi dintre laureaţii de marcă ai concursului: violonistul român Alexandru Tomescu (laureat în ediţia 1999) şi pianistul kazah Amir Tebenikhin (laureat în 2009).

Din programul galei fac parte: Rapsodia Nr. 1 în La Major op.11 de George Enescu, Concertul pentru Vioară şi Orchestră în Mi Minor Op. 64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy şi Concertul pentru Pian şi Orchestră în La Minor Op.16, de Edvard Grieg.

Concertul de deschidere din 6 septembrie beneficiază de participarea extraordinară a Filarmonicii „George Enescu”, dirijori fiind laureaţii Concursului Internaţional Concursul Enescu de dirijat „Jeunesses Musicales”.

Concursul Internaţional „George Enescu” este singura competiţie de acest gen din România şi este afiliat la Federaţia Mondială a Concursurilor Internaţionale Muzicale (FMCIM) şi parte a prestigiosului Festival „George Enescu”.

Ediţia din acest an se desfăşoară în perioada 6 – 27 septembrie, la Ateneul Român şi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, şi are patru secţiuni competiţionale: Vioară, Violoncel, Pian şi Compoziţie. Premiile oferite vor fi în valoare de 100.000 de euro.

Foto: Concursul Enescu –  festivalenescu.ro/concurs-2014

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.