Concursul Enescu 2016 se deschide sâmbătă cu un Concert de gală
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-enescu-2016-va-fi-deschis-sambata-cu-un-concert-de-gala/

Ediţia 2016 a Concursului Internaţional „George Enescu” se va deschide sâmbătă, la Ateneul Român, cu un Concert de gală, avându-i ca solişti invitaţi pe Anna Tifu (vioară), Valentin Răduţiu (violoncel) şi Mihai Ritivoiu (pian), laureaţi ai altor ediţii ale competiţiei.

Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2016

Sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” va interpreta în primă audiție lucrarea „Tektonum” de Sebastian Androne, câștigătorul ediției trecute a Concursului — secțiunea compoziție. De asemenea, programul cuprinde Triplul Concert pentru pian, vioară și violoncel în Do Major op. 56 de Beethoven și Poemul Simfonic „Pini di Roma” de Respighi.

Secretarul de stat în Ministerul Culturii Lucian Vărșădean a salutat joi, într-o conferință de presă desfășurată la Ateneul Român, organizarea și în acest an a competiției și a anunțat că bugetul alocat de Guvernul României pentru Concursul Enescu este de 3,3 milioane de lei.

Între 3 și 25 septembrie, 196 de tineri artiști din 38 de țări (printre care Germania, Coreea de Sud, Italia, Spania, Franța, România, Croația, Rusia, Cehia, China, SUA, Canada, Turcia, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Japonia) vin la București să-și trăiască visul de a deveni mari muzicieni ai lumii, în cadrul ediției 2016 a Concursului Internațional „George Enescu”.

Desfășurat într-un nou concept, Concursul aduce pe aceeași scenă și artiști consacrați — membri ai juriului, laureați din anii anteriori, care și-au dezvoltat o carieră internațională, precum și câștigătorii competiției din 2014, care vor susține recitaluri extraordinare.

La această ediție, Concursul Enescu aduce, în premieră, și transmisii live în străinătate.

Anca Gheorghe, director de marketing și comunicare al Televiziunii Române (coproducător), a precizat că o parte din evenimentele din cadrul Concursului Enescu 2016 vor fi transmise live de TVR, pe canalul TVR2.

Cele patru secțiuni de concurs sunt: Vioară (56 de artiști selectați de juriul de specialitate), Violoncel (53 de artiști selectați), Pian (53 de artiști) și Compoziție (34 de lucrări) — pentru care se jurizează lucrările (partiturile) tinerilor artiști intrați în concurs.

Recitalurile și concertele cu orchestră din Concurs, în care vor evolua tinerii artiști, se vor desfășura în trei etape și în cadrul a trei finale cu orchestră.

Juriul de specialitate al Concursului Enescu 2016 este format din 34 de personalități de talie internațională ale muzicii clasice din străinătate și din România.

Valoarea totală a premiilor pentru cele patru secțiuni este de 115.000 de euro.

Foto: Concursul Enescu 2016 – facebook

02
/12
/21

Evenimentul Gheorghe Zamfir - 80 invită publicul din România la o întâlnire inedită cu legendarul naist Gheorghe Zamfir, în trei concerte ce vor avea loc între 9 şi 11 decembrie la Găeşti – localitatea natală a artistului – pe 9 decembrie, de la ora 19, la Casa de cultură, la Târgovişte, pe 10 decembrie, de la ora 19, la Sala Independenţa, şi la Bucureşti pe 11 decembrie, de la ora 19, la Sala Radio.

30
/11
/21

Opera Națională București prezintă pe 1 decembrie, ora 18:30, în Foaierul Galben spectacolul dedicat Zilei Naționale a României. În programul serii se vor regăsi un recital de piese românești în interpretarea soliștilor acompaniați de pian și „Dixtuorul pentru suflători în re major op. 14” de George Enescu în interpretarea ansamblului de suflători al Operei Naționale București, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Conceptul regizoral poartă semnătura Claudiei Machedon.

29
/11
/21

„Muzică clasică așa cum nu ați mai ascultat până acum, dedicată sută la sută regelui instrumentelor: pianul, în toate ipostazele sale, de la clasic, la modern și jazz” – este invitația pe care Festivalul Hoinar 2021 o lansează publicului între 2 și 14 decembrie, la Brașov și la București.

23
/11
/21

Primul concert de jazz pe scena Sălii Radio în această stagiune (2021-2022) este un eveniment special, pe care nu îl puteți rata! Joi, 25 noiembrie, de la ora 19.00, LUIZA ZAN – una dintre cele mai apreciate voci feminine din jazz-ul românesc la ora actuală – va cânta alături de BIG BAND-UL RADIO, dirijat de IONEL TUDOR.

10
/11
/21

Cel de-al cincilea concert al „Serilor de chitară 2021” îl aduce în premieră la Bucureşti pe unul dintre cei mai interesanţi chitarişti ai tinerei generaţii, italianul Andrea de Vitis, muzician care impresionează prin forţa expresivă, dublată de o cunoaştere apropiată de perfecţiune a resurselor tehnice ale instrumentului.