Concursul Enescu 2016 se deschide sâmbătă cu un Concert de gală
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-enescu-2016-va-fi-deschis-sambata-cu-un-concert-de-gala/

Ediţia 2016 a Concursului Internaţional „George Enescu” se va deschide sâmbătă, la Ateneul Român, cu un Concert de gală, avându-i ca solişti invitaţi pe Anna Tifu (vioară), Valentin Răduţiu (violoncel) şi Mihai Ritivoiu (pian), laureaţi ai altor ediţii ale competiţiei.

Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2016

Sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” va interpreta în primă audiție lucrarea „Tektonum” de Sebastian Androne, câștigătorul ediției trecute a Concursului — secțiunea compoziție. De asemenea, programul cuprinde Triplul Concert pentru pian, vioară și violoncel în Do Major op. 56 de Beethoven și Poemul Simfonic „Pini di Roma” de Respighi.

Secretarul de stat în Ministerul Culturii Lucian Vărșădean a salutat joi, într-o conferință de presă desfășurată la Ateneul Român, organizarea și în acest an a competiției și a anunțat că bugetul alocat de Guvernul României pentru Concursul Enescu este de 3,3 milioane de lei.

Între 3 și 25 septembrie, 196 de tineri artiști din 38 de țări (printre care Germania, Coreea de Sud, Italia, Spania, Franța, România, Croația, Rusia, Cehia, China, SUA, Canada, Turcia, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Japonia) vin la București să-și trăiască visul de a deveni mari muzicieni ai lumii, în cadrul ediției 2016 a Concursului Internațional „George Enescu”.

Desfășurat într-un nou concept, Concursul aduce pe aceeași scenă și artiști consacrați — membri ai juriului, laureați din anii anteriori, care și-au dezvoltat o carieră internațională, precum și câștigătorii competiției din 2014, care vor susține recitaluri extraordinare.

La această ediție, Concursul Enescu aduce, în premieră, și transmisii live în străinătate.

Anca Gheorghe, director de marketing și comunicare al Televiziunii Române (coproducător), a precizat că o parte din evenimentele din cadrul Concursului Enescu 2016 vor fi transmise live de TVR, pe canalul TVR2.

Cele patru secțiuni de concurs sunt: Vioară (56 de artiști selectați de juriul de specialitate), Violoncel (53 de artiști selectați), Pian (53 de artiști) și Compoziție (34 de lucrări) — pentru care se jurizează lucrările (partiturile) tinerilor artiști intrați în concurs.

Recitalurile și concertele cu orchestră din Concurs, în care vor evolua tinerii artiști, se vor desfășura în trei etape și în cadrul a trei finale cu orchestră.

Juriul de specialitate al Concursului Enescu 2016 este format din 34 de personalități de talie internațională ale muzicii clasice din străinătate și din România.

Valoarea totală a premiilor pentru cele patru secțiuni este de 115.000 de euro.

Foto: Concursul Enescu 2016 – facebook

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.