Concursul „George Enescu” sau cum se fac numele în muzica clasică
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-george-enescu-sau-cum-se-fac-numele-in-muzica-clasica/

Ce au în comun pianiştii Radu Lupu şi Valentin Gheorghiu, violoniştii Silvia Marcovici şi Alexandru Tomescu, cântăreţele Ileana Cotrubaş şi Viorica Cortez, pe lângă faptul că sunt artişti cu o carieră internaţională? Cu toţii au debutat ca laureaţi ai Concursului Internaţional „George Enescu”. Anul acesta, evenimentul se află la a XIV-a ediţie.

Un articol de Liliana Matei|30 mai 2014

La fel cum George Enescu i-a sprijinit în timpul vieții pe tinerii muzicieni (în anul 1912, a susținut un turneu național, prin care a strâns peste o mie de lire sterline pentru a înființa și acorda un premiu național de compoziție), Concursul Enescu descoperă, susține și promovează tinerele talente din întreaga lume – viitoarele nume sonore ale muzicii clasice.

 

Enescu

George Enescu, alături de unul dintre elevii săi preferați – violonistul Yehudi Menuhin

Evenimentul a debutat oficial în septembrie 1958, odată cu lansarea Festivalului Internațional „George Enescu”.

Referindu-se la interpretarea Preludiului în do diez minor de Bach de către un concurent, la prima ediție a Concursului, cronicarul Alfred Hoffman nota atunci: „De la început simţi că la pian se află o personalitate”.

Concurentul era Li Ming-Qiang (China) și a fost câștigătorul concursului de pian al acelei ediții, fiind și preferatul publicului. Cronicarul a exprimat într-o frază ceea ce își dorea să fie Concursul George Enescu – un loc în care se descoperă personalități muzicale și un punct de pornire în cariera marilor artiști ai lumii.

Li Ming-Qiang a fost inclus ulterior în galeria pianiștilor recunoscuți la nivel mondial, iar în anul 1991 a revenit la București, de data aceasta făcând parte din juriul Concursului George Enescu.

Numeroși alți artiști străini s-au afirmat în cariera internațională datorită vizibilității și recunoașterii oferite de Concursul Enescu. Celebra pianistă georgiană Elisabeth Leonskaja (foto stânga), apropiată a maestrului Sviatoslav Richter și supranumită astăzi “Marea Doamnă a Pianului” a obținut în anul 1964 Premiul I la secțiunea dedicată pianului din cadrul Concursului Enescu.

Agnes Baltsa, Li Ming Qiang, Igor Aleksandrovich Frolov, Arie Vardi, Oleg Moiseevich Kagan, Pascal Mahé Rogé, Cristina Ortiz, Dmitri Alexseev, Valeriy Sokolov sunt alte nume ale căror cariere au fost marcate de participarea la Concursul „George Enescu”.

Ediția 2014

Ediția de anul acesta va fi deschisă, în premieră în istoria concursului, printr-un Concert de Gală la Ateneul Român, pe 6 septembrie. Violonistul Alexandru Tomescu – laureat în cadrul ediției din 1999 a Concursului – și pianistul Amir Tebenikhin – laureat al ediției din 2007 – vor interpreta Rapsodia Nr. 1 în La Major de George Enescu, Concertul pentru Vioară şi Orchestră în Mi Minor Op. 64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy și Concertul pentru Pian și Orchestră în La Minor Op. 16, de Edvard Grieg.

Trei dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai momentului – un polonez, un german și un român – vor dirija finalele ediției de anul acesta. Marek Pijarowski, fost director artistic al prestigioasei Filarmonici din Polonia va dirija Finala de Vioară. Ovidiu Bălan, unul dintre cei mai apreciați muzicieni de tradiție est-europeană, va fi dirijorul Finalei de Violoncel. Iar reputatul pianist și dirijor german Justus Frantz, apropiat al legendarului Leonard Bernstein, va dirija Finala de Pian.

Înscrierea la concurs – până la 1 iulie

Concursul „George Enescu”, care se desfășoară anul acesta între 8 și 27 septembrie, este singurul din România afiliat la Federația Mondială a Concursurilor Internaționale Muzicale (FMCIM).

Are patru secțiuni – Vioară, Violoncel, Pian și Compoziție – și oferă premii în valoare de 100 000 de euro. Probele competiționale se vor desfășura în două insituții-emblemă ale capitalei, Ateneul Român și Universitatea Națională de Muzică, în timp ce concertele finale vor avea loc la Ateneul Român, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”.

Perioada de înscriere pentru concurs se încheie la 1 iulie, iar informațiile despre regulament și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul Festivalului Enescu.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.