Condiţia artistului tânăr în teatrul românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/conditia-artistului-tanar-in-teatrul-romanesc/

Deplângem dispariţia treptată, firească până la urmă, a marilor actori şi regizori din generaţiile trecute. Ne căinăm că „nu se vor mai naşte alţii ca ei“.

Un articol de Radu Popescu|24 ianuarie 2014

Deplângem dispariţia treptată, firească până la urmă, a marilor actori şi regizori din generaţiile trecute. Ne căinăm că „nu se vor mai naşte alţii ca ei“.

Pe de altă parte știm, din declarațiile date de-a lungul timpului de mari artiști, că regia și actoria sunt meserii care se învață continuu, în care ești permanent amenințat de riscul greșelii, al eșecului. Chiar dacă acesta nu se vede din sală, de cele mai multe ori rezultatul final al repetițiilor nu e niciodată imaginea perfectă pe care echipa și-a propus-o – iar asta e bine, pentru că face din teatru o experiență vie, irepetabilă.

Fragilitatea și insecuritatea actorului pe scenă îl pune în alertă, în situația de „aici și acum”, pe când atunci când acesta se simte pe scenă în siguranță, în confortul unei scheme prestabilite – există riscul de a „muri” ca energie și de a plictisi spectatorul.

Să vedem ce șanse de afirmare au tinerii artiști din domeniul artelor spectacolului în teatrele românești și în primul rând la teatrele de stat bucureștene, pentru că sunt cele mai vizibile și cu cea mai mare potență financiară – în consecință și cele mai îndreptățite să investească în viitorul artistic al țării.

Şansa de a lucra efectiv

De când cu criza, teatrele de stat, ca instituții bugetare, nu mai fac, prin lege, angajări. Dar tocmai din acest motiv s-a deschis posibilitatea contractelor de colaborare, de multe ori mult mai avantajoase financiar.

Dacă ai un proiect de colaborare într-un teatru de stat și joci, ca actor, de 2-3 ori pe lună (ceea ce nu se întâmplă decât în perioada premierei sau dacă este un spectacol de mare succes) – atunci poți ajunge să câștigi cât un actor angajat, beneficiind în plus de libertate.

Doar că… Majoritatea teatrelor de stat acceptă cu mare reticență colaboratori externi tineri. Doar dacă regizorul insistă și dacă are și autoritatea artistică necesară de a nu accepta compromisuri. Nici un teatru bucureștean nu are un program clar definit de a promova tinerii artiști sau acestea mor din fașă.

Excepție face poate doar Teatrul Metropolis, dar acesta este prin definiție un teatru de proiecte – se fac castinguri pentru aproape toate producțiile, astfel încât, statistic dar și cu ochiul liber, numărul de actori tineri care joacă în acest teatru, numărul lor de apariții, importanța rolurilor – este mult mai mare decât în alte părți.

Să fie oare o întâmplare faptul că exact acest teatru deține poate un record la numărul de spectatori? (nu cunosc statisticile oficiale, dar știu datele din teren; excepție poate face Naționalul, care este de departe cel mai cunoscut și cel mai potent „brand” teatral).

În plus, proiectele „colaterale” oferă din când în când portițe de afirmare: proiectul „Comedia ține la TINEri” (acum mort), dar și Sala Nouă a Teatrului de Comedie; noua sală „Laborator – Liviu Ciulei” de la Bulandra; proiectele de teatru contemporan românesc de la Teatrul Foarte Mic (și ele în scădere) și… cam atât.

La regizori stăm și mai prost. Să numărăm: Comedia ţine la TINEri, un proiect unic prin amploare (și care avea și buget!) a murit în 2010 după 5 ediții; Teatrul Odeon a organizat pentru prima și ultima oară prin 2010 un concurs de proiecte pentru tinerii regizori – au câștigat Alex Mihail și Mariana Cămărășan și s-au realizat două spectacole care se mai joacă și astăzi, unul pe un text contemporan românesc; Nottara-ul a încercat timid cu „Buletin de București” dar, după știința mea, rezultatele au fost 1-2 producții fără mare relevanță… iar acum se lansează proiectul „9G“, la Teatrul Național!

La Naţional ai dreptul să lucrezi gratis

La Nottara, programul „Nocturne” promovează tinerii și spectacolele „din afară”. Cum? În primul rând – poți prezenta orice, oricum (nu există vizionare prealabilă). Sigur, dacă spectacolul este de calitate, șansele la o nouă reprezentație cresc. Și beneficiezi și de notorietatea unui teatru situat „pe bulevard” – pentru că o problemă a independenților astăzi este comoditatea publicului.

Un spectacol mediocru în buricul centrului are mai mult public decât cel mai genial dintre spectacole dintr-un spațiu independent. Totul este ca din încasări să plătești personalul tehnic al teatrului, conform unui mercurial care ți se prezintă la intrare (la intrarea în biroul directorului). Pentru că spectacolele din programul „Nocturne” se joacă la Sala Studio lunea și marțea, în zilele în care angajații au liber.

Astfel – cunosc cazuri în care privilegiații care au avut ocazia să joace acolo au trebuit să mai aducă bani de acasă pentru onoarea de a intra în templul Teatrului.

În acest context Teatrul Național face un mare pas înainte – oferă șansa tinerilor artiști de a lucra gratis. Iată anunțul complet al concursului lansat acum câteva zile.

Nu numai că nu se plătesc nici un fel de drepturi de autor, dar, în plus: „Spectacolele care rezultă în urma proiectelor selecționate vor dispune de o săptămână de reprezentații gratuite, cu intrare liberă, fără plata drepturilor de autor sau conexe.“

Asta ar putea însemna: oferim tinerilor artiști siguranța că vor avea sălile pline și vor beneficia de un public generos.

În condițiile în care sălile TNB sunt oricum pline la aproape orice spectacol, iar TNB dispune de un aparat de promovare masiv (la secretariatul literar care acoperă și partea de PR sunt angajate cel puțin 5 persoane cu experiență mare în domeniu); în condițiile în care în marea majoritate a cazurilor intrarea gratuită este o excepție peste tot în lumea asta, chiar și la noi (spectacole de școală sau de amatori; festivaluri cu finanțare din alte surse; avanpremiere și vizionări cu public; locuri aflate foarte la început de drum – cum s-a întâmplat la început la „unteatru” condus de Andrei Grosu) – această opțiune a TNB ar mai putea să însemne și: NU AM ÎNCREDERE ÎN TINE.

Pe lângă „TNB pune la dispoziție facilitățile tehnice de la Sala Mică, magazia de costume, depozitul de decoruri, recuzita, atelierele teatrului, fără a face nicio investiție în plus legată de producția spectacolului“, mai avem și: „În urma reprezentațiilor cu public și cu acordul conducerii TNB, spectacolul poate fi preluat în repertoriul permanent al teatrului, beneficiind de investiții în producție și de plata drepturilor de autor, conform rețetei reprezentației și a încasărilor”.

Să remarcăm admirabilul „poate”. Adică, după o lună de muncă, de investiție creatoare în urma căreia nu primesc nici un ban pentru munca prestată, tinerii artiști cărora li s-a făcut onoarea să câștige (vor fi doar două proiecte acceptate pentru 2013), după o săptămână în care vor juca gratis (ca în studenție) – sunt la mâna deciziei conducerii TNB – pentru că în același timp, în dulcele stil românesc, nu ni se comunică nici un fel de criterii de eligibilitate pentru ca proiectele să fie acceptate în repertoriu.

Mai pe înțelesul tuturor:

– TNB nu investește nici un leu, deși are buget de milioane și investește destul de mult în spectacolele de repertoriu și în artiștii deja consacrați;
– TNB beneficiază de imaginea oferită de „promovarea tinerei generații” și de, posibil, un public nou, atras de ideea de „se dă gratis”;
– Dacă „iese prost” – ne spălăm pe mâini – nu am cheltuit banii statului;
– Dacă „iese bine” – cu atât mai bine! – iată, am investit în tineri.
Adică – grad ZERO de risc, într-o meserie în care, cum spuneam, posibilitatea de a risca și de a greși, de a experimenta – este vitală.

Ce câștigă tinerii artiști? Posibilitatea unică de a respira aerul rarefiat din Templul Artei. Și de a munci gratis. Șansa unică ca cineva să le arunce la coș proiectul la care au muncit, dacă acesta nu corespunde criteriilor, oricare ar fi acelea.

Pentru că în România doar artiștii, medicii rezidenți, eventual profesorii și învățătorii tineri au șansa unică de a lucra gratis sau pe cele mai mizere salarii din lume. Nu cred că la TNB sau la vreun spital și-a pus cineva problema să angajeze o femeie de serviciu fără să o plătească în prima lună. Și oricum, salariul de femeie de serviciu e mai mare decât cel de actor angajat. Sau de medic rezident. Asta este logica și ierarhia valorilor în România în anul de grație 2014.

Text de opinie semnat de Radu Popescu, regizor si dramaturg,
„coordonator al Teatrului Apropo“

preluat cu acordul autorului, de pe blogul http://efemerideinutile.blogspot.ro/

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”