Conferință Aurora Liiceanu la TNB: Inconfortul psihologilor. Incertitudini și ezitări
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-aurora-liiceanu-la-tnb-inconfortul-psihologilor-incertitudini-si-ezitari/

Duminică, 1 aprilie 2018, la ora 11.00, în Sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), Aurora Liiceanu va susţine conferinţa cu titlul Inconfortul psihologilor: incertitudini şi ezitări.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2018

Conferința va fi urmată de o ședință de autografe, cărțile apărute în seria de autor dedicată Aurorei Liiceanu la Polirom putînd fi achiziționate de la un stand special amenajat la TNB.

Despre conferință

Se pare că nu prea putem vorbi despre viitor, atâta vreme cât tema majoră a prezentului în toate aspectele vieții este schimbarea. Sociologii constată că există tendințe sociale care ne pot da de gândit, psihologii sunt mai strânși cu ușa pentru că individul are o singură viață și trebuie să știe ce face cu ea. Civilizația prezentului are caracteristici evidente, se schimbă sistemul de valori, trăim în individualism, în cultura eu-lui, într-o lume a lejerității și plăcerii, a vieții frivole, divertismentul ne ocupă timpul, totul este spectacol, lumea emoțiilor lasă în urmă rațiunea care gâfâie să-și recâștige importanța din ce în ce mai pierdută.

Ce pot face psihologii când societatea ne îndeamnă prin seducție și marketing la hedonism, narcisism și eroizare, la refuzul anonimatului confortabil al trecutului, când prăpastia între generații crește vertiginos și când identitatea fluidă devine ceva firesc odată ce dezvoltarea amețitoare a tehnologiei și sexualitatea ne arată noi și noi posibilități de exprimare?

Individul asistă la grozăvenia șomajului, a singurătății și bolilor incurabile, la sărăcie și destrămarea familiei tradiționale, așa cum era ea, un paradis, dar și un iad, fiind sfâșiat între opțiuni, pentru că el trebuie să-și asume alegeri, să fie responsabil, să se descurce.

Inflația de informații și multiplele alternative de stil de viață pun individul în fața unor alegeri dificile. Tema psihologilor este presiunea către schimbare și fluidizarea identității. Tehnologia, chiar dincolo de comunicare, și sexualitatea sunt teme care provoacă individul în prezent, dar și principalele cauze ale distanței între generații.

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.

Apărut în luna februarie a acestui an, volumul Putere şi sânge. O aventură indiană este o călătorie fascinantă în istoria Imperiului Mogul, în care conducători luminaţi, prinţi însetaţi de faimă şi femei seducătoare sînt protagoniştii unor fascinante poveşti de iubire şi ură, loialitate şi trădare.

Ce au în comun Anne şi Mary Boleyn cu două prinţese indiene din epoca de glorie a Imperiului Mogul? Cu siguranţă, dorinţa de putere – atît de puternică, încît le face să nu mai ţină cont de nimic, nici măcar de legăturile de sînge. Sînt surori rivale. În Anglia, Anne a făcut tot ce a putut ca să devină soţia regelui Henric al VIII-lea, fără să ţină cont că acesta era amantul surorii ei Mary. În India, Roshanara şi-a sprijinit fratele mai mic să ajungă pe tron şi a uneltit ca s-o îndepărteze de la putere pe sora lor, Jahanara.

Din cuprins: Jahanara şi Roshanara: surori duşmance • Povestea lui Akbar • Prinţesa cu trup de trandafir: Gulbadan • Anarkali: o iubită care poate a existat, poate nu • Marele jaf al averii mogule şi aventura unui diamant • Iubire nepermisă şi sînge amestecat • O prinţesă şterge praful istoriei

Foto: Conferință Aurora Liiceanu la TNB – facebook

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).